Sha’Carri Richardson, despre ”dubla măsură” a CIO. ”Singura diferență pe care o văd este că sunt o tânără de culoare”

Sha’Carri Richardson, despre decizia CIO (Twitter)
Sha’Carri Richardson, despre decizia CIO (Twitter)

Atleta Sha’Carri Richardson acuză CIO de ”dublă măsură”, după ce i-a permis patinatoarei Kamila Valieva (15 ani) să concureze chiar dacă a fost  depistată pozitiv la un test antidoping, în decembrie anul trecut. 

Atleta americană Sha’Carri Richardson pune sub semnul întrebării decizia luată de Comitetul Olimpic Internațional care îi permite patinatoarei ruse Kamila Valieva să concureze în ciuda testului său pozitiv. Richardson (21 de ani) câştigătoare a probei de 100 m la selecţiile SUA, era favorită pentru cucerirea aurului olimpic la Jocurile Olimpice de la Tokyo, însă a fost depistată pozitiv cu canabis și suspendată.

De altfel, chiar după ce a fost depistată pozitiv, Sha’Carri Richardson a declarat că a consumat marijuana cu bună știință și-și asumă gestul. ”Îmi asum responsabilitatea faptelor mele. Ştiu ce am făcut. Ştiu ce trebuie să fac. Ştiu ce am voie să nu fac şi totuşi am luat acea decizie. Tot ce fac vine natural. Nu va exista niciodată un steroid asociat numelui Sha’Carri Richardson. A fost marijuana. Nu mă judecaţi pentru că sunt om“, a scris Sha’Carri Richardson pe Twitter, la acel moment.

Între timp, tinerei patinatoare, Kamila Valieva (15 ani), ce este favorită în proba de individual, i s-a permis să concureze la următoarea sa probă de la Jocurile Olimpice de către Tribunalul de Arbitraj Sportiv (TAS), după ce aceasta a fost depistată pozitiv la un test antidoping, în decembrie anul trecut. De altfel, TAS nu s-a pronunțat în cazul de dopaj în sine.

Vezi și: Reacții după ce Kamila Valieva, depistată pozitiv, a primit permisiunea de a concura în concursul olimpic de la Beijing

Diferența dintre Sha’Carri Richardson și Kamila Valieva

”Dopajul copiilor este un lucru rău și de neiertat, iar medicii, antrenorii și restul personalului de sprijin care sunt descoperiți că au furnizat droguri pentru îmbunătățirea performanțelor minorilor ar trebui să fie interziși pe viață și, personal, cred, de asemenea, că ar trebui să fie în închisoare", a declarat luni, Witold Banka, pentru Reuters.

Cazul se află acum în mâinile Agenției antidoping din Rusia (RUSADA), care trebuie să stabilească o audiere pentru a decide soarta Kamilei Valieva, mare favorită la simplu feminin la Beijing.

”Pot obține un răspuns clar despre diferența dintre situația ei (n.r. Valieva) și a mea? Mama mea a murit, nu pot alerga și a fost, de asemenea, favorizată să ocupe locul al treilea. Singura diferență pe care o văd este că eu sunt o tânără de culoare”, a scris Sha’Carri Richardson, pe contul său de Twitter.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel