€ 5.0962
|
$ 4.3982
|
Curs valutar: € 5.0962
|
$ 4.3982
 

A murit actrița Valerie Perrine. Se strâng bani pentru înmormântare
Autor: Iulia Horovei

lumanare Lumânare, doliu. Foto: Pixabay

Actriţa americană Valerie Perrine, nominalizată la Oscar şi câştigătoare la Cannes, a murit la vârsta de 82 de ani.

Actriţa americană Valerie Perrine, nominalizată la Oscar şi câştigătoare a premiului pentru cea mai bună interpretare feminină la Festivalul de la Cannes pentru rolul său din „Lenny”, alături de Dustin Hoffman, a murit la vârsta de 82 de ani, a anunţat luni biograful şi prietenul său - transmite France Presse marţi.

Ea era cunoscută şi pentru rolurile din primele două filme „Superman”, în care a jucat alături de Christopher Reeve, fiind de fiecare dată apreciată de critici.

„Cu profundă tristeţe vă anunţ decesul lui Valerie", a scris cineastul Stacey Souther, care a regizat un documentar despre actriţă, pe contul său de Instagram.

„A înfruntat boala Parkinson cu un curaj şi o forţă incredibile, fără să se plângă vreodată. A fost o adevărată sursă de inspiraţie, şi-a trăit viaţa din plin - şi ce viaţă minunată! Lumea este mai tristă fără ea”, a adăugat Stacey Souther.

Strângere de fonduri pentru înmormântarea actriței

Documentaristul a mai precizat că a fost deschisă o pagină GoFundMe pentru a acoperi costurile funerare ale actriţei, deoarece „după mai bine de 15 ani de luptă cu boala Parkinson, resursele sale financiare sunt epuizate”.

După ce a fost dansatoare de revistă şi a pozat pentru revista Playboy, Valerie Perrine a devenit cunoscută în 1972 în „Abattoir 5", unde a interpretat-o pe actriţa de filme pentru adulţi Montana Wildhack. Însă în 1974 a atins celebritatea datorită rolului din filmul biografic „Lenny”, regizat de Bob Fosse, despre viaţa lui Lenny Bruce.

Ea a interpretat rolul soţiei lui Lenny (jucat de Dustin Hoffman) şi a câştigat premiul pentru interpretare la Cannes în 1975, fiind ulterior nominalizată la Oscar în acelaşi an.

Valerie Perrine a adunat aproape 70 de roluri în film şi televiziune de-a lungul a peste patru decenii, jucând alături de unele dintre cele mai mari staruri masculine ale epocii sale, printre care Gene Hackman, Robert Redford şi Jack Nicholson, notează Agerpres.

Citește și: Carrie Anne Fleming, actrița din „iZombie” și „Supernatural”, a murit

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Adaugă comentariu

0 caractere :: Număr maxim de caractere 1000

* Comentariile care contin limbaj vulgar vor fi suspendate

 
 
 
 
 
x close