Locuitorii din nordul județului Tulcea au primit RO-ALERT.
Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă a transmis, în noaptea de marţi spre miercuri, un nou mesaj RO-ALERT pentru zona de nord a judeţului Tulcea, pe fondul războiului din Ucraina.
Prin mesajul RO-ALERT populaţia a fost avertizată cu privire la faptul că există posibilitatea căderii unor obiecte din spaţiul aerian şi a fost îndemnată să adopte măsuri de protecţie, durata alarmei aeriene fiind de circa 90 de minute.
"În urma alertei aeriene au fost înregistrate şase apeluri la numărul unic de urgenţă 112, fiind solicitate informaţii suplimentare. Oamenii nu ştiau de ce se aud bubuituri", a precizat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Delta, Cristina Profir.
De altfel, pe reţelele sociale, mai multe persoane au reacţionat la postarea privind alerta extremă anunţată de autorităţi şi au semnalat că zgomotele "se aud şi se simt destul de tare". Unii au postat fotografii cu cerul înroşit în plin întuneric, iar alţii au făcut publice clipuri video cu zgomotele avioanelor.
Rusia a lansat un „atac masiv cu drone” asupra regiunii Odesa, din sudul Ucrainei, rănind o persoană și provocând un incendiu de amploare la o instalație de combustibil și energie, a anunțat miercuri Serviciul de Urgență de Stat al Ucrainei, potrivit Reuters.
Administrația districtului Izmail din regiunea Odesa a declarat pe rețelele de socializare că infrastructura portuară din oraș a fost avariată.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News