Primarul Sectorului 3, Robert Negoiță, a prezentat planurile pentru Hala Laminor și dezvoltarea unor noi spații culturale, la interviurile DC News.
Primarul Sectorului 3, Robert Negoiță, a vorbit, în cadrul unui interviu acordat DC News și realizat de Bogdan Chirieac, despre principalele proiecte de investiții aflate în derulare, dezvoltarea infrastructurii culturale și planurile administrației pentru perioada următoare. Edilul a oferit detalii despre Hala Laminor, colaborarea cu UNATC și alte obiective pe care intenționează să le dezvolte în Sectorul 3.
Robert Negoiță: Este, de departe, cel mai mare proiect al mandatelor mele
Bogdan Chirieac: "Știu că Bucureștiul nu are săli de spectacol. Singura sală de spectacol e făcută de dumneavoastră, mai exact Hala Laminor. Aveți de gând să 'mai comiteți vreo faptă? Ca să știm ce dosar vă pregătim'?"
Robert Negoiță: "Doamne ferește de dosare penale, cu toate că avem parte de ele! Suntem în lucru cu proiectul Hala Laminor. Este, de departe, cel mai mare proiect al mandatelor mele. Nu știu să aibă Guvernul un proiect la nivelul acela, cu atât mai puțin alte instituții locale."
Bogdan Chirieac: "Nu, nu are Guvernul. Deci ne 'enervați' cu alte realizări ale dumneavoastră."
Robert Negoiță: "O să avem și o nouă sala de spectacole acolo. Sunt mai multe săli de spectacole. Suntem într-o colaborare foarte strânsă cu cei de la UNATC. Își vor muta mare parte din activitate acolo, la Hala Laminor. Printre altele o să avem mai ales UNATC-ul acolo care o să aducă multă activitate culturală."
Bogdan Chirieac: "Super! Asta chiar e o veste. UNATC-ul înobilează o astfel de instituție de cultură, fără doar și poate! Alte proiecte culturale mai plănuiți?"
Robert Negoiță: "Am depus pentru un muzeu la Mihai Bravu, într-o clădire multifuncțională care va fi gândită pentru expoziții și așa mai departe. Avem proiecte pe toate domeniile."
Bogdan Chirieac: "Casa Eliad? Ce se întâmplă cu ea?"
Robert Negoiță: "Casa Eliad nu o mai avem. Am dat-o către Primăria Generală la administrare. Ne-au promis că o să facă lucruri pe acolo și nu s-a mai întâmplat."
Bogdan Chirieac: "Și nu puteți să o luați înapoi?"
Robert Negoiță: "Este nevoie de o hotărâre de consiliu, pentru că am renunțat noi la ea în acele discuții. Probabil că o să insistăm pe o hotărâre de Consiliu pentru a încerca să o luăm înapoi".
VEZI TOATĂ EMISIUNEA AICI:

