Gabriela Firea, surpinsă de atitudinea Prefectului

Gabriela Firea
Gabriela Firea

În urma adresei transmise de catre Prefectul Capitalei, in cursul lunii februarie, Primariei Capitalei, referitor la situatia companiilor municipale, care a facut obiectul mai multor articole de presa si interpelari politice, Primarul General Gabriela Firea a transmis un raspuns in care isi exprima surprinderea pentru faptul ca reprezentantul Guvernului in teritoriu, cel care a avizat pentru legalitate toate actele administrative privind infiintarea societatilor comerciale din subordinea Municipalitatii, are o gândire juridică identică cu cea a organizaţiilor politice care doresc schimbarea Guvernului şi oprirea modernizării administraţiei locale a Bucureştiului.

În raspunsul mentionat, Primarul General atrage atentia ca "atât Primăria Municipiului București, cât și Instituția Prefectului Municipiului București funcţionează având la bază cele doua principii constituţionale. "Principiul autonomiei locale si Principiul descentralizării. Suntem convinşi că în virtutea respectării Constituţiei nu aţi vrut sub nicio formă, prin adresa pe care ne-aţi trimis-o, să încălcaţi aceste două principii”, a declarat Firea.

Astfel, potrivit Legii 340, printre sarcinile reprezentantului Guvenului se numara si asigurarea la nivelul Municipiului Bucureşti a „respectării Constituţiei, a legilor, a ordonanţelor, a hotărârilor guvernului, a celorlalte acte normative, precum şi a ordinii publice”, precum și verificarea legalităţii actelor administrative emise de Consiliul General al Municipiului Bucureşti sau ale Primarului General. Cu toate acestea, desi, cum s-a aratat mai sus, prefectul nu are in atributii obligatia de a verifica efectele produse de o hotărâre judecătorească asupra bunei funcţionări a autorităţilor locale sau asupra patrimoniului Municipiului Bucureşti, acesta solicita public lămuriri cu privire la modalitatea de exprimare juridica  cu privire la procedura procesual civilă pe care Municipiul Bucureşti, reprezentat de CGMB şi de Primarul General, o are în vedere în urma pronunţării Deciziei nr. 6504/22.11.2018. 

Cine poate închide societățile

Concret, hotărârea judecătorească nu apare ca fiind unul dintre actele supuse controlului legalitaţii exercitat de Instituţia Prefectului şi, evident, nu face parte nici din actele normative sau constituţionale a caror respectare o garanteaza Institutia Prefectului. Mai mult decat atat, desi, din punct de vedere legal, Primaria Capitalei nu este obligata sa comunice aspectele solicitate in adresa prefectului Capitalei, pentru corecta informare a Institutiei Prefectului si opiniei publice, Primarul General, Gabriela Firea, a explicat:

"Cu privire la Hotărârile Consiliului Municipiului Bucureşti cu nr. 67-85/28.02.2017 şi Hotărârile cu nr.93-102/29/03/2017, respectiv Hotărârile nr.130-139/11.04.2017 privind aprobarea de principiu a înfiinţării unor societăţi comerciale, aceste acte administrative au fost atacate de un partid politic (USR). În 27 de litigii pendinte de fondul cauzei ca şi pendinte de suspendarea efectelor acestor acte administrative, Municipiul Bucureşti a caştigat şi litigiul de fond şi în calea de atac a recursului. Având în vedere acest lucru, actele administrative au produs efectul principal, si anume, înregistrarea la Registrul Comerţului a societăţilor comerciale de care facem vorbire şi înfiinţarea acestora într-o deplina legalitate în raport de prevederile Legii nr.31/1990 a societăţilor comerciale".

Decizia civila nr. 6504/22.11.2018 a fost pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti în calea de atac a recursului. Ea constată nulitatea unor acte administrative a căror efecte s-au produs cu 18 luni înainte de constatarea nulităţii acestora. Având în vedere că decizia nu prevede nicio obligaţie privind executarea acesteia în sarcina noastră şi ţinând cont de faptul ca în conformitate cu prevederile Codului de Procedura Civilă am introdus în atacarea acestei decizii pe rolul Curţii de Apel Bucureşti două acţiuni în reviziuirea deciziei nr. 6504/22.11.2018 şi văzând şi admiterea de către Tribunalul Bucureşti a excepţiei de neconstituţionalitate a art. 45 alin. 3 din Legea 215/2001 şi trimiterea acestei excepţii spre competenta soluţionare Curţii Constituţionale, suntem în situaţia să vă comunicăm că din punctul de vedere al instituţiei noastre situaţia legalităţii hotărârilor Consiliului General al Municipiului Bucureşti menţionate este încă în procedură jurisdictională.

Totodata, in raspunsul adresat Prefectului Capitalei sunt prezentate si argumentele juridice legate de infiintarea societatilor municipale precum si motivele legale prin care, pana la pronunţarea instanţelor de judecată pe aspectele invocate, Primaria Capitalei nu poate dispune măsuri: "Nulitatea companiilor ar putea fi dispusă numai în ipoteza în care instanțele de judecată apreciază că actele constitutive ale societăților sunt nule ca urmare a anulării hotărârilor CGMB de înființare a companiilor". Concret, nici Primarul General, nici CGMB nu pot dispune anularea actelor administrative și/sau dizolvarea societăților municipale, acesta fiind apanajul exclusiv al instanțelor de judecată. Anexam prezentului comunicat adresa Prefectului Capitalei, raspunsul integral al Primarului General si avizul de legalitate emis de Prefectura pentru acordurile de infiintare a companiilor municipale.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel