CRIZĂ FORȚĂ MUNCĂ. Olguța Vasilescu: Directivă UE. Salariul minim 3000 de lei pentru străini

În contextul crizei forței de muncă din România, ministrul Muncii, Lia Olguța Vasilescu, a afirmat că muncitorii străini vor trebui plătiți cu salarii de peste trei mii de lei pe lună, potrivit unei directive europene. Totodată, consideră că ar fi mult mai bine să fie angajați muncitori români, cu ajutorul banilor europeni şi al programelor guvernamentale. 

”Ajungem la un subiect sensibil pe care mediul de afaceri ni l-a ridicat de foarte multe ori şi anume mărirea contingentului de lucrători străini pe teritoriul României. Am avut deja mai multe discuţii cu mediul de afaceri, care ne cere să deschidem graniţele pentru cei din Republica Moldova sau Ucraina, chiar am auzit de 3.000 de lucrători din Sri Lanka, o firmă mare din vestul României doreşte acest lucru. Am primit solicitări inclusiv din partea unor primari din localităţile de pe graniţa de vest, care ne solicită să deschidem graniţele pentru străini. Aş vrea să vă spun unele lucruri care sunt bine de ştiut: va trebui să-i plătiţi cu salariul mediu pe economie, adică nu cu 1.450 de lei, cât este salariul minim, ci cu peste 3.000 de lei, cât este salariul mediu. Este o directivă a UE pentru a proteja forţa de muncă internă a UE, directivă la care România nu poate să renunţe şi nici nu are de gând să renunţe”, a spus ministrul Muncii.

[citeste si]

În opinia sa, firmele ar trebui mai întâi să folosească toate instrumentele pe care le are la dispoziţie pentru a putea angaja lucrători români.

”Nu ştiu de ce nu ar trebui să beneficiem de celelalte măsuri pe care Guvernul le-a pus la dispoziţie, de exemplu programul 'Prima chirie', prin care puteţi aduce muncitori din judeţele cu şomaj ridicat. De ce nu accesăm fonduri europene, cum ar fi cele de ucenicie şi stagiu? Suntem deschişi să discutăm orice fel de idee pentru a stimula atragerea românilor înapoi în România”, a subliniat Vasilescu.

Trei milioane de români, în afara granițelor

”Eu cel puţin nu sunt de acord cât timp avem trei milioane de români în afara graniţelor şi au început să crească salariile în România - la nivelul lunii septembrie, creşterea salariului în mediul economic a fost cu 14% mai mare faţă de anul trecut - nu văd de ce să acceptăm persoane din Africa şi Asia să lucreze în România, când avem foarte multe măsuri la dispoziţie, iar acest Guvern e foarte deschis la alte măsuri pe care le veţi propune, astfel încât să nu fie nevoie să apelăm la forţă de muncă din afara Uniunii Europene”, a adăugat ministrul Muncii.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel