€ 5.2488 →
|
$ 4.5231 →
|
La aproape două decenii după ce câștiga Palme d’Or cu "4 luni, 3 săptămâni și 2 zile", regizorul român Cristian Mungiu a câștigat, sâmbătă, trofeul Palme d'Or la cea de-a 79-a ediţie a Festivalului de Film de la Cannes cu lungmetrajul Fjord, un film care a provocat una dintre cele mai dure dezbateri din ultimii ani.
Fjord, lungmetrajul lui Cristian Mungiu, este o dramă despre religie, parenting, imigrație și limitele toleranței occidentale. Pentru unii critici, filmul este o capodoperă morală și politică. Pentru alții, este o producție dezechilibrată, ambiguă și periculos de confuză într-un subiect sensibil, violența asupra copiilor.
Publicațiile internaționale au reacționat radical diferit. The Guardian a publicat una dintre cele mai dure cronici. Variety a numit filmul „o dramă socială superb construită”. BBC a remarcat că „niciun alt film de la Cannes nu a generat atâtea discuții”. The Hollywood Reporter a apreciat complexitatea morală a poveștii.
Filmul urmărește familia Gheorghiu, formată din Mihai, un inginer român, soția sa norvegiancă Lisbet și cei cinci copii ai lor. Familia se mută într-un sat izolat din Norvegia pentru a începe o viață nouă, mai liniștită și mai apropiată de valorile lor religioase.
Mihai este interpretat de Sebastian Stan, iar Lisbet de Renate Reinsve.
Familia trăiește după reguli stricte. Rugăciunea este obligatorie. Copiii nu au telefoane mobile. Nu folosesc internetul. Nu ascultă muzică modernă. Mihai consideră că lumea occidentală își pierde valorile și încearcă să și protejeze copiii.
Totul se schimbă când una dintre fete apare la școală cu vânătăi pe corp. Profesorii alertează autoritățile. Copiii sunt luați imediat din familie și plasați în grija statului. Mihai recunoaște că își disciplinează fizic copiii și spune că „o palmă la fund” este ceva normal în România.
Pentru autoritățile norvegiene însă, orice formă de pedeapsă corporală reprezintă un posibil abuz.
De aici începe conflictul central al filmului. Cine are dreptate. Familia sau statul. Tradiția sau legea modernă. Credința religioasă sau valorile progresiste.
Cea mai critică reacție a venit din partea publicației The Guardian. Criticul Peter Bradshaw consideră că Fjord este „o dramă ciudată și dezamăgitoare despre abuz asupra copiilor”. Bradshaw susține că filmul nu oferă suficientă claritate emoțională și că multe dintre conflicte rămân suspendate fără răspuns.
Criticul britanic scrie că filmul este „anticlimactic și lipsit de forță” și sugerează că Mungiu face parte dintr un fenomen mai larg al regizorilor europeni care își pierd identitatea artistică atunci când lucrează în afara țării și limbii lor natale.
El remarcă faptul că Mungiu păstrează stilul vizual cunoscut, cu planuri lungi și puține prim planuri, însă consideră că drama nu mai are profunzimea morală și emoțională din filmele sale anterioare.
Peter Bradshaw critică și finalul producției, pe care îl descrie drept „inerțial și lipsit de suspans”. În opinia sa, filmul nu clarifică suficient nici relația dintre personaje, nici gravitatea abuzurilor.
În schimb, BBC privește filmul altfel. Publicația notează că Fjord a devenit rapid unul dintre cele mai controversate și discutate titluri de la Cannes 2026.
BBC observă că este rar ca un film de autor prezentat la Cannes să fie atât de critic față de personajele progresiste și atât de empatic cu o familie creștină conservatoare.
Publicația subliniază că filmul pune sub semnul întrebării inclusiv limitele toleranței liberale occidentale. Autoritățile norvegiene, profesorii și sistemul social sunt prezentate deseori ca fiind reci, birocratice și superioare moral.
BBC remarcă și felul în care spectatorii își schimbă constant poziția față de Mihai. La început, personajul pare rigid și înfricoșător. Mai târziu însă, publicul începe să observe aroganța sistemului și prejudecățile față de familie.
Un critic citat de BBC spune chiar că la început l-a detestat pe Mihai, însă spre final și ar fi dorit ca Sebastian Stan „să intre în modul Winter Soldier” și să riposteze împotriva sistemului.
Variety oferă una dintre cele mai entuziaste cronici. Publicația consideră că Fjord este „o dramă socială strălucit construită” și laudă felul în care Mungiu refuză să ofere răspunsuri simple.
Criticii Variety apreciază faptul că spectatorul este forțat să se întrebe permanent cine este victima și cine este agresorul.
Publicația vorbește despre un „thriller procedural moral”, în care fiecare personaj are dreptate doar parțial. Autoritățile încearcă să protejeze copiii, dar par și motivate de prejudecăți culturale. Mihai își iubește copiii, dar felul în care exercită autoritatea provoacă teamă și tensiune.
Variety remarcă și faptul că Mungiu evită deliberat certitudinile. Nu există o scenă clară care să demonstreze fără dubiu dacă părinții sunt abuzivi sau dacă sistemul reacționează excesiv.
Această ambiguitate este considerată de unii o mare calitate artistică și de alții o problemă morală.
The Hollywood Reporter vede în Fjord o analiză despre suspiciunea pe care societățile moderne o dezvoltă față de oamenii care nu se conformează normelor dominante.
Publicația remarcă faptul că familia Gheorghiu devine suspectă încă din primele zile în comunitatea norvegiană. Modul în care trăiesc, felul în care se roagă și regulile impuse copiilor îi transformă rapid în „ceilalți”.
The Hollywood Reporter apreciază realismul brutal al lui Mungiu și felul în care regizorul analizează tensiunile dintre valorile tradiționale și societățile occidentale moderne.
Criticii observă că filmul nu idealizează familia și nici nu transformă autoritățile în monștri. În schimb, arată cât de repede poate escalada o suspiciune într-un conflict public și juridic uriaș.
Aproape toate publicațiile au remarcat interpretarea lui Sebastian Stan. Actorul cunoscut pentru rolul Winter Soldier din universul Marvel apare aici complet diferit. Fără energie de blockbuster, fără ironie și fără carismă hollywoodiană.
Mihai este un personaj tăcut, rigid și greu de citit. Uneori pare un tată iubitor. Alteori pare capabil de violență severă.
BBC spune că Sebastian Stan devine unul dintre cei mai interesanți actori ai generației sale tocmai pentru că acceptă personaje controversate și dificile. Variety apreciază faptul că actorul își folosește originile românești pentru a construi autenticitatea personajului.
Criticii remarcă și chimia tensionată dintre Stan și Renate Reinsve, care joacă rolul unei femei împărțite între loialitatea față de soț și presiunea societății norvegiene.
Controversa din jurul filmului Fjord nu a apărut doar din povestea unei familii investigate pentru posibil abuz asupra copiilor. Filmul lui Cristian Mungiu a atins, în același timp, mai multe teme sensibile care provoacă tensiuni în aproape toată Europa de astăzi. Tocmai această suprapunere de subiecte a făcut ca reacțiile să devină atât de puternice și de împărțite.
În centrul filmului se află o familie conservatoare care trăiește după reguli stricte, într-o societate occidentală care privește libertatea individuală ca pe o valoare fundamentală. Mihai și Lisbet își cresc copiii într-un univers dominat de religie, disciplină și control. Copiii nu au acces la telefoane, internet sau muzică modernă, iar părinții consideră că pedeapsa fizică moderată face parte din educație. În România, mulți spectatori pot recunoaște acest tip de autoritate parentală ca fiind familiară, chiar dacă devine tot mai contestată. În Norvegia însă, aceeași atitudine este percepută ca un posibil semn de abuz.
De aici începe ruptura pe care filmul o provoacă în rândul criticilor și al publicului. Pentru o parte dintre spectatori, Fjord vorbește despre pericolul de a relativiza violența asupra copiilor și despre riscul ca valorile conservatoare să fie prezentate prea blând. Unii critici au considerat că Mungiu construiește prea multă empatie în jurul unui tată care admite că își lovește copiii și că filmul evită intenționat să condamne clar acest comportament. În opinia lor, ambiguitatea morală devine problematică într-un subiect atât de sensibil.
Pe de altă parte, susținătorii filmului spun că adevărata miză a poveștii nu este justificarea violenței, e felul în care societățile moderne reacționează atunci când întâlnesc oameni care gândesc diferit. Mungiu arată un sistem occidental eficient, dar rece, rapid și birocratic, care intervine brutal în viața unei familii înainte ca toate întrebările să primească răspuns. Autoritățile par convinse că dețin adevărul moral absolut, iar acest lucru îi face pe mulți spectatori să se întrebe unde se termină protecția copilului și unde începe abuzul de putere al statului.
Filmul atinge și o altă temă sensibilă, relația complicată dintre Europa de Est și Europa de Vest. Mihai este român și vine cu valori formate într-o cultură diferită. În satul norvegian, familia lui este privită politicos, dar niciodată complet acceptată. Există momente subtile în care personajele occidentale par să judece familia înainte de a o înțelege cu adevărat. Pentru unii critici, filmul vorbește despre prejudecățile ascunse față de est europeni și despre modul în care diferențele culturale sunt tolerate doar până în punctul în care devin incomode.
În același timp, Fjord provoacă și prin felul în care tratează religia. Filmele de autor europene prezintă rareori familii creștine conservatoare cu atâta seriozitate și empatie. Mungiu nu îi ironizează pe Mihai și Lisbet și nici nu îi transformă în fanatici caricaturali. Îi arată ca pe doi părinți convinși că încearcă să și protejeze copiii de o lume pe care o consideră periculoasă moral. Pentru spectatorii progresiști, această abordare poate părea incomodă. Pentru alții, este o dovadă de echilibru și curaj artistic.
Cristian Mungiu nu oferă o concluzie și nu îi spune spectatorului ce să creadă. Lasă fiecare privitor să decidă singur cine este victima, cine greșește și cât de departe poate merge o societate atunci când încearcă să impună propriile valori.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
Ioan Isaiu din Secretul Mariei a murit după o postare politică. Cum au explodat conspirațiile despre PSD, AUR și vaccin
de Anca Murgoci
