Majestatea Sa Margareta a declarat în timpul vizitei sale la Spitalul Medex din Sângeorgiu de Mureș, realizat în urma unei investiții de 33 milioane de euro, că pe lângă partea tehnică, partea spirituală aplicată în tratament este ceva nou pentru România.
'Ați vorbit despre partea spirituală. Știu tot ce ați făcut aici, și se vede și tehnic, dar spiritual este ceva nou, cred, pentru România și este ceva absolut esențial pentru tratament holistic și pentru succesul tratamentului', a declarat Majestatea Sa Margareta, la finalul vizitei.
Alteța Sa Regală Principele Radu a precizat că vizitele pe care reprezentanții Casei Regale le fac în comunitățile din țară și din Republica Moldova, nu au ca scop intenția de a tăia panglici inalgurale sau realizarea de fotografii frumoase.
'Vrem să ne asigurăm că fibra națiunii române, în comunitățile ei de acasă, reușește să facă față atâtor dificultăți pe care omenirea le are astăzi și reușește să meargă înainte cu bine într-o lume care e atât de grea. Deci, ne ducem la administrația locală și încercăm să vorbim cu edilii orașului și județului dumneavoastră pentru a vedea cum am putea noi să inspirăm, să încurajăm sau să sprijinim aducerea la zi a vieții demne a oamenilor, un lucru destul de greu de făcut în zilele noastre', a arătat ASR Principele Radu, potrivit Agerpres.
Principele a precizat că alegerea de a merge în școli este pentru a vedea dacă educația de la noi corespunde și dacă se ridică la așteptările pe care le are în mod normal o țară membră al Uniunii Europene.
'Sunt locuri din țară unde lucrurile merg greu sau sub limita acceptabilului, cum există și câteva locuri norocoase din România unde orașele și comunitățile au luat-o înainte și unde se pot întâmpla și minuni, așa cum este cea de de aici, despre care se vorbește. Și cu atât mai mult, cu cât noi știm că dumneavoastră, medicii și personalul medical, aveți o enormă parte a colegilor dumneavoastră care nu mai sunt în țară. Îi întâlnim peste tot în Irlanda, în Statele Unite, în Marea Britanie, în Franța, în Germania, în Elveția. Nu există țară unde mergem să nu fie medici sau personalul medical român. Acest lucru ne bucură pentru că ei se bucură de respect și de reputație, dar ne întristează pentru că ați rămas foarte puțini aici și e mult mai mare nevoie de dumneavoastră decât puteți dumneavoastră să faceți față pentru comunitățile pe care le serviți', a subliniat ASR Principele Radu.
Alteța Sa Regală și-a exprima recunoștința pentru lucrurile bune care se întâmplă în sistemul medical, arătând că Spitalul MEDEX este 'la limita superioară a piramidei, e un exemplu pe care suntem conștienți, și Majestatea Sa și eu, că e un exemplu pe care nu-l vom putea vedea în fiecare zi, în orice oraș din țară'.
'Dar este o fericită situație că el există aici pentru că inspiră, pentru că le arată oamenilor că se poate trăi și demn și frumos. Și cu cât mai mulți oameni vor pleca din acest spital cu zâmbetul pe buze, cu atât și fondatorii lor vor fi fericiți că au lăsat o urmă importantă în viața lor', a subliniat Principele Radu.
Spitalul Oncologic Medex din Sângeorgiu de Mureș a fost construit de Fundația pentru Spitalul Oncologic Târgu Mureș în urma unei investiții de 33 milioane de euro, suma de 6,4 milioane de euro fiind contribuția Guvernului României, prin intermediul unui ajutor de stat acordat de Ministerul de Finanțe.
Președintele Fundației pentru Spitalul Oncologic Târgu Mureș, Remus Bența, a afirmat că Medex este un răspuns la nevoile pe care le au oamenii.
'În urmă cu câțiva ani și încă există și acum aceasta sintagmă, că dacă cineva are cancer, e destinat să moară. Nu este așa. Astăzi, datorită științei și dezvoltării echipamentelor medicale, cancerul, dacă e găsit chiar la început, dar chiar și când e înaintat, poate să fie vindecat și chiar să prelungească viața. Când vorbim de Medex am putea spune, cum este scris pe tableta care o avem pe perete, că este darul lui Dumnezeu pentru oameni. Oamenii care se îmbolnăvesc de cancer, imediat au câteva întrebări. Una: de ce mi s-a întâmplat? Și doi, am posibilități ca să fac tratamentul? Și mai are și problema esențială, partea spirituală. Acest spital trebuie și răspunde la aceste trei întrebări pe care le au pacienții. Tratamentele pe care le facem aici, costul lor, e asigurat prin Casa de Asigurări. Avem partea spirituală pe care consilierii noștri spirituali o acordă personal, în grup și așa mai departe', a subliniat Remus Bența.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News