"O viaţă pentru Rapid", este o vorbă veche de prin cotloanele Giuleştiului. Pentru cei mai mulţi tineri suporteri această vorbă nu are consitenţă, dar pentru Radu şi Constantin Cojocaru, capătă valoare în adevăratul sens al cuvântului. Sunt fraţi. Unul are 76 de ani, iar celălalt 80. Primul meci al Rapidului l-au văzul imediat după al Doilea Război Mondial, în 1947. Rapid-Ceahlăul. Cei doi fraţi îşi fac apariţia pentru a nu ştiu câta oară în peluza din Giuleşti. Suporterii mai vechi îi cunosc şi îi respectă. Cei mai tineri le fac poze. Se cântă imnul. Unul pe celălalt se ajută, urcă pe scaune şi scot fularele. Urmează acelaşi ritual, care se spune că dă fiori reci adversarilor, se intonează imnul pe Giuleşti. Meciul în sine a fost unul de tristă amintire, dar pentru cei doi fraţi, care au prins şi vremuri mai grele la viaţa lor, totul pare doar un nou episod din farmecul Rapidului.
R: De cât timp sunteţi suporteri ai Rapidului?
Din 1947. Am venit prima dată la meci când aveam 11 ani. Venim la meciuri de peste 60 de ani. Am prins şi marile echipe ale Rapidului cu Neagu, cu Ozon.
R: Care este după dumneavoastră cel mai mare jucător din istorie al Rapidului?
Cel mare cred jucător, după părerea mea a fost Nicky Dumitriu. Era un mare dribleur, un jucător exceptional. Şi Sandu Neagu, care s-a prăpădit acum de curând săracul, a fost un mare, mare jucător.
R: Pe Giuleşti umblă o vorbă “mai bine o bară frumoasă, decât un gol urât…”. Credeţi că mai e de actualitate?
Nu ştiu dacă s-a mai păstrat. Galeria parcă mai face excese uneori. Deşi vin la spectacol, pentru că e un spectacol ce se întâmplă aici, ei vin pentru aceşti tineri care sunt excepţionali. Chiar şi acum, în cazul lui Coman, cred că nu trebuia să procedeze aşa, Coman este un mare rapidist şi un bun portar, al României.
R: Care este momentul care v-a făcut să ţineţi cu Rapidul?
Păi cu el am deschis ochii. Săream gardul de mici copii. Stăteam la gară aici în spate şi de o viaţă stăm aici.
R: Cum era viaţa înainte pe Giuleşti?
Era o altă atmosferă. Înainte mergeam în partea cealaltă (n.r. peluza I). La peluza asta (n.r. peluza II) am avut o contribuţie majoră, a fost proiectul unui prieten de-al meu, început în 87 şi apoi au contiuat mai târziu. Am lucrat cu sufletul aici, pentru Rapid.
R: Şi totuşi, de ce ţineţi cu Rapidul?
Am ţinut tot timpul cu Rapidul, pentru că este o echipă de suflet, care a fost tot timpul împotriva Stelei şi a lui Dinamo, împotriva sistemului.
R: Ce vă face să fiţi împotriva acestor două echipe?
Ei întotdeauna furau cei mai buni jucători, furau meciurile cu arbitrii. Eu după 90 le-aş fi luat toate titlurile pe care le-au câştigat pentru tot ce au făcut în vremea aia cu Steaua, cu CCA. Eu am făcut sport de performanţă la Steua. Eram alergător de 800 şi 1500 de metri, şi ţineam totuşi cu Rapidul, deşi vorba aia, mâncam o pâine de acolo. Rapidul are un farmec aparte, un fior.
R: Cum vi se pare actuala echipă a Rapidului?
Nu ştiu atmosfera de la club parcă nu îmi place, parcă nu sunt uniţi, nu au un scop. Băiatul ăsta, Răzvan Lucescu, ar avea intenţii bune, mai ales după ce a mai făcut, dar totuşi mi se pare că nu sunt uniţi, prea mulţi străini.
R: Care sunt jucătorii care vă plac acum?
Îmi place mult Herea, Pancu. Nu ştiu dacă mai există un jucător care să reprezinte spiritul Rapidului, dar parcă toţi sunt interesaţi de a câştiga bani. Pancu ar mai fi aşa rapidist adevărat. Nu mai sunt cum erau pe vremuri un Neagu, un Nae Manea, ei erau rapidişti adevăraţi.
R: Lumea spune despre galeria Rapidului că e cea mai frumoasă din ţară…
Este cea mai frumoasă. Vedeţi cum e. La noi şi dacă ne dă adversarul gol, lumea cântă. Când au dat ceilalţi gol, lumea s-a mobilizat, pentru că trebuie să îi susţină pe băieţi.
R: Deşi aveţi o vârstă mai înaintată, trăiţi încă meciurile la intensitate maximă. Cum reuşiţi?
Aşa cum pot să o mai fac, susţin Rapidul. Înainte era altceva, mai striga câte unul un huo!, dar acum se strigă nişte cuvinte foarte urâte. Nu sunt de acord cu scandările astea împotriva rivalelor, în primul rând trebuie să fim mai buni decât ei pe teren, asta este tot. Este luptă sportivă, de echipă.
R: La derbyuri mai veniţi?
Da cum să nu. Venim la toate, cu Steaua cu Dinamo, deşi să ştiţi că Rapidul face meciuri mai bune afară decât acasă.
R: Mai are Rapidul şanse la titlu?
Are şanse, de ce să nu aibă? Ar fi doar trei puncte dacă batem în seara asta (n.r. interviul a fost făcut la pauza meciului cu Ceahlăul când scorul era 1-1).
Meciul s-a terminat 2-1 pentru Ceahlăul iar la final Radu Cojocaru s-a întors către mine şi mi-a spus. "Tinere ce ai văzut în seara asta este o ruşine, dar dacă n-ar fi asta n-ar mai fi Rapidul nostru aşa frumos. Păcat. Dar lasă că ne luăm revansş cu Dinamo!".
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
