Un momentul a stârnit curiozitate în timpul slujbei catolice de miercuri dimineață din Bazilica Sfântul Petru de la Vatican.
Un salut care l-a vizat pe cardinalul Pietro Parolin în timpul liturghiei de miercuri dimineaţă din Bazilica Sfântul Petru a stârnit curiozitate.
Momentul a fost auzit cu doar câteva ore înainte de începerea conclavului care va alege un nou papă şi în care cardinalul italian este prezentat drept unul dintre marii favoriţi, notează EFE.
În timpul liturghiei "Pro Eligendo Pontefice", decanul Colegiului Cardinalilor, Giovanni Battista Re, s-a apropiat de Pietro Parolin, actualul secretar de stat al Vaticanului şi unul dintre candidaţii papali, care stătea aşezat la dreapta sa, în altar, s-a îndepărtează uşor de microfon şi i-a adresat zâmbind un salut informal, dar semnificativ: "Salutări duble" (auguri... doppi).
Fraza a atras imediat atenţia observatorilor: este un simplu gest cordial sau o aprobare implicită în vederea iminentului Conclav? Întrucât Conclavul este programat să înceapă miercuri după-amiază, fiecare cuvânt şi gest din cadrul Colegiului Cardinalilor este citit în notă simbolică. Parolin, o figură centrală în diplomaţia Vaticanului, este considerat printre favoriţi la a-i succeda Papei Francisc.
Videoclipul s-a răspândit ca focul în paie pe reţelele de socializare şi în presa italiană, ducând la speculaţii cu privire la posibile interpretări.
Video
St. Peter’s Basilica ????????
— Mambo Italiano (@mamboitaliano__) May 7, 2025
The incredible solemnity of this morning’s Mass Pro Eligendo Romano Pontifice,
offered for the election of the next Supreme Pontiff of the Holy Roman Church
Soon, the uncertain Conclave will begin pic.twitter.com/kAjkPCjNRn
Deşi nu va vota în conclavul de miercuri după-amiază pentru că are peste 80 de ani, Re a condus întâlnirile zilnice pe care cardinalii le-au ţinut la Roma în zilele premergătoare acestei întâlniri.
Miercuri după-amiază, începând cu ora locală 16:30 (14:30 GMT), un total de 133 de cardinali electori se vor reuni în Capela Sixtină a Vaticanului pentru a alege un nou papă care să-l succeadă pe Francisc, iar primul vot este aşteptat să aibă loc în această seară.
Deşi rezultatul este imprevizibil, unii cardinali sunt deja consideraţi "papabili" datorită influenţei lor în rândul colegilor, iar unul dintre ei este însuşi Parolin, care a ocupat funcţia de secretar de stat al Vaticanului în timpul pontificatului Papei Francisc (2013-2025), notează Agerpres.
Vezi și - Viral: Trump a postat o poză cu el îmbrăcat în papă - Foto în articol
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News