Keep calm! Este povestea cu drobul de sare
Învăţăm sau nu ceva din experienţa şi provocările cu care Europa recent s-a confruntat? Migraţia poate reprezenta o problemă recurentă. Recentele cicluri electorale din Europa occidentală sau Brexit-ul ne-au arătat că problema migraţiei a oferit imaginea unor ţări divizate şi radicalizate în opinii sau a prezentat imaginea tristă şi îngrijorătoare a unui continent divizat.
Ceea ce a înclinat decisiv balanţa voturilor în Marea Britanie la Brexit n-a fost modul haotic în care Bruxelles-ul a abordat o serie de crize economice din ultimii ani sau obsesia faţă de reguli şi reglementări, ci gestionarea defectuoasă a exodului de refugiaţi din Africa, Orientul Mijlociu şi Asia Centrală.
Acordul cu Turcia se clatină, anotimpul cald a revenit şi presiunea a milioane de persoane refugiate sau strămutate creşte iarăşi. Criza refugiaţilor poate continua, există oarece premise ca Europa să se confrunte iarăşi cu un nou val de migraţie. Este cel mai mare exod de după cel de-al doilea război mondial, o consecinţă directă a destabilizării politice a unei părţi a lumii, un fenomen ireversibil declanşat iniţial de globalizare şi apoi de jihadismul criminal. Popularitatea în creştere a extremismului, revenirea xenofobiei şi a rasismului, reconstruirea graniţelor, apelurile la protecţionism sunt toate simptomele unei boli care se răspândeşte în Europa.
România nu e destinaţie a migraţiei
Există motive şi ne aşteptăm ca nivelul sosirilor din 2016 să poată fi reatins dacă ramânem imobili și rigizi, ca europeni, mai ales în relația cu Turcia. Totuși, majoritatea covârşitoare a celor care tranzitează zona Balcanilor de Vest, indiferent de ţara de origine (Siria, Afganistan sau Irak) nu doresc să solicite azil pe teritoriul ţărilor din regiune şi, implicit, nici în România. Suntem deci oarecum în afara traseului acestora, a zonelor de interes, însă acest aspect nu trebuie să ne diminueze interesul şi atenţia în raport cu acest fenomen. Două ţări vecine, Serbia şi Bulgaria, se confruntă direct cu el şi pot fi sursă şi pentru noi. În 2015 şi 2016 numărul fără precedent al refugiaţilor a surprins nepregătite ţările traversate şi a determinat acţiuni hazardate fie în încercarea de a bloca fizic fluxul la graniţe, fie de a facilita tranzitarea rapidă a teritoriului către altă destinaţie.
Situaţia în momentul actual s-a stabilizat într-o direcţie relativ sigură, care deşi exigenţă, a fost cel puţin rezonabil eficientă. Din păcate sunt încă ţări incapabile să ofere o eficientă protecţie migranţilor şi care încalcă deliberat regulile judiciare internaţionale obligatorii sau de a întoarce socitanţii iregulari de azil în ţările sursă. De asemenea, ne confruntăm şi cu o diversificare a traficului de fiinţe umane şi a contrabandei cu migranţi. Este clar că ţările din Balcanii de Vest nu au încă o capacitate de primire suficientă, spaţiu de găzduire pe termen lung şi un sistem funcţional de azil.
Cooperare zonală
Concluzia raţională este că trebuie să ne pregătim sub toate aspectele, indiferent de scenariu. Totuşi, consider că succesul unui răspuns corect şi adecvat situaţiei trebuie să se bazeze pe solidaritate reală şi cooperare cu Bulgaria şi Serbia şi evident pe acţiuni comune, colective, nu pe abordări individualiste sau de autoizolare.
Repartizarea echitabilă şi eficientă a responsabilităţilor între noi, bulgari şi sârbi e cheia siguranţei şi a găsirii unei soluţii preventive care să respecte principiul de bază al dreptului internaţional şi european, dar şi respectarea deplină a drepturilor omului în privinţa refugiaţilor şi migranţilor. Înţeleg îngrijorările unora legate de subiect, însă ceea ce nu pot înţelege este oferirea publică a exemplului ungar sau croat de a înălţa „garduri anti-migraţie” prezentându-le ca soluţii viabile. Pentru mine, cel puţin, această abordare este pe cât de nefuncţională, pe atât de nocivă. Personal nu văd nicio contradicţie între a securiza graniţele şi respectarea drepturilor omului. De asemenea, punctele transfrontaliere trebuie menţinute deschise.
Cât priveşte relaţia cu Turcia, dialogul trebuie purtat în comun în continuare, pentru ţările membre UE orice abordare individuală ar putea îngreuna acest dialog.
O amplă analiză privind capacitatea statelor membre UE de a face faţă provocărilor este oferită de Agenţia Europeană pentru Poliţia de Frontieră şi Garda de Coastă. Sunt evaluări preventive privind vulnerabilitatea ţărilor în faţa migraţiei structurate într-o metodologie comună de evaluare şi acţiune. Bulgaria este stat membru UE, însă din noiembrie 2016, Comisia Europeană a selectat şi Serbia în acordul privind cooperarea privind migraţia ca ţară terţă prioritară.
Există pentru 2017 un model de acord privind statutul pentru cooperare operaţională cu ţările terţiare membre, însă e nevoie de un acord prealabil pentru a putea desfăşura operaţiuni comune pe teritoriul unor ţări terţe învecinate. Astfel, riscurile de migraţiune iregulară la frontiera româno-sârbă pot fi minimizate. Orientările politice proruse şi aspectele culturale similare nu au implicaţii negative în plan politic şi diplomatic cu România, relaţiile bilaterale fiind din cele mai bune. Prin urmare, în locul gardurilor invocate de sceptici, soluţiile viabile ţin de colaborarea bună cu Serbia, de organizarea unor misiuni comune de supraveghere a graniţelor, de gestionarea fluxului migraţiei prin schimbul de informaţii şi prin creşterea gradului de interoperabilitate a structurilor din domeniu.
În ceea ce priveşte relaţia cu Bulgaria, lucrurile sunt mult simplificate de statutul de ţări membre şi partenere în UE. Spre deosebire de momentul neînţelegerii între noi şi ei în privinţa proiectului unei flote comune NATO la Marea Neagră, relaţiile în vederea prevenirii dificultăţilor generate de migraţiune sunt foarte bune, existând planuri comune de acţiune privind eliminarea criminalităţii transfrontaliere sau a eventualelor grupuri de persoane periculoase care tranzitează zona. Recenta alegere a preşedintelui prorus Rumen Radev consolidează într-adevăr relaţia cu Rusia a vecinilor noştri, dar nu e de natură să afecteze relaţiile româno-bulgare.
Aşadar, despre România nu se poate spune că ar fi luată pe nepregătite de un nou val masiv de migranţi. Depinde şi de noi să îmbunătăţim situaţia în domeniu în zona Balcanilor de Vest, dar povestea „drobului de sare” nu cred că trebuie s-o mai invocăm.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
