Moartea lui Ion Caramitru, simțită de Mihai Bendeac cu O ZI înainte: Foarte ciudată. Mi s-a părut ireal

Foto: Instagram Mihai Bendeac
Foto: Instagram Mihai Bendeac

Mihai Bendeac a povestit o întâmplare cu Ion Caramitru. Cum a prevestit actorul de comedie moartea marelui regizor.

Mihai Bendeac este unul dintre cei mai cunoscuți actori și oameni de televiziune și nu se putea să nu reacționeze după moartea maestrului Ion Caramitru. 

Acesta a povestit o întâmplare uluitoare cu Ion Caramitru, cel care i-a dat forță și emoții la repetiții.

Mihai Bendeac a povestit un moment în care se afla la Teatrul Național, unde urma să aibă un spectacol și unde l-a întâlnit pe Ion Caramitru, care repeta pentru un alt spectacol.

"Întâmplarea face că acum o lună și un pic am avut doua spectacole la National, la sala Studio, cu Doi pe o bancă, și cu trei zile înainte de prima reprezentație m-am dus să vad sala, să verificăm acustica și așa mai departe. Și acolo se repeta pentru reluarea unui spectacol „Neguțătorul din Veneția”, unde dumnealui juca rolul principal și, tot acolo, în sala de repetiție, a intrat pe scenă și a început să repete. Și, băi, mi s-a părut total senzațional, mi s-a părut atât de puternic, atât de viu, și, dincolo de treaba asta, mă uitam și mi se părea ireal cât poate fi de rasat pe scenă, știi, aveam impresia, efectiv, că mă uit la istoria teatrului", a declarat Mihai Bendeac pentru actulitate.net.

Actorul de comedie a avut parte și de o întâmplare neobișnuită, care parcă a prevestit moartea lui Ion Caramitru. Chiar cu o seară înainte de anunțul morții fostului director de la Teatrul Național, fără niciun motiv anume, Mihai Bendeac a căutat să vadă un interviu pe care Ion Caramitru i l-a oferit Eugeniei Vodă, în emisiunea Profesioniștii, de la TVR. Clipul a fost publicat pe 26 august pe Youtube. 

"Mi s-a părut ireal faptul că am simțit cu o seară înainte să mă uit fix la acel interviu"

 

"A avut loc o întâmplare foarte, foarte ciudată. Sâmbătă seara, acum două zile, înainte să mă culc, am văzut, nu știu ce mi-a venit, am văzut un interviu pe care l-a dat pentru „Profesioniștii”, pe care l-a avut cu Eugenia Vodă.

Eu văzusem prima ediție „Profesioniștii”, când a fost, după care a mai venit la încă o ediție după 10 ani și pe asta, a doua, nu o văzusem. Și, profitând de faptul că a apărut pe Youtube, am văzut-o. Iar a doua seară, adică aseară, cum ar veni, duminică, pentru că noi am avut spectacol, în timpul spectacolului, efectiv, regizorul tehnic, ne-a anunțat că a murit! Și mi s-a părut ireal faptul că am simțit cu o seară înainte să mă uit fix la acel interviu. 

E o pierdere uriașă, o pierdere colosală pentru teatrul românesc. Mai multe nu pot să spun. Am simțit că la aplauze, aseară, la spectacol, să anunțăm și noi publicul de trecerea lui în neființă și să ridicăm aplauzele de aseară pentru dumnealui! Cam asta aș putea să spun!", a mai spus Mihai Bendeac. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel