Țara care exportă masiv ouă în SUA, afectate de epidemia de gripă aviară

Foto - Pexels
Foto - Pexels

Țara a ajuns să exporte o cantitate uriașă de ouă în Statele Unite ale Americii, deoarece epidemia de gripă aviară a afectat aprovizionarea şi a majorat la un nivel record preţurile.

Vezi și - Șoc în America: Preț record la ouă din cauza gripei aviare. ”Voiam să fac o tartă, dar am renunțat”/ ”Folosim mai puține”

Turcia este țara care a ajuns să exportă aproximativ 15.000 de tone de ouă în SUA. Preşedintele Uniunii Centrale a Producătorilor de Ouă din Turcia, Ibrahim Afyon, a declarat, pentru Reuters, că livrările au început luna aceasta şi vor continua până în iulie, transmite Reuters.

"Exporturile au loc prin intermediul companiilor membrilor noştri, care dispun de autorizaţiile necesare, în timp ce două firme coordonează procesul. În total, vor fi livrate aproximativ 15.000 de tone de ouă, echivalentul a 700 de containere", a explicat Afyon.

Cum s-a ajuns la negocieri cu producătorii din Turcia



Pe fondul epidemiei de gripă aviară, firmele din SUA au căutat pieţe alternative de import, ceea ce a dus la negocierile cu producătorii din Turcia. Tranzacţia ar putea genera venituri de export de aproximativ 26 milioane de dolari, susţine Afyon. Acesta a precizat că Turcia este în top 10 al exportatorilor mondiali de ouă.

Cât costă ouăle în SUA. Care sunt cele mai scumpe



Cel mai recent indice lunar privind preţurile de consum arată că preţul mediu pentru un carton cu 12 ouă de categoria A în oraşele americane a ajuns în ianuarie la 4,95 dolari, depăşind precedentul record de 4,82 dolari duzina, stabilit în urmă cu doi ani, şi mai mult decât dublu faţă de nivelul scăzut de 2,04 dolari duzina, din august 2023.

Este cel mai semnificativ avans din SUA al preţurilor ouălor de la precedenta epidemie de gripă aviară, în 2015, şi reprezintă aproximativ două treimi din totalul creşterii costurilor cu alimentele, în ianuarie, arată datele autorităţilor de la Washington. Varietăţile specializate, cum ar fi ouăle organice şi de la păsări crescute la sol, sunt chiar mai scumpe.

Analiştii nu se aşteaptă în curând la o scădere a preţurilor la ouă. În mod obişnuit, ouăle sunt mai scumpe în jurul Sărbătorii Pascale, în urma cererii ridicate. Şi Departamentul american al Agriculturii previziona în ianuarie o creştere a preţurilor la ouă de până la 20% anul acesta.

Sunt greu de găsit în magazine. Dificultăți cu aprovizionarea



Deşi cumpărătorii îşi pot permite să achiziţioneze ouă, ele sunt uneori dificil de găsit. Unele magazine au dificultăţi de aprovizionare şi limitează cantitatea pe care un client o poate cumpăra.

Principalul motiv al preţurilor ridicate îl reprezintă epidemia de gripă aviară. Aproape 158 milioane de păsări au fost sacrificate în SUA de la începutul epidemiei. Este una dintre cele mai îndelungate epidemii de gripă aviară, primul focar fiind confirmat în SUA în luna februarie 2022.

Departamentul american al Agriculturii anunţa că în ianuarie au fost sacrificate peste 23 milioane de păsări şi mai mult de 18 milioane în decembrie, pentru a limita răspândirea virusului. Datele includ curcanii şi puii crescuţi pentru carne, dar majoritatea păsărilor sacrificate au fost găini ouătoare, conform Agerpres.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2025 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
NoMy - smt4.5.3
pixel