Emil Cioran: 115 ani de la nașterea filosofului și scriitorului

Autor: Crişan Andreescu

A abordat în opera sa teme precum contingența ființei umane, păcatul originar, sfârșitul civilizației, sensul tragic al istoriei, rolul vieții și al morții, refuzul consolării prin credința religioasă, ludicul și libertatea. Trăsătura omniprezentă a operei sale este pesimismul, dus până la nihilism.

S-a născut la 8 aprilie 1911, la Rășinari, în județul Sibiu, ca al doilea fiu al lui Emilian Cioran, preot în Rășinari, și al Elvirei (Comanciu) Cioran. A absolvit Liceul 'Gheorghe Lazăr' din Sibiu, apoi a urmat cursurile Facultății de Litere și Filosofie a Universității din București (1928-1931) unde a studiat sub îndrumarea unor profesori precum Nae Ionescu și Tudor Vianu, avându-l printre colegi pe Constantin Noica. Ulterior a fost bursier al Fundației Humboldt, la Berlin (1933-1935), potrivit volumelor 'Dicționarul Scriitorilor Români' (Editura Fundației Culturale Române, 1995) și 'Dicționarul General al Literaturii Române' (Editura Univers Enciclopedic, 2004).

Debutul în publicistică

În publicistică a debutat de timpuriu, în 1931, colaborând cu diferite articole și eseuri la multe ziare și reviste, printre care Gândirea, Vremea, Mișcarea, Discobolul, Floarea de foc, Calendarul, Convorbiri literare, Azi, devenind unul dintre numele de referință ale mișcării spirituale cunoscute sub denumirea de tânăra sau noua generație.

 Editorial a debutat în 1934, cu eseul filosofic Pe culmile disperării, pentru care a obținut 'Premiul Scriitorilor Tineri' al Fundațiilor Regale. Ulterior a publicat Cartea amăgirilor (1936; 1991, 1996); Schimbarea la față a României (1936, 1941; ediție revăzută în 1990, 1993, 1995), una dintre cele mai semnificative lucrări ale sale, Lacrimi și sfinți (1937; 1991); Amurgul gândurilor (1940; 1991); Îndreptar pătimaș (1940-1945; 1991).

A predat filosofia la Liceul 'Andrei Șaguna' din Brașov, în anul 1936.

 În 1937 a plecat în Franța, cu o bursă a Institutului Francez la București la Facultatea de Litere a Universității din Paris. Anii de facultate i-a dedicat cu precădere lecturilor de filosofie germană, începute încă din 1926. S-a stabilit definitiv în Franța, în 1945, unde a trăit până la moarte, fără să solicite cetățenia franceză.

Cum  a fost încadrat de  George Călinescu

Emil Cioran a fost încadrat de George Călinescu, în Istoria literaturii române de la origini până în prezent (1941), în capitolul Filosofia neliniștii și a aventurii. Literatura experiențelor', alături de Lucian Blaga, Nae Ionescu, Mircea Eliade, Mihail Celarianu, Anton Holban.

Apreciată și în același timp contestată, opera sa constă în cele șase cărți amintite, publicate în țară și mai mult de zece publicate în Franța, la prestigioasa Editură Gallimard din Paris.

După plecarea din țară totul a fost scris și publicat în limba franceză. Lucrările apărute în Franța au fost publicate în România, după 1990, la Editura Humanitas: Syllogismes de l' amertume (1952) - Silogismele amărăciunii (1992); La tentation d' exister (1956) - Ispita de-a exista (1992); Histoire et utopie (1960) - Istorie și utopie (1992); La chute dans le temps (1964) - Căderea în timp (1994); Le mauvais Demiurge (1969) - Demiurgul cel rău (1995); De l' inconvenient d'etre ne (1973) - Despre neajunsul de a te fi născut (1995); Ecartelement (1979) - Sfârtecare (1992, 1995); Exercices d' admiration (1986) - Exerciții de admirație (1993); Aveux et anathemes (1987) - Mărturisiri și anateme (1994); Eseuri - antologie publicată în țară (1988); Convorbiri (1993); Scrisori către cei de acasă (1995); Mon pays/Țara mea (1996, scrieri în limba română), potrivit volumelor 'Dicționarul Scriitorilor Români' (Editura Fundației Culturale Române, 1995) și 'Dicționarul General al Literaturii Române' (Editura Univers Enciclopedic, 2004).

 Prima carte remarcată de critica franceză a fost Precis de decomposition (1949) - Tratat de descompunere (1992), pentru care i s-a conferit Premiul Rivarol. Acesta a rămas, de altfel, singurul său premiu, autorul refuzând, de-a lungul anilor, odată cu orice publicitate în jurul persoanei sale, toate marile distincții pe care i le-a oferit cultura franceză (premii literare precum Sainte-Beuve, Combat, Nimier) și continuând să trăiască foarte modest până la sfârșitul vieții.

 A murit la 20 iunie 1995 (după unele surse la 26 iunie), la Paris, și a fost înmormântat în Cimitirul Montparnasse. În anul morții sale, Editura Gallimard i-a dedicat volumul, de peste 1.800 de pagini, Oeuvres - Opere, în care sunt adunate toate cărțile sale.

 În anul 2009 a fost declarat membru postmortem al Academiei Române, for care păstrează, din 2011, manuscrisele din fondul Cioran donate de omul de afaceri George Brăiloiu. În 2011, cu prilejul centenarului nașterii marelui om de cultură, au fost organizate manifestări atât în România, cât și în numeroase capitale ale lumii, iar în 2015, în memoria sa a fost dezvelit la intersecția străzilor Gara de Nord și Mircea Vulcănescu din București, un bust în bronz, lucrare a artistului plastic Valentin Duicu. De asemenea, imagini cu marele filosof au rămas în filmele realizate la Paris în iunie 1990: Exercițiu de admirație și Apocalipsa după Cioran, difuzate de Televiziunea Română în 1992. (Sursa: Agerpres)