Dan Negru aduce în discuție o temă sensibilă – demnitatea morții – pornind de la două destine prezidențiale: cel al italianului Sandro Pertini și cel al lui Ion...
Puțini știu că sfârșitul vieții lui Sandro Pertini, fost președinte al Italiei, a coincis cu începutul carierei politice a lui Ion Iliescu, în 1990. Dan Negru reface această paralelă emoționantă și aduce în atenția publicului o întrebare incomodă, dar profundă: suntem pregătiți, în România, să înțelegem și să acceptăm moartea cu decență?
"Puțini știu că povestea lui Sandro Pertini are legătură cu cea a lui Iliescu! În 1990, când Ion Iliescu își începea drumul politic, în Italia, președintele Sandro Pertini își încheia viața, la 93 de ani. Finalul vieții lui Pertini a declanșat o dezbatere delicată în Italia! Pertini a refuzat internarea, cerând să fie tratat doar împotriva durerilor și să fie lăsat acasă, lângă Carla, soția lui de peste 40 de ani.
„Nu vreau să mor ca un număr într-un pat alb, ci ca un om, între amintirile mele”, a declarat atunci președintele italian.
Pertini a murit acasă, iar moartea lui liniștită a stârnit controverse în Italia despre autonomia pacientului și demnitatea morții.
În Franța există "Legea Leonetti" care permite tratamente calmante împotriva durerii, dar nu obligă la menținerea artificială a vieții prin intervenții medicale disproporționate, în cazuri extreme, la vârstă înaintată. Timp de aproape două luni, Ion Iliescu a fost internat în spital, probabil intubat, conectat la aparate, iar moartea lui a devenit zilnic subiect de breaking news. Pentru el, la 95 ani, lupta era deja încheiată…
Moartea președintelui Sandro Pertini, la 93 de ani, a declanșat în Italia dezbateri aprinse. Italienii nu aveau o cultură medicală sau socială care să permită ca un om să fie lăsat să plece cu demnitate, atunci când lupta e deja încheiată. Nici noi n-o avem azi… Președintele Pertini a deschis o dezbatere delicată a vieții!
„Omul să plece în decență, așa cum a trăit”, spunea Pertini cu puțin timp înaintea morții.
Suntem noi, în România, pregătiți să credem că viața e frumoasă tocmai pentru că are un început și un sfârșit?", a scris Dan Negru pe pagina sa de Facebook.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News