Un incendiu de amploare a izbucnit pe insula grecească Skyros, în Marea Egee, iar zeci de pompieri, sprijiniți de aeronave și elicoptere, luptă cu flăcările care s-au extins rapid din cauza vântului puternic.
Un incendiu face ravagii de sâmbătă pe insula grecească Skyros din Marea Egee, unde pompierii încă luptau cu flăcările duminică dimineaţă, a relatat postul public de televiziune ERT, citat de AFP.
„Incendiul a izbucnit sâmbătă la prânz în regiunea Atsitsa din Skyros, iar noaptea a fost foarte dificilă pentru pompieri”, dat fiind că vânturi puternice au măturat insula, a transmis ERT.
„Echipajele la sol ale pompierilor au dus o luptă aprigă pe tot parcursul nopţii împotriva vastului incendiu din Skyros, ajutate de zeci de pompieri şi vehicule care au ajuns pe insulă cu vaporul”, a adăugat ERT.
Zeci de pompieri implicați în stingerea incendiilor
Circa o sută de pompieri sunt implicaţi în prezent în operaţiuni, sprijiniţi de 11 aeronave şi 5 elicoptere şi aproximativ 20 de vehicule terestre, cu sprijinul echipamentelor de lucrări publice, au indicat pompierii pe X.
Intervievat la ERT, primarul oraşului Skyros, Kyriakos Antonopoulos, a indicat că zona Pefko „a fost evacuată ca măsură de precauţie”, în urma unui ordin de evacuare emis de Protecţia Civilă.
„Nicio localitate nu mai este în prezent ameninţată”, a adăugat el, cu excepţia câtorva case de vacanţă dispersate.
Skyros este o insulă muntoasă din Marea Egee, parte a arhipelagului Sporadelor, de aproximativ 209 kilometri pătraţi. În mod normal, are în jur de 3.000 de locuitori şi, ca toate insulele greceşti, atrage mulţi turişti vara.
Vânturi puternice au continuat să bată peste noapte, slăbind în zori, în timp ce avioanele folosite pentru stingerea incendiilor au început să acţioneze cu puţin înainte de ora 7:00 dimineaţa, potrivit ERT.
Purtată de vânturi, o dâră lungă de fum cenuşiu era vizibilă sâmbătă noaptea pe cerul de deasupra capitalei Atena, potrivit Agerpres.
Multiple incendii de vegetație în Grecia
În ultimele zile, incendiile de vegetație au afectat și alte zone turistice din Grecia. Pe 13 august, un incendiu izbucnit în peninsula Halkidiki, în apropiere de stațiunile Siviri și Fourka, s-a extins rapid din cauza vântului puternic, determinând evacuarea localnicilor și a turiștilor. Peste 140 de pompieri, sprijiniți de aeronave și elicoptere, au intervenit pentru limitarea flăcărilor, iar peste 300 de persoane au fost evacuate pe mare.
Incendiul din Halkidiki a afectat aproximativ 350 de hectare, potrivit unei evaluări preliminare, iar autoritățile au continuat intervențiile și în ziua următoare pentru stingerea focarelor izolate și prevenirea reizbucnirii flăcărilor.
Incendiile din Grecia se înscriu într-un val mai amplu de incendii de vegetație care afectează în această perioadă mai multe regiuni ale Europei. Temperaturile ridicate, seceta și vânturile puternice au creat condiții favorabile pentru propagarea rapidă a flăcărilor, în special în zonele mediteraneene. Autoritățile elene au menținut un nivel ridicat de alertă, în condițiile în care numeroase regiuni sunt expuse unui risc crescut de incendii în plin sezon turistic.
Vineri, 14 august, Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a emis o atenționare de călătorie pentru Croația, care este, la rândul său, afectată de incendii.

