EXCLUSIV  Cannes 2025: Din închisoare pe platoul de filmare

Am tremurat la auzul fiecărei vești care îl privea pe Jafar Panami, când încarcerat, când temporar eliberat, când nevoit să se dea peste cap pentru a-și expedia filmele la festivaluri. Nu am uitat că, odată, stickul cu una dintre creațiile sale a ajuns aici ascuns într-o prăjitură.

Cum, necum, grație solidarității au izbutit, atât el, cât și colegul de grele încercări Mohammad Rasoulof, să-și trimită mesajele pe peliculă. Așa se face că, cel puțin în ceea ce-l privește pe Panami, pentru că despre el este vorba acum, suntem la zi cu opera sa, un cuvânt de mulțumire cuvenindu-se din plin marilor festivaluri care s-au făcut luntre și punte pentru a-i răspândi filmele, chiar și în absența autorului.

Așa se face că am putut admira debutul lui în lung metraj, din 1995, cu Balonul alb (Caméra d’or), Cercul (Leul de aur la Veneția în 2000), Sânge și aur , din nou la Cannes (premiul Un Certain regard), Acesta nu este un film (2011), realizat împreună cu Mojtaba Mirtahmasb în vreme ce se afla cu reședința supravegheată și văzut la Cannes într-o proiecție specială. În sfârșit, au urmat multe titluri și premii la Berlin, Veneția iar în acest an a revenit pe Croazetă, la șapte ani după Trei chipuri (Premiul pentru scenariu), care ne cucerise cu atât de fluida sa alunecare între realitate și ficțiune.

Fares Fares și Lyna Khoudri in filmul Les Aigles de la Republique (Foto: Festival de Cannes / FDC)

Filmul de acum, Un simplu accident, lucrat în regim riscant, fără autorizație specială, se adaugă atâtor alte pledoarii pentru libertate, aspirație greu plătită în Iran. Fără ambiția unei ostentative voinței de stil, proprie multor cineaști crescuți în umba maestrului Kiarostami, deși, culmea, Panahi i-a fost asistent, cu o fermă încredere în imaginația ideilor decât în învelișul formal, cineastul nu se dezminte nici de data aceasta când vine vorba de măiestrita declanșare a unei narațiuni minimaliste, plecând de la un fapt divers, în jurul căruia se coagulează decizii omenești menite să ne apropie sau să ne îndepărteze de indivizi cunoscuți prin voia hazardului.

O insolită întâlnire între o fostă victimă și călăul său – nu lipsită și de un comic bine măsurat - este pretextul unui scurt road-movie, cu alți câțiva participanți nimeriți, o pereche de miri și fotograful lor. Se dovedește că nici aceștia nu au fost scutiți, cândva, de consecințele dramatice ale zelului amintitului torționar. Răzbunarea pare a fi la îndemână , dar, cu o mișcare psihologică proprie eroilor lui Panahi, viața, înțelegerea ei dincolo de circumstanțe, cumpănește altfel complicatul raport trecut-prezent.

Radicalismul nu este întotdeauna bun conducător de dreptate, în țesătura relațiilor umane îndoiala își are locul ei, dincolo de drame. Durere, spaimă, neliniște, întrebări, așteptare, totul aparține unei fundamentale fragilități a ființei umane, de atâtea ori umilită. Este sentimentul fundamental, rezervor al emoției cu care am văzut acest film atât de așteptat.

Din cu totul alte rațiuni l-am așteptat și pe Tarik Saleh cu al său Les Aigles de la République. Cum să nu-ți stârnească măcar o minimă curiozitate un cineast suedez de origine egipteană, autor al unei controversate trilogii dedicate orașului Cairo. A nu se confunda cu capodopera literară a lui Naguib Mahfouz Trilogia Cairoului.

Opusul cinematografic încheiat acum este o coproducție cu parteneri venind din atâtea zări încât te doare capul văzându-i pe generic (Suedia, Franța, Egipt, Germania, Danemarca, Finlanda, Turcia) și, în capul tuturor, un star suedez de origine libaneză, Fares Fares. Amintita vedetă interpretează aici rolul unui actor egipgtean, desigur, supranumit Faraonul în țara sa, care, de voie, dar mai mult de nevoie, acceptă un rol cu potențial primejdios : președinte de țară.

Se va trezi implicat într-un atac ce amintește, ignorând cronologia, de lovitura de stat împotriva fostului șef egiptean Anwar El Sadat. Între satiră politică și nefericirea actorului părăsit de glorie și de puteri, filmul lui Tarik Saleh se adaugă listei deloc de neglijat a dezamăgirilor festivaliere.

Vezi și: EXCLUSIV  Cannes, 2025: Politică în ritm de samba

  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News