€ 5.0905
|
$ 4.3557
|
Curs valutar: € 5.0905
|
$ 4.3557
 

EXCLUSIV SUA, operațiune spectaculoasă în Venezuela. Generalul (r) Mîndrescu, detalii despre cum au orbit americanii radarele Venezuelei

donald-trump- Foto: Agerpres
 

Mircea Mîndrescu, general (r) al Armatei Române, a dezvăluit modul în care forțele americane au „orbit“ pur și simplu apărarea venezueleană la operațiunea de weekendul trecut.

Weekendul trecut, Statele Unite ale Americii au realizat o operațiune militară în Venezuela, iar în numai trei ore au reușit să-l captureze pe președintele Nicolas Maduro, care a fost adus între timp în fața justiției americane. Într-un interviu exclusiv la DC News, Mircea Mîndrescu, general în rezervă în Armata României, a oferit detalii mai puțin cunoscute despre modul în care forțele SUA au reușit să „orbească“ radarele din Venezuela.

„Au fost câteva sarcini printre care aș enumera orbirea adversarului și ținerea acestuia în această orbire. Asta s-a făcut prin mijloace electronice. Analiștii militari au vorbit de orbire, deplasare, traiect, activitate în zonă și retragere.

În cazul orbirii, un element foarte important a fost utilizarea forțelor spațiale americane, care reprezintă sateliții și cyber-ul. Specialiștii au precizat că forțele spațiale și forța cyber nu au mai fost doar forțe de sprijin, ci au reprezentat forță de manevră. Diferența dintre o forță de manevră și una de sprijin e că forța de manevră generează niște efecte care vor fi utilizate de celelalte forțe de manevră. 

CITEȘTE ȘI                -               Dmitri Medvedev propune răpirea unui important lider din UE, după modelul Maduro

Forțele spațiale au avut independența lor, dar care nu a fost totală, ci au fost înlănțuite cu celelalte forțe. Americanii vorbesc de multidomenialitatea acțiunii și vorbesc de forțe spațiale, forțe aeriene, forțe terestre, forțe cyber, forțe de media, care toate împreună acționează pentru îndeplinirea unor puncte decisive. Au existat și forțe de rezervă, care erau acolo și nu au primit nicio sarcină“, a explicat generalul Mircea Mîndrescu.

CITEȘTE ȘI                 -                 Surpriză pentru Trump! Țările din UE care nu recunosc intervenția SUA în Venezuela și condamnă atacul americanilor

Cum au fost orbite radarele Venezuelei

Chiar dacă forțele de apărare venezuelene au identificat atacul, acestea au fost în mare parte legate la mâini, deoarece americanii au anihilat toate sistemele de comunicații.

„Venezuelenii au vrut să raporteze și nu au avut cum, pentru că sistemul de comandă și control era bruiat. Radarele lor erau albite, nu se mai vedea absolut nimic, nu se mai vedeau țintele care veneau. Acest lucru a fost făcut prin mijloace radar din spațiu, prin mijloace radar Growler de pe avioane F-18, special destinate pentru mașină.

S-au dus în fața elicopterelor și mijloacelor de extracție și bruiau tot acest pasaj (n.r. prin care au intrat să-l extragă pe Maduro), astfel încât elicopterele să intre la acțiune, să acționeze și apoi să plece. De asemenea, avioanele E-2A au condus întreaga acțiune. Radarele nu mai vedeau țintele. Pur și simplu erau blocate prin luptă radio-electronică și prin cyber“, a spus generalul Mircea Mîndrescu, la DC News.

CITEȘTE ȘI                -               Trump îl ia tare pe Putin, după „atacul spectaculos“ asupra Venezuelei

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Comentarii

Pentru a vedea sau a publica comentarii, te rugăm să te autentifici în Facebook.
 
 
 
 
 
x close