Ministrul de Externe, Oana Țoiu, a publicat o imagine de la Ankara.
Oana Țoiu s-a fotografiat, alături de Mark Rutte, secretar general al NATO, la Summit-ul NATO de la Ankara. Ei apar foarte degajați și zâmbitori.
Ministrul de Externe al României notează: ”Întâlnirile din Turcia sunt extrem de importante pentru noi astăzi, când securitatea de la Marea Neagră nu mai e doar un punct pe agendă, ci realitatea de la frontiera noastră în care s-au întâmplat deja incidente nedorite.
Am venit la Ankara și cu proiecte care deja funcționează precum deminarea comună cu Bulgaria și Turcia și hub-ul de securitate maritimă la Marea Neagră, pe care îl găzduim împreună cu Bulgaria.
”Voi spune direct ce știm deja din experiență: cooperarea militară Iran–Rusia are consecințe care nu rămân pe hârtie”
La reuniunea NATO cu statele din Golf, găzduită de omologul meu turc, Hakan Fidan, și prezidată de secretarul general adjunct al NATO, Radmila Shekerinska, voi spune direct ce știm deja din experiență: cooperarea militară Iran–Rusia are consecințe care nu rămân pe hârtie.
Ce se întâmplă în Strâmtoarea Ormuz și ce se întâmplă la Marea Neagră sunt capitole ale aceleiași povești, iar libertatea de navigație nu se apără pe bucăți, ci prin colaborare și front comun.
”Sprijinim Ucraina în al cincilea an de război nu din reflex”
Particip și la Consiliul NATO–Ucraina, reunit la nivel de miniștri de externe sub conducerea secretarului general Mark Rutte. Sprijinim Ucraina în al cincilea an de război nu din reflex, ci pentru că o pace justă și durabilă acolo înseamnă securitate aici, acasă. Iar Parteneriatul Strategic semnat în martie ne dă instrumente concrete precum cooperare în industria de apărare, în special pe sisteme anti-drone.
Alături de președintele Nicușor Dan, voi avea și o întrevedere cu o delegație bipartizană a Congresului SUA pentru a discuta despre parteneriatul strategic și evoluțiile NATO 3.0. Parteneriatul Strategic cu SUA rămâne esențial pentru securitatea noastră.
Din delegația prezentă la Summitul NATO face parte și colegul meu Radu Miruță, care, cu echipa de la Ministerul Apărării, a participat deja la forumul industriei de apărare”.
![]()

