€ 5.0920
|
$ 4.3641
|
Curs valutar: € 5.0920
|
$ 4.3641
 

Times Higher Education 2026: UMF „Carol Davila”, pe primul loc între cele 22 de universități clasificate din România

umf
 

Prestigiosului clasament internațional Times Higher Education 2026, publicat astăzi, 9 octombrie, plasează Universitatea de Medicină și Farmacie  ”Carol Davila” din București pe primul loc între cele 22 de universități clasificate din România.

Pentru al treilea an consecutiv, Universitatea de Medicină și Farmacie “Carol Davila” din București, alături de Academia de Studii Economice din București se situează pe poziția 801-1000 în clasamentul Times Higher Education, fiind cele mai bine poziționate universități din România.

Conform analizei transmise Times Higher Education 2026,  Universitatea de Medicină și Farmacie “Carol Davila” din București ocupă primul loc între cele 22 de universități clasificate din România.

Faptul că UMF „Carol Davila” se menține și în această ediție a clasamentului internațional Times Higher Education, alături de Academia de Studii Economice din București, în intervalul 801–1000 mondial, consolidându-și poziția de vârf între cele 22 de universități din România incluse în ranking, ne onorează și ne responsabilizează deopotrivă. Această performanță este rezultatul efortului comun al cadrelor didactice, cercetătorilor, studenților și partenerilor instituționali care, prin munca lor, prin pasiune și profesionalism, mențin Universitatea noastră în elita educației medicale internaționale. Excelența academică nu este un premiu, ci o promisiune pe care o reînnoim cu fiecare generație, iar Universitatea de Medicină și Farmacie „Carol Davila” va continua să fie un reper al acestei promisiuni” a declarat Rectorul Universității de Medicină și Farmacie ”Carol Davila” din  București, Prof. Univ. Dr. Viorel Jinga.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Comentarii

Pentru a vedea sau a publica comentarii, te rugăm să te autentifici în Facebook.
 
 
 
 
 
SONDAJ DE OPINIE
Alegeri primar București 2025: Pe cine votați?
Ciprian Ciucu
Daniel Băluță
Cătălin Drulă
Anca Alexandrescu
Ana Maria Ciceală
Alt candidat
Trimite răspunsul
x close