Oana Țoiu, ministrul Afacerilor Externe, a oferit un interviu CNN.
Prezentă în aceste zile la Forumul Economic Mondial de la Davos, Oana Țoiu, ministrul Afacerilor Externe, a oferit un interviu pentru CNN. Oficialul român a vorbit despre războiul din Ucraina și declarațiile președintelui ucrainean Volodimir Zelenski, care a adus critici puterilor europene.
De asemenea, Oana Țoiu a fost întrebată de relația statelor europene cu președintele Donald Trump, într-un context tensionat între cele două maluri ale Atlanticului și într-o perioadă în care pare că ordinea mondială se schimbă.
Ceea ce a atras atenția însă a fost burtiera de pe CNN din timpul declarației Oanei Țoiu: „Romanian Foreign Minister slams Trump, says NATO has already 'answered the call'“ / Ministrul român de Externe îl critică pe Trump și spune că NATO 'a răspuns deja apelului'“.
CITEȘTE ȘI - Replică a președintelui Franței potrivită pentru Oana Țoiu
Mesajul făcea referire la o recentă postare de pe X a Oanei Țoiu, în care aceasta spunea că „singura dată în istoria sa când NATO a fost pusă la încercare în ceea ce privește promisiunea că un atac asupra unuia dintre membri este un atac asupra tuturor a fost după 11 septembrie“.
„România a răspuns apelului, chiar dacă la momentul respectiv nu era membră NATO. Am înțeles că aceasta era datoria noastră și, odată ce Articolul 5 a fost activat, soldații români s-au îmbarcat spre Afganistan. La fel au făcut și alți aliați“, a scris Oana Țoiu.
Anterior, Donald Trump a declarat la Forumul Economic Mondial de la Davos că Statele Unite „nu au obținut niciodată nimic” de la NATO și a susținut că Washingtonul nu a cerut niciodată sprijin din partea alianței. Totuși, trebuie menționat că NATO a invocat Articolul 5 pentru prima și singura dată în istoria sa după atacurile teroriste din 11 septembrie împotriva SUA din 2001, potrivit informațiilor de pe site-ul oficial.
Fără îndoială, burtiera de la CNN a atras atenția cercurilor politice de la Casa Albă și a fost indexată de administrația de la Washington în dreptul României, chiar dacă nu a fost vorba despre o critică evidentă din partea ministrului Afacerilor Externe, ci mai mult o clarificare.
Intervenția mea de la Davos la CNN Internațional, în emisiunea "Isa Soares Tonight". pic.twitter.com/cKlzii5mdz
— Toiu Oana (@oana_toiu) January 22, 2026
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News