EXCLUSIV  În numele Actorului

O mică, fulgerătoare tristețe ne-a cuprins pe cei care, cu 26 de ani în urmă, asistam la nașterea unei actrițe, odată cu filmul fraților Dardenne Rosetta (Palme d’or) ce avea să o trimită pe interpreta de numai 17 ani a micii, neînduplecatei sălbăticiuni cu acest nume în familia importantelor actrițe ale cinematografului european. O boală rea i-a întrerupt pentru un timp cariera, a luptat, părea că a învins-o și, chiar anul trecut, tot aici, a venit să ne împărtășească biruința. Scurtă amăgire.

Avea să plece peste câteva luni. Maestrul de ceremonii Laurent Lafitte a evocat-o în două-trei cuvinte: ”S-a născut la Cannes. Delicatețea ei umilă și puternică ne va lipsi”. Atât. Nu prea mai avem timp pentru memoria celor plecați. Nici evocarea lui David Lynch nu s-a încurcat drămuirea timpului. Câteva scene din Sailor și Lula (Palme d’or 1990) ce păreau mai mult un pretext pentru a o invita pe Mimsy Farmer să preia melodia din film. Nu spunea Lynch că „cinematograful este sălbatic în interior și aiurit la suprafață”? Acum, drepți să fim, sala fremăta la gândul apropiatei apariții a lui Robert De Niro, cel care urma să fie onorat cu o  Palme d’or.

Poate de aceea și prezentatorul serii ni s-a părut a fi venit cu o cuvântare cam lungă, pe care poate o justifică doar articularea ei în jurul ideii a ceea ce înseamnă Actorul ca ființă politică, „cetățean al lumii”, a cărui privire asupra societății poate modifica starea de spirit a unui timp. Cu tot respectul, dar actorul pare mai adecvat în regimul glumelor decât în cel grav. Pronunțarea numelor unor actori care, de-a lungul vremii, s-au dovedit a fi ceea înțelegem prin artist angajat – destul de eclectică. Între James Stewart, Marlene Dietrich, Isabelle Adjani și militanta LGBT+MeeToo Adèle Haenel este o mare distanță.

A părăsi sala, cu pumnul  ridicat amenințător, în plină ceremonie a premiilor César, doar pentru că s-a pronunțat numele unui mare cineast, Roman Polanski, nu mi se pare chiar o ispravă istorică, demnă de a sta alături de atitudinea riscantă a Marlenei Dietrich care s-a autoexilat în anii nazismului. Mai mult ca sigur, zicala cu mai binele  devenit dușman al binelui răsare când nu te aștepți. Hilariantă de-a dreptul repetata aducere în discuție a lui Nietzsche ca preambul la anunțarea intrării în scenă a oaspetelui de onoare Robert De Niro. Nu e mai puțin adevărat că filosoful deznădejdii a scris și despre actori, note deconcertante, uneori, dar să regreți că, murind el în 1900, nu a apucat să-l vadă pe marele De  Niro a sunat cam ciudat. Atâția muritori nu au prins epoca...

Oricum, am alungat repede umbra filosofului, cu atât mai mult cu cât am avut frumoasa surpriză de a afla că trofeul onorific îi va fi înmânat lui Niro de „imensul Leonardo DiCaprio”. Cât sunt ei de imenși (termen cu deosebire îndrăgit de francezi) unul părea mai emoționat decât altul. DiCaprio ne-a amintit ceea ce chiar nu mai știam, cum, puști de numai zece ani fiind, adus de familie la un casting pentru copii pe platul filmului The Boy’s Life, a fost remarcat de cel care avea să-i devină idol și mentor.  „ De Niro  nu este doar un mare actor, el este Actorul. Împreună cu Scorsese ne-au dăruit celel mai fantastice povești ». Actorul cu A mare , atât de monosilabic cândva, pe vremea când conducea juriul (2011) și-a construit un discurs în care am deslușit și o anume retorică, bazată pe repetiții bune să-i accentueaze anvergura umană a știutelor sale poziții militante. « Cannes is a democratic festival. Democracy is a tough word ». L-aș traduce, în contextual de față, prin “cuvânt greu”. Unul al responsabilității. Așa cum au fost întotdeauna intervențiile sale, consecvența opunerii unui « președinte impostor și mafiot » încă din primul mandat al lui Trump. Împotriva celor care corup democrația chiar dinlănutrul ei trebuie acționat. “Act now” a fost îndemnul lui Robert De  Niro. Peste câteva ore se va întâlni cu presa. Dialogul continuă. 

  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News