Având în vedere că relațiile sociale devin din ce în ce mai superficiale iar nevoia de interacțiune umană crește cu epidemia de însingurare, cercetătorii ridică un semn de alarmă în ceea ce privește efectele negative care sunt în plină expansiune.

Un articol de Diandra Maria Pânișoară

Deși izolarea a servit drept rol de protecție când pandemia de COVID 19 a izbucnit, au existat consecințe psihologice în rândul populației. Un articol publicat la ”National Library of Medicine” indică că tinerii supuși la astfel de condiții au un nivel de cortizol crescut. Acest hormon al stresului nu are un impact semnificativ numai în ceea ce privește sănătate mintală dar și cea fizică, izolarea putând duce la un stil de viață sedentar.

Pe lângă efectele nefaste ce vin ca o repercusiune directă a izolării există beneficii dovedite în conviețuirea cu cei din jur. În momentul în care există sprijin social, oamenii tind să beneficieze de o dietă potrivită, exerciții fizice , control al nevoii de a fuma, etc. Impactul pozitiv nu se rezumă numai la motivația extrinsecă din domeniul sănătății fizice dar și din domeniul sănătății psihice. Conform studiilor regăsite în articol izolarea poate agrava depresia, anxietatea și dorința încheierii propriei vieți. În acest caz cei aflați într-un risc sporit sunt adolescenții. Spre exemplu, cazurile de ideație suicidară din martie și iulie ale anului 2020 și tentativele din februarie până în iulie din același an au fost cu mult mai mari decât cele din anul 2019.(https://pmc.ncbi.nlm.nih.gov/articles/PMC10121112/#b18-ms120_p0106)

Să luăm acest publicat în „Nature„ care ne descrie un studiu ce a utilizat tineri sănătoși fără antecedente cu vârste cuprinse între 18 și 28 de ani. Această cercetare a beneficiat de accelerometru ( pentru a înțelege activitatea fizică ) și smartphone -urile participanților pentru a măsura contactul social. Cei implicați au fost puși în starea de repaus sub o evaluare imagistică prin rezonanță magnetică. Studiul a concluzionat, prin paternul descoperit, că indivizii care sunt predispuși la singurătate beneficiază de o stare emoțională îmbunătățită în urma activității fizică. (https://www.nature.com/articles/s44220-024-00221-5)

Rezultatul acestei stări de izolare este încercarea de a aplatiza disconfortul prin separarea emoțiilor de cogniție. Acest proces se poate inversa cu ajutorul integrării într-un mediu social. Totuși este esențial să remarcăm că prezența celorlalți în spațiul fizic nu exclude automat singurătatea. Predispunerea la această senzație provine mai mult din valori individualiste, durere cronică, lipsă de comunicare față în față, o calitate inferioară în relațiile interpersonale și chiar și predispoziția genetică se observă în cercetările recente. (https://pmc.ncbi.nlm.nih.gov/articles/PMC8149428/)

În concluzie, putem remarca că izolarea are repercusiuni problematice asupra stării de bine a omului și duce la singurătate ce poate să fie reversibilă, însă cât timp se produce poate duce la consecințe dăunătoare pe plan fizic și respectiv psihic.

Google News icon Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News