EXCLUSIV  Regizorul filmului „Hoții de subiecte” a transmis un mesaj important către liceeni: „Mai important decât BAC-ul este să-ți găsești o pasiune”

Filmul „Hoții de subiecte” este o poveste de final de liceu în care urmărim mai mulți liceeni care au vise diferite și încearcă să-și rezolve problemele printr-un pact foarte dubios. Ei se gândesc că pot face destui bani prin vânzarea subiectelor de la bac. Personajul principal, Sofi vrea să facă rost de bani pentru a salva casa părintească, Alex, care este Don Juan-ul liceului, vrea să facă rost de bani pentru a-și face un studio de muzică, ca să-și întrețină familia, iar Amalia, fata populară din liceu, vrea să facă rost de subiecte pentru că vrea să-și impresioneze tatăl. 

Revenirea la liceu: nostalgie și emoții

Regizorul Tudor Petremarin a povestit că realizarea filmului l-a readus în atmosfera liceului, loc de care s-a simțit mereu atașat:

„Mie mi-a plăcut foarte mult școala. Am fost cam tocilar, nu am făcut multe prostii. Ce să fac? Mi-a plăcut. Nu prea aveam ce să fac acasă. Liceul era wow. A fost nostalgic să fiu din nou pe coridoare. Da, mi s-a părut foarte fain: uite tabla, uite scaune. E un loc în care când intri, mai ales când am venit cu echipare filmare și era vară și era gol, simți nevoia să fie umplut de suflete. Și noi l-am umplut cu actori, cu figurație și a prins o energie foarte faină.

Alexandra Curtache: Petrecând atât de mult timp cu tinerii, simți că există vreo diferență între generația ta și generația nouă?

Tudor Petremarin: „Eu, deși am unii prieteni care nu mă cred sau care nu sunt de acord cu mine, eu nu cred că sunt diferențe de valori sau de dorință interioară atât de mare între generații. Toți la vârsta respectivă și cred că și după aceea dorim să fim iubiți, să iubim, să ne găsim un grup de care să aparținem. Da, se schimbă niște lucruri care sunt poate mai mult de formă, de suprafață. Unii stau mai mult pe telefoane sau unii sunt mai pricepuți cu tehnologia decât alții. Dar sunt niște mici impedimente. Noi ca adulți se vedem ca impedimente în dezvoltarea poate tinerilor, dar e greu să estimăm cum îi va afecta pe termen lung tehnologia. Și cred că ei au găsit forme de a comunica și de a relaționa foarte frumoase. Problema e când se duc în extrem lucrurile, cu bullying, cu forme de hărțuire online și nu numai. Când totul se învârte în jurul tehnologiei, atunci e o problemă. În sine ea nu mi se pare problematică”.

Filme sau seriale? Ce preferă tinerii de azi

O altă temă discutată a fost preferințele de consum media ale generației tinere. Într-o eră în care consumul de conținut video este mai accesibil ca niciodată, tinerii sunt bombardați zilnic cu o varietate uriașă de opțiuni – de la clipuri scurte pe rețelele sociale, la seriale captivante pe platformele de streaming și filme spectaculoase în cinematografe. 

„Eu cred că deși generația tânără are un deficit de atenție și consumă material video online într-un mod foarte rapid, nu cred că asta afectează de fapt dorința internă. Adică nevoia de consum de material video local românesc este mare și nu numai. Adică ei vor povești bune, ei caută povești, că sunt seriale, că sunt filme. De aceea și funcționează platformele de streaming bine. Cred că nu îi mai interesează unde le văd de multe ori. Adică nu îi mai interesează dacă văd pe un telefon cât palma, dacă văd pe televizor sau dacă văd la cinema.

Asta ne obligă pe noi, ca producători de fapt de materiale, de povești, de filme, să încercăm să-i aducem în medii în care să consume mai plăcut poveștile noastre. De exemplu, una e filmul nostru, „Hoții de subiecte”, când îl vezi singurel pe un laptop mic, alta este când te bucuri de el într-o sală cu alți 200 de oameni lângă tine. Eu văzând filmul în diferite situații, la festivaluri, singurel în camera de montaj sau cu prieteni, mi-am dat seama că energia pe care o dă o sală de cinema și cum trăiesc când se aude de la 100 de oameni un râset care se împrăștie, e altceva pur și simplu, e trăit altfel. Și cred că ar trebui să încurajăm generația tânără nu doar să consume content, ci content împreună cu alții. Că e vorba de teatru, că e vorba de concerte și ei vor lucrurile astea. Trebuie doar să le arăți, că e interesant.

Orice formă de entertainment cultural, adică de la festivaluri până la filme, go! Adică să-i încurajăm să iasă. Știi ce am observat, că și eu am trei frați mai mici, dar diferențe mari de vârstă între noi? Am observat că, deși cei mai mici dintre ei au crescut cu telefonul în mână, asta nu i-a oprit în momentul în care și-au dat seama cât de mișto e să ai prieteni fizic lângă tine, deci telefoanele s-au uitat. Odată ce ajungi în punctul ăla, se uită tehnologia”, explică regizorul.

Drumul spre regie: influența familiei și profesorilor

Tudor Petremarin a vorbit și despre parcursul său profesional:

„E o carieră foarte atipică. Cred că am ajuns aproape de ea pentru că tatăl meu și mama mea vitregă erau actori. Având acces la lumea asta, mi s-a pus mie o pată în clasa 10-a că ce ar fi să încerc să fac și filme. Și am început cu scurtmetraje. Am văzut că e frumos, am văzut că ne simțim bine la filmare și de aici am mers mai departe. Cred că profesorii, într-un liceu obișnuit, nu-și dau seama cum, spre ce meserii, care-i potențialul de meserii. Și lor când le spuneam că fac un scurmetraj sau colegiilor, se uitau așa, gen „ce e aia”? Nu e că nu m-au susținut, doar că li se părea ceva destul de, cel puțin colegilor de exemplu, destul de exotic. Câte filme se fac la noi? Acum 30 de ani nu era o producție de filme de gen sau de public mare încât să zici că este o meserie la care poți să te îndrepți. Și mi se pare că cu cât apar mai multe producții, cu atât poate tinerii poată să vadă asta ca un posibil viitor. Uite, pot să fac și asta. Dar am avut profesori foarte, foarte, foarte buni, care mi-au fost dragi și în gimnaziu, și la liceu, și la facultate, și pe care i-am chemat cu plăcere la premiera de gală și sper că s-au simțit bine și sper că le-a plăcut. Și da, am fost norocos din punctul acesta de vedere.

În liceu am avut o profesoară de limba română foarte, foarte de treabă, care a reușit ce n-au făcut, de exemplu, profesorii din gimnaziu, poate, să ne explice literatura printr-o altă perspectivă. Și mi-a creat foarte mult drag spre cărți, m-a ajutat să înțeleg de ce comentăm poeziile așa, care-i treaba cu Caragiale, care-i treaba cu teatrul interbelic românesc. Și a contat foarte mult lucrul ăsta, pentru că mi-a pus arta într-o altă perspectivă. Mi-a dat cărți pe care probabil n-aș fi ajuns să le citesc în liceu. Și a fost drăguț. Am avut chiar o îndrumare a doamnei Roxana Maxim foarte bună.

Tudor Petremarin copilul vs Tudor Petremarin tatăl

Discuția a alunecat și spre viața personală, mai exact despre cum erau părinții acestuia în liceu și cum se vede regizorul ca tată.

Alexandra Curtache: Cum au fost părinții tăi în liceu?

Tudor Petremarin: „Eu eram foarte tocilar. Părinții mei nu prea aveau de ce să-și facă griji, că știau că mă duc la școală, că sunt cuminte. Nu prea i-am stresat, mare lucru. Cred, adică, na, nu i-am văzut panicați cu ceva. Probabil în capul meu îmi imaginam că o să fac nebunii, dar nu. Deci din punctul ăsta de vedere au fost norocoși că nu i-am stresat așa de mult. Dar da, în momentul în care le-am zis că vreau să dau la regie, au fost puțin și ei speriați. Țin minte că tata mi-a zis: „Nu știu nimic despre regie. Nu știu cum să te îndrum, nu știu cum să te ajut. De ce vrei să te faci regizor? Uite, la actorie pot să zic ceva. La inginerie pot să zic”. Și ca să-l conving să mă lase să mă duc, a trebuit întâi să intru la Politehnică și la Facultate de Fizică. Și am intrat acolo, am dat examenele și am intrat. Admiterea la UNATC, la Facultatea de Film era după, era ultima. Iar tata a fost liniștit când a văzut că am un loc la o facultate normală. Da, poți să dai la UNATC, e în ordine”.

Alexandra Curtache: Cum te vezi tu ca tată de licean?

Tudor Petremarin: „Eu încerc să fiu amuzant, încerc să fiu puțin mai relaxat decât soția mea, care ea vrea să o protejeze mai mult pe fiica noastră și înțeleg că e o lume complicată. Voi încerca să o las să facă cât de multe prostii vrea ea, că mi se pare că la un moment dat trebuie să treci prin aceste etape, să le arezi, să nu ai frustrări mai târziu, că n-ai făcut tot ce ți-a trecut prin minte când aveai 16 ani, că la 30 de ani nu te mai ține corpul la fel. Trebuie să le faci la vârsta potrivită. Cu cât avansezi în vârstă, cu atât e mai greu să faci prostii. Că nu mai poți pur și simplu. Trebuie să fii a doua zi la birou, nu te mai ține ficatul, e complicat”.

Personajele din film: reflexii ale propriei experiențe

Când a fost întrebat cu care personaj din "Hoții de subiecte" se identifică cel mai mult, regizorul a răspuns:

„Vai, cred că am pus puțin din mine în fiecare. Nu cred că am unul așa cu care mă aseman mai mult. Da, avem și personaje mai tocilare, cred că dacă ar fi așa cel mai la prima mână, m-as asemăna cu the geeky boy, gamerul din poveste, dar cred că eram mai cuminte ca el. Probabil dacă ar fi venit cineva la mine să-mi spună să mă bag să vând subiectele, cred că aș fi fost foarte fricos. Cred că aș fi fost foarte timid în liceu să mi-asum un risc așa de mare. Dar, cine știe, probabil dacă aveam o problemă serioasă, cum au personajele din film, sau o nevoie profundă de a fi iubit, de a fi remarcat, cine știe”, spune el.

La finalul emisiunii, Tudor Petremarin a transmis un mesaj important tuturor liceenilor:

„Mai important decât BAC-ul, mi se pare că este să-ți găsești o pasiune. Să-ți găsești ceva care să te facă fericit, că dacă îți găsești pasiunea, munca în domeniul respectiv nu va mai fi muncă. Și pe fiica mea sper să o încurajezi, să-și găsească acea pasiune, că dacă are o pasiune, nota de la BAC nu va mai conta”.

Video

  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News