Prințesa moștenitoare a Norvegiei a rupt tăcerea despre legătura sa cu agresorul sexual american Jeffrey Epstein.
Prințesa moștenitoare a Norvegiei, Mette-Marit, rupe tăcerea, la șapte săptămâni după ce a ieșit la iveală amploarea contactelor sale cu Jeffrey Epstein. Ea a declarat la televiziunea națională că își dorește să nu-l fi întâlnit niciodată pe agresorul sexual american, scrie BBC.
„Mă simt atât de manipulată, iar când ești manipulată, nu-ți dai seama de la început”, a spus Mette-Marit într-un interviu de 20 de minute în care a fost adesea la un pas de lacrimi.
În urmă cu șapte săptămâni, norvegienii au descoperit că ea a schimbat sute de e-mailuri cu Epstein între 2011 și 2014 și a stat în casa lui din Florida atunci când acesta nu era acolo.
„Este incredibil de important pentru mine să-mi asum responsabilitatea pentru faptul că nu i-am verificat antecedentele mai atent. Și să-mi asum responsabilitatea pentru că am fost atât de manipulată și înșelată”, a spus ea.
VEZI ȘI: Imagine în premieră cu fostul prinț Andrew și Jeffrey Epstein / foto în articol
„Bineînțeles că mi-aș fi dorit să nu-l fi întâlnit niciodată”, a declarat prințesa pentru postul public de televiziune NRK, subliniind că victimele lui Epstein meritau dreptate pentru abuzurile uriașe pe care le-au suferit.
Decizia ei de a vorbi public vine după presiunile opiniei publice, inclusiv din partea prim-ministrului Jonas Gahr Støre, care i-a cerut să vină cu explicații despre relația pe care a avut-o cu Jeffrey Epstein.
Stând lângă soțul ei, prințul moștenitor Haakon, în timpul interviului, Mette-Marit a susținut că „nu știa că era un infractor sexual sau un prădător”, chiar dacă reporterul a subliniat că un articol Wikipedia despre Epstein de la acea vreme precizase clar că era un agresor condamnat.
„Nu-mi amintesc asta; a fost acum 15 ani. (...) Încă nu știam nimic despre toate abuzurile. Dar înțelesesem suficient încât să cred că era un tip rău cu care oamenii nu ar trebui să aibă contact. Și am văzut de aproape cum șantaja pe alții. Așa că regret că nu le-am spus mai multor oameni, pentru că ar fi trebuit”, a declarat ea.
Ea a mai susținut că a avut prea multă încredere în Epstein, dar când a fost întrebată de ce nici palatul, nici ministerul de Externe nu știau despre legăturile ei cu el, a spus că era un „contact privat” și că nu le-a spus tuturor despre contactele ei private.
Întrebată de ce a petrecut câteva zile în casa lui Epstein din Palm Beach în 2013, aceasta a spus că a mers acolo datorită unei cunoștințe comune, dar nu a dat nume.
„Epstein era prieten apropiat al unui bun prieten de-al meu”, a spus ea.
Apoi, ea a vorbit despre o „situație” care ar fi făcut-o să se simtă neliniștită în ultima zi a șederii sale acolo, dar a refuzat să spună mai mult, în afară de faptul că l-a sunat pe soțul ei în legătură cu asta.
Prințul moștenitor Haakon a spus că își amintește bine apelul lui Mette-Marit și cum a făcut-o pe soția sa să se simtă „în nesiguranță”. În ciuda incidentului, prințesa moștenitoare a Norvegiei a menținut contactul cu Epstein o perioadă de timp după aceea.
„Am încredere prea multă în oameni, am tendința să am o părere bună despre oameni”, a spus ea. „Dar am ales, de asemenea, să pun capăt oricărui contact direct cu el. Și asta din cauza unor astfel de episoade”.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News