Cazul Bodnariu sau ce înseamnă bunele intenţii

Iată analiza politică scrisă de Ana Birchall, pentru dcnews.ro: 

Presa a prezentat şi dezbătut pe larg cazul familiei Bodnariu, stabilită în Norvegia, care a rămas fără cei cinci copii în urma unei intervenţii a Protecţiei Copilului din statul scandinav. Dincolo de detaliile specifice ale acestui caz, el deschide discuţia despre eficienţa legii care asigura protecţia copiilor în Norvegia, despre argumentele care au stat la baza unor decizii similare luate în cazul altor familii de emigranţi şi, nu în ultimul rând, despre cât de departe poate merge intervenţia statului în viaţa familiei.

Raport negru pentru Barnevernet

Legislaţia norvegiană impune obligativitatea profesorilor şi a responsabililor şcolari de a semnala către serviciul de protecţie a copilului orice suspiciune de abuz, chiar şi atunci când nu există probe clare. Plecând însă de la un principiu corect, care respectă interesul superior al copilului, autorităţile norvegiene au dovedit că legea poate fi aplicată şi în dauna copiilor şi a familiilor din care provin. În plus, situaţii similare cu cea a familiei Bodnariu au determinat Comitetul Nordic pentru Drepturile Omului (NCHR) să acuze state ca Norvegia, Finlanda, Danemarca şi Suedia că vizează mai degrabă familiile monoparentale, cele cu dificultăţi economice şi familiile de emigranţi. Mai mult, raportul elaborat de NCHR subliniază clar faptul că Norvegia şi Finlanda au fost deja condamnate de către Curtea Europeană a Drepturilor Omului pentru încălcarea drepturilor copiilor şi părinţilor. Iar, în momentul în care ai de a face cu atât de multe situaţii în care s-a dovedit că Protecţia Copilului a intervenit neîntemeiat sau chiar abuziv, este momentul să îţi pui întrebarea dacă nu cumva este nevoie de o modificare a legislaţiei sau măcar de un control mai riguros al implementării acesteia.

Motive aberante pentru care au fost luați copiii din familie

În acelaşi timp, este stupefiant faptul că într-un stat democratic modern, care militează pentru toleranţă etnică şi religioasă, sunt aduse în favoarea unei decizii de a destrăma o familie argumente de tipul „îndoctrinării” religioase. Iar dacă în cazul de faţă nu sunt cunoscute toate detaliile anchetei împotriva familiei Bodnariu, ne putem lega de argumentele aduse în cazuri asemănătoare, în care copiii au fost luaţi de lângă părinţii lor pentru că dormeau în acelaşi pat cu aceştia sau mâncau prea multă ciocolată. Astfel de motive aberante stau la baza unei decizii care are potenţialul de a distruge o familie şi de a marca permanent dezvoltarea unor copii nevinovaţi. Or, rolul real al statului este tocmai să îi protejeze pe aceşti copii şi familia în ansamblu, să acţioneze cu prudenţă când apar suspiciuni, dar şi cu fermitate atunci când există dovezi clare.

Factori dăunători

Privită din afară, orice problemă pare să aibă o rezolvare simplă. E mult mai uşor să critici şi să pedepseşti decât să educi, iar când vine vorba de copii, lucrurile se complică însutit. Din experienţa mea personală, abia în momentul în care vine un copil în viaţa ta realizezi care este dimensiunea reală a neştiinţei tale, abia atunci înţelegi cât de puţine certitudini ai cu adevărat. Pentru orice mamă, ajutorul primit în creşterea copiilor este un dar nepreţuit. Americanii spun chiar că „e nevoie de un sat să creşti un copil” pentru a sublinia nevoia comunităţii de a se implica în creşterea şi educaţia tinerei generaţii. Din această perspectivă, sistemul nordic angrenează toate mecanismele sociale şi comunitare pentru a proteja viitorul copiilor. Există însă o limită până la care statul poate să intervină în viaţa de familie, indiferent de nobleţea scopului final, există o graniţă după care ajutorul sau controlul sistemului devin extrem de dăunătoare. Noi, românii, am învăţat asta după 45 de ani de comunism, în care statul era omniprezent, inclusiv în cele mai intime aspecte ale vieţii românilor.

[citeste si]

Nu în ultimul rând, statul român are datoria să apere interesele cetăţenilor săi şi să acţioneze pe toate canalele disponibile pentru a soluţiona situaţia familiei Bodnariu. Sunt de remarcat, în acest context, eforturile făcute de Ministerul de Externe şi de Autoritatea Naţională pentru Protecţia Drepturilor Copilului şi Adopţie, precum şi de Comisia parlamentară pentru comunităţile de români din afara ţării, care au demarat acţiuni oficiale de mediere a situaţiei şi de sprijinire a familiei Bodnariu pentru recuperarea copiilor. Îmi doresc ca toate eforturile diplomatice şi instituţionale să dea roade cât mai curând. Sper că toate rugăciunile îndreptate către această familie greu încercată să le dea putere şi să îi aducă împreună.

Este de apreciat mobilizarea şi solidaritatea de care au dat dovadă societatea civilă şi a mass-media în acest caz, care a readus în dezbatere linia fină între apărarea interesului suprem al copilului şi limitele până la care poate merge intervenţia statului.

Notă: Titlul și textul aparțin autoarei. Titlul de homepage, introducerea și intertitlurile aparțin redacției

  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News