Prilej cu care Nicolae Ceaușescu a rostit o cuvântare în care condamna deschis, răspicat nu doar ,,invazia armatelor frățești în Cehoslovacia, ci însăși ideologia prin care se încerca legitimarea unui asemenea act criminal, de impunere cu forța a ,,căii unice de dezvoltare a unui stat independent și suveran. Cuvântare care exprima crezul și voința românilor și care, după cum prea bine se cunoaște, a avut un extraordinar ecou în Europa și în lume, aducându-i liderului partidului și statului român din acea vreme cote înalte de prestigiu, simpatie și încredere. Cum a știut acesta să le gestioneze și, până la urmă, cum a reușit el să dezamăgească, aceasta este , de-acum, o altă veste-poveste.
Își păstrează, sunt încredințat, îndreptățirea și interesul mărturiile venite din partea care , într-un fel sau altul, au fost martori sau participanți, mai ales la evenimentele din incandescenta zi de miercuri 21 august 1968. Martori și evocatori, printre care este vechiul meu prietenul, scriitorul Dan Ciachir, ale căror amintiri așternute în scris- care ar putea fi considerate în limbajul de specialitate ca autentice,,documente sociale- sunt și cu siguranță vor rămâne demne de interes și de respect.
Fiind, eu însumi, unul dintre cei care, la 22 de ani, trăiam emoțiile și temerile acelor evenimente, aș putea , cred, să readuc în actualitate o serie de întâmplări semnificative care demonstrează care a fost cu adevărat starea de spirit, dramatică , extraordinară, în care, în cele mai diverse colectivități locale- și nu numai din București- , oamenii acestor meleaguri trăiau acele neuitatele zile ale lui august 1968.
Socotesc, însă, de datoria mea să evoc în mod cu totul deosebit o anumită întâmplare, așa cum mi-a fost ea povestită de către admirabila doamnă Lisette Daniel Brunea. Întâmplare al cărei erou a fost, după cum lesne se poate înțelege, soțul ei, F.Brunea-Fox, cel supranumit ,,Prințul reportajului românesc. După ce a urmărit cu sufletul la gură știrile și, mai cu seamă, transmisia în direct a mitingului din fața sediului CC al PCR și a avut câteva cuvinte de deosebită apreciere pentru cuvântarea lui Nicolae Ceaușescu, Brunea Fox i s-a adresat soției:- Hai să mergem în stradă. Vreau să aud ce spune strada!
Cuvinte care, rememorate, peste timp, capătă înțelesuri cu totul aparte , mai ales dacă ne amintim că, încă în 1932, Brunea Fox denumise strada ca fiind ,,un mediu biologic, o realitate socială. Altfel spus, credea, tot Brunea-Fox, ,,strada e un plămân și un stomac prin care respiră și digeră, un organism esențial'.Avertizând cu maximă severitate:,,Nu călcați strada!Mușcă!
Au coborât, așadar, Brunea Fox și Lisette, în stradă, iar, de la ei, din Schitu Măgureanu, au tăiat direct prin Cișmigiu spre a ajunge în piață. Mitingul se terminase, dar marea de oameni era încă acolo. Se discuta cu aprindere, mulți doreau să meargă să se înroleze în gărzile patriotice pentru a merge să apere hotarele țării amenințate de o nouă invazie a sovieticilor și a acoliților lor. Desigur, masele nu aflaseră, încă, despre avertismentul categoric al președintelui SUA, Lyndon Johnson:,,Nu sloboziți câinii războiului! și, chiar dacă ar fi aflat, nu cred că ar fi existat ceva care să îi oprească și cu atât mai puțin să îi facă să dea înapoi.
,,Brunea privea tăcut și îngândurat strada- avea să îmi povestească peste ani doamna Lisette- , iar eu nu îndrăzneam să îl întreb nimic. Deodată, pe Calea Victoriei, Brunea l-a văzut fugind- acesta este cuvântul!- pe un tânăr scriitor, pe care îl cunoștea de când acesta era copil, îl văzuse crescând cum s-ar spune <>, drept pentru care îl știa a fi un om ponderat, fără exaltări patetice, de circumstanță. De aceea l-a oprit și l-a întrebat contrariat:- Unde fugi? Ce vrei să faci? Cel întrebat l-a privit pe Brunea pur și simplu siderat de o asemenea întrebare și i-a răspuns scurt:- Cum unde? Merg să mă înscriu în partid! După care și-a continuat pasul alegător pe Calea Victoriei, foarte probabil către sediul de atunci al Uniunii Scriitorilor.
Acestea fiind petrecute, Brunea a luat-o pe doamna Lisette de braț și ia cerut să se întoarcă acasă. Da, văzuse ce spune strada! Din păcate, pentru noi, cei de azi,nu există dovezi că Prințul reportajului românesc a consemnat , în scris, întâmplarea din 21 august 1968. Fie și așa, morala acestei întâmplări rămâne...
Mi-am amintit-o de multe ori și am mai evocat-o în câteva rânduri. De data asta, stârnit și de evocarea prietenului Dan Ciachir, am simțit nevoia să o reiau. Cu atât mai mult cu cât, chiar dacă nu sunt amator de scenarii sau de scenarită, trebuie să recunosc că nu am putut, uneori, să nu mă întreb cum ar fi reacționat F Brunea Fox, peste douăzeci și unu de ani, adică atunci când Nicolae Ceaușescu, eroul incontestabil din 21 august 1968, a călcat, de data asta la propriu și în mod brutal, strada? Iar strada, după cum prea bine se cunoaște, a mușcat!
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
