Anthony Blinken, secretar de stat SUA: "Efortul României este remarcabil"

Foto: Facebook, Ministerul Afacerilor Externe
Foto: Facebook, Ministerul Afacerilor Externe

Ministrul Afacerilor Externe, Bogdan Aurescu, a avut o convorbire telefonică cu secretarul de stat al Statelor Unite, Antony Blinken. Iată concluziile şi deciziile de pe urma discuţiei celor doi.

Ministrul Afacerilor Externe, Bogdan Aurescu, a avut o convorbire telefonică cu secretarul de stat al Statelor Unite, Antony Blinken, pentru a discuta despre consecinţele agresiunii militare ilegale a Rusiei împotriva Ucrainei şi eforturile aliate de a gestiona şi a răspunde adecvat acestora. Cei doi au vorbit şi despre modalităţile concrete de a oferi sprijin Ucrainei, precum şi despre o serie de aspecte de cooperare bilaterală din cadrul Parteneriatului Strategic România-Statele Unite.

"A fost o discuţie substanţială şi îndelungată. Noi avem în mod frecvent aceste consultări, iar contactele cu secretarul de stat Blinken sunt relativ frecvente. Ultima oară am discutat la începutul lunii aprilie în cadrul Reuniunii ministeriale NATO care s-a desfăşurat la Bruxelles. Acum, însă, având în vedere contextul acestei noi faze a operaţiunii militare ruse din Ucraina, această nouă agresiune în partea de est a Ucrainei, am schimbat evaluări cu privire la situaţia de securitate şi posibilităţile de evoluţie ale acesteia, am discutat despre modalităţile în care putem să creştem sprijinul acordat Ucrainei şi am prezentat sprijinul pe care România îl acordă, în mod special, pe plan umanitar. Aprecierea secretarului de stat Blinken a fost că efortul României este unul remarcabil, în contextul în care aproape 780 000 de refugiaţi au intrat pe teritoriul ţării noastre, la care se adaugă şi activitatea hub-ului umanitar de la Suceava. Am discutat şi despre pregătirile pentru Summit-ul NATO din luna iunie de la Madrid, care va fi precedat de un summit organizat de către preşedintele României, domnul Klaus Iohannis. Am mai discutat şi despre implementarea deciziilor Reuniunii la nivel înalt din martie. Mă refer, aici, în principal la crearea Grupului de luptă pe teritoriul României cât mai curând posibil, despre procesul de pregătire a deciziilor pentru summit şi am discutat şi despre Republica Moldova. Chiar în cursul zilei de ieri, secretarul de stat american l-a întâlnit pe omologul meu de la Chişinău cu care a iniţiat dialogul strategic dintre Republica Moldova şi SUA. Am discutat, evident, şi despre relaţia bilaterală şi parteneriatul strategic româno-american" a declarat ministrul Afacerilor Externe, Bogdan Aurescu, la Digi24.

Şeful diplomaţiei române a adresat mulţumiri pentru decizia SUA de a-şi creşte prezenţa militară pe teritoriul ţării noastre şi a evidenţiat necesitatea consolidării, în continuare, a unei prezenţe americane şi aliate cât mai robuste în România şi pe întreg Flancul Estic, în special la Marea Neagră. Oficialul american a oferit asigurări că SUA sunt pe deplin angajate în protejarea teritoriilor României şi ale tuturor aliaţilor, în special a acelor ţări care se află în prima linie, aşa cum este România.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel