Guvernatorul democrat al statului Minnesota, Tim Walz, a anunțat că renunță la candidatura pentru realegere, la o săptămână după ce FBI a intervenit în scandalul ”fraudei de 9 miliarde de dolari”. Walz, nominalizat de Kamala Harris pentru funcția de vicepreședinte, în campania din 2024, se află în al doilea mandat de guvernator în statul Minnesota.
Guvernatorul statului Minnesota, Tim Walz, s-a confruntat cu un val uriaș de critici din partea lui Donald Trump și a republicanilor, la sfârșitul anului 2025, după ce un video viral a generat dezbateri aprinse privind fraudele din timpul pandemiei COVID. Directorul FBI, Kash Patel, a anunțat săptămâna trecută că a suplimentat personalul și reusrsele agenție, în Minneapolis, unde investighează acuzații privind fraudarea fondurilor federale.
Investigațiile FBI au început cu ancheta Feeding Our Future, în 2022, când zeci de persoane au fost inculpate pentru furt din programe guvernamentale destinate la ajutorarea copiilor din categoriile vulnerabile. Circa 250 de milioane de dolari ar fi fost deturnate, au susținut anchetatorii, iar zeci de persoane au fost condamnate, între timp.
Scandalul a repornit la sfârșitul lunii decembrie, după ce a devenit viral un material video filmat la un centru de zi pentru copii, din Minneapolis, care părea nefuncțional și chiar avea o pancartă scrisă greșit (Quality Leaning Center, în loc de Quality Learning Center). Centrul primise 4 milioane de dolari din fonduri federale. Republicanii i-au reproșat lui Walz că a închis ochii la furturi, iar presa conservatoare a estimat prejudiciul la 9 miliarde de dolari.
Guvernatorul Tim Walz și oficiali ai statului au pus sub semnul întrebării existența unui prejudiciu atât de mare, susținând că estimarea este motivată politic, iar ”9 miliarde” este un număr creat de administrația Trump. Guvernatorul a spus că scopul „senzaționalismului media” ar fi, de fapt, eliminarea acestor programe de asistență socială.
În weekend, au existat consultări între Walz și senatoarea democrată Amy Klobuchar, care ar lua în considerare o candidatură la funcția de guvernator al statului Minnesota, în contextul retragerii lui Walz. Klobuchar se află în prezent la al patrulea mandat de senatoare a Statelor Unite, după ce a fost realeasă în 2024, în toate cele patru confruntări electorale câștigând cu un avans de două cifre.
Minnesota a ales candidatul democrat la toate alegerile prezidențiale din 1976 până în 2024, având un istoric de „blue state”, dar unele voturi au fost la limită. Este important fiindcă președintele SUA nu este ales direct, prin vot popular, ci prin Colegiul Electoral. Fiecare stat are un anumit număr de voturi electorale, iar câștigătorul dintr-un stat ia toate aceste voturi.
Și pentru funcția de guvernator în Minessota partidul lui Trump s-a confruntat cu o lungă serie de înfrângeri, ultimul republican care a condus statul în calitate de guvernator fiind ales în 2002.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu