Probabil nu a aflat că la Mostra del cinema, parcă mai mult decât la oricare alt festival, așa este tradiția: ziariștii locului sunt mai greu de mulțumit, mai abitir decât prin alte părți. Orgoliul național se încinge cu prilejul unor astfel de manifestări. Nu contează că ei înșiși o dau în bară la capitolul exactitatea informației. Știu că nu e frumos să-ți vorbești de rău colegii, toți mai greșim, dar când vezi că după anunțarea palmaresului câștigătorul Leului de aur, suedezul Roy Andersson devine... norvegian iar filmografia lui Andrei Koncealovski este confundată cu cea lui Tarkovski (știe și un copil cui aparține Copilăria lui Ivan), parcă e prea de tot.
Dar revin la răbufnirea lui Alexandre Desplat. «Nu vă ajung două premii din opt acordate italienilor?» a răspuns el celor nemulțumiți cu poziția țării gazdă în palmares. «Nu înțeleg de ce unul care este francez (n.m.- aluzie chiar la persoana sa) trebuie să apere neapărat francezii», a continuat el, adresându-se, de data aceasta mai ales ziariștilor din Hexagon. Ce-i drept, Franța a fost bine reprezentată numeric, fără ca filmele ei să ia însă ochii în mod deosebit, poate cu excepția peliculei inspirate de o scriere a lui Camus, Loin des hommes, semnate de David Oelhoffen, cu Viggo Mortensen.
Citește și: Festivalul Internațional al Filmului de la Veneția 2014: Filmele-castele de nisip?
Oricum, niciun film premiat nu a întrunit unanimitatea, ceea cea a dat prilej comentatorilor să insiste cu întrebările scociorâtoare. De ce? Cât de aprinse au fost discuțiile? S-au lăsat unii jurați convinși? Cel mai dispus să ofere amănuntea fost juratul italian regizorul Carlo Verdone care a mărturisit cum a apărat producțiile conaționalilor,filmele lui Mario Martone (Leopardi) și Francesco Munzi (Anime nere) dar nu s-a obținut majoritatea. Tot el ne-a spus cât de obosiți sunt cu toții, după rundele de discuții în care fiecare se străduia să-l convingă pe celălalt.
În ceea ce-l privește, nu a fost de la început gata să acorde Leul de aur lui Roy Anderssopn, îl vedea mai degrabă cu cel de argint. A cedat, în cele din urmă. În schimb, a fost vehement împotriva turcului Kaan Mujdeci cu Sivas al său (cel cu luptele de câini), care s-a văzut cu Premiul special al juriului. Președintele Desplat a afirmat de câteva ori unul dintre principiile opțiunilor, surpriza: «Nu ne-am pregătit în ceea ce privește filmele pe care urma să le vedem. Am vrut să fim surprinși, să fim luați pe neașteptate, să premiem filme care să unească realul și imaginația». După părerea altui jurat, actorul britanic Tim Roth, în selecția a existat și o capodoperă, documenarul lui Joshua Oppenheimer despre genocidul indonezian, The Look of Silence, dar având în vedere că și anul trecut tot un documentar a luat Leul de aur (Sacra Gra), l-au destinat Marelui premiu al juriului.
Absența unanimității, mai ales în cazul premiilor așa numite ale juriului, spune ceva despre grosul filmelor din selecție. M-am întrebat adeseori de ce pătrundem noi atât de greu la Veneția, și nu am decât un răspuns: nu avem noroc la Lido. De la Dan Pița cu Hotel de lux și Lucian Pintilie cu Terminus Paradis, ambele premiate, nu am mai fost prezenți în marea competiție. De aceea un scurt metraj în Orizzonti cum s-a întâmplat în acest an cu Artă, al lui Adrian Sitaru, înseamnă mult. Ne-a bucurat nu numai pentru că drapelul nostru flutura printre celelalte la intrarea în Palatul festivalului.
Citește și: Veneția 2014. AL PACINO: Deocamdată, avionul carierei mele încă nu a aterizat
Amintita secțiune face parte din selecția oficială, este corespondentul lui Un certain regard de la Cannes și o mostră a ciematografului românesc, marca Adrian Sitaru (fluiditate narativă, personaje atașante) poate atrage atenția. Revin la cârcoteala pe seama palmaresului. Același domn Desplat l-a pus la socoteală și pe actorul american Adam Driver la capitolul «premii pentru italieni», pentru faptul că apare într-un film italian, alături de Alba Rohrwacher. Simpaticul interpret nu a intrat, însă, niciodată în calculele nimănui, atâta vreme cât la orizont se aflau Al Pacino, Viggo Mortensen, Willem Dafoe (Pasolini), Elio Germano (Leopardi).
Se pare, însă, că Pacino a fost exclus de la început din discuții. Prea mare, prea a trimis totul în umbră în primele zile ale festivalului cu personalitatea sa copleșitoare, prea premiat, inclusiv pentru întreaga carieră, aici, la Veneția; cu mai mulți ani în urmă. Și apoi, venise, deja cu o distincție acordată cu numai două zile înainte de a debarca la Lido, Premiul Fundației Mimmo Rotella, ajuns la a XV-a ediție, eveniment colateral al Mostrei, care poartă numele unui celebru pictor și grafician, autor de colaje și afișe cinematografice de patrimoniu, mort în 2006.
După cuvintele președintele juriului actualei ediții a acestui premiu, regizorul Marco Risi, nu văd ce s-ar mai putea adăuga: «Al Pacino face cât o mie de festivaluri cinematografice venețiene».
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
