Prof. Bogdan Cristescu, Director General, Centrul Național pentru Curriculum și Evaluare, Ministerul Educației și Cercetării, a vorbit despre supraîncărcarea programei şcolare, dar şi despre posibile soluţii.
Conform acestuia, este nevoie de un echilibru între trei factori: elevi, profesori, părinţi.
"Ideea este următoare. Cei mai mulţi părinţi şi elevi, împreună cu profesorii, se plâng de o programă foarte încărcată. Dacă am compara programa de acum cu cea de când eram noi elevi, nu ştiu dacă aş susţine acest argument. Spre exemplu, noi făceam la matematică polinoame în clasa a VIII-a, acum se fac în clasa a XII-a.
Pe de altă parte, ştim cu toţii că societatea s-a schimbat, copiii s-au schimbat, abordarea învăţării s-a schimbat. Nu mai vorbim de conţinut, ci de formare de competenţă. iar aceasta se poate forma prin diverse teme de conţinut. Sigur, noi, pasionaţii, fiecare dintre noi, vom explica că anumite conţinuturi sunt esenţiale. În realitate, trebuie să găsim un echilibru între a păstra cantitatea necesară de informaţii pentru formarea competenţelor în zona care să dea elevului posibilitatea de a creşte, de a învăţa.
Când se simte copleşit de ce are de făcut, nu va mai da rezultate. La supraîncărcare, la un moment dat limita s-ar putea să fie depăşită", a declarat Prof. Bogdan Cristescu, Director General, Centrul Național pentru Curriculum și Evaluare, Ministerul Educației și Cercetării, la DC EDU.
"Într-adevăr, copiii sunt sau pot fi copleşiţi de teme, dar şi de pregătirea privată, de meditaţii. Până la un punct, ele sunt absolut legitime, dacă urmăresc performanţă. Cred că Ministerul trebuie să aibă în vedere şi acest aspect, ca elevii să mai aibă şi copilărie, să înveţe cu drag, să aibă echilibru între teme, între sarcina cunoaşterii, şi bucuria vârstei", a intervenit prof. Sorin Ivan.
CITEŞTE ŞI De ce unii elevi încă nu au manuale de matematică. Care e situația la nivel național
"Suntem perfect de acord. Trebuie să avem grijă să aibă copilărie. Pe de altă parte, trebuie să avem grijă ca în şcoală fiecare copil să îşi poată atinge potenţialul maxim. Dar trebuie să avem grijă şi de profesori, în aceeaşi măsuri. Ştim că atunci când lucrezi cu un copil obosit, un copil care nu înţelege de ce învaţă anumite lucruri, cu care nu poţi interacţiona la nivel personal să îl convingi, lucrurile merg mai greu. Abordarea trebuie să aibă în vedere copiii, profesori, dar şi comunicarea cu părinţii. Ca părinte, am fost în situaţii în care la şedinţele cu părinţii alţi părinţi cereau mai multe teme. Trebuie păstrat un echilibru, dar el nu poate fi asigurat doar de minister, prin regulamente şi metodologii. E nevoie de o abordare comună", a declarat prof. Bogdan Cristescu.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News