Scriitorul Mihai Cantuniari a murit la vârsta de 81 de ani, anunţă Uniunea Scriitorilor din România şi Filiala Bucureşti - Poezie a Uniunii.
Mihai Cantuniari, poet, romancier şi traducător, a murit, a transmis Uniunea Scriitorilor din România şi Filiala Bucureşti - Poezie a Uniunii, pe o rețea socială.
"Mihai Cantuniari va rămâne mereu în memoria colegilor ca un autor dedicat cu pasiune literaturii şi un om de o desăvârşită eleganţă. Prin dispariţia sa, literatura română şi traducerea literaturii spaniole suferă o grea, ireparabilă pierdere", a anunțat Uniunea Scriitorilor într-o postare pe Facebook.
Mihai Cantuniari s-a născut la 14 februarie 1945, la Bucureşti, a făcut studii de hispanistică la Universitatea din Bucureşti (promoţia 1967), apoi a fost redactor de carte şi cercetător ştiinţific la Institutul de Lingvistică. S-a retras din activitate în 1983 din motive medicale, continuând să publice lucrări originale şi traduceri.
Ca traducător, numele său se leagă cu precădere de cărţile lui Mario Vargas Llosa, Arturo Perez-Reverte şi Vintilă Horia apărute în româneşte.
Mihai Cantuniari a publicat volume de poezie: "Poezii", 1977, debut, "Ultramar", "Plante carnivore", "Nova", "Amadeus" (Premiul pentru poezie al Asociaţiei Scriitorilor din Bucureşti); "Cavalerul cu mâna pe piept", romanele "Bărbatul cu cele trei morţi ale sale", "Ocarina de lut".
Traducerile din spaniolă şi franceză au fost din opera unor autori precum: Cesar Vallejo, 'Heralzii negri' (Premiul pentru traduceri al Asociaţiei Scriitorilor din Bucureşti), Mario Vargas Llosa (şapte romane), Alexandru Ciorănescu, Vintilă Horia, Fernando Pessoa (Premiul pentru traduceri al Uniunii Scriitorilor pe 1993), Julian Marias, Juan Marse, Arturo Perez-Reverte (Premiul pentru traduceri al Uniunii Scriitorilor, acordat în anul 2006).
Pe lângă premiile obţinute pentru anumite volume, i s-a decernat Premiul pentru întreaga activitate al Fundaţiei Cella Delavrancea (1996) şi a fost decorat de Republica Peru cu Ordinul Al Merito por Servicios Distinguidos în grad de Comandor (1987).
În anul 2023 a primit premiul Opera Omnia din partea Uniunii Scriitorilor, filiala Traduceri Literare (Fitralit), notează Agerpres.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Anca Murgoci
de Anca Murgoci