Iulia Hasdeu, copilul genial al culturii române, și o durere imensă. Castelul bântuit, unde încă mai cântă la pian, după moarte

S-au împlinit 150 de ani de la nașterea Iuliei Hasdeu, copilul genial al lui Bogdan Petriceicu Hasdeu, care a reușit să șocheze prin inteligența sa neobișnută, încă de la o vârstă fragedă. În jurul morții sale s-au țesut nenumărate povești, mai ales în zona paranormalului, care încă suscită interesul românilor.

Născută pe 14 noiembrie 1869, la Bucureşti, Iulia Hasdeu vorbea limba franceză la vârsta de 2 ani, iar la 4 ani începuse deja să scrie. La doar 7 ani, redacta nuvele. Fiind un caz rar în învățământul românesc, s-a făcut o excepție pentru ea. Copila a susţinut examenele de absolvire ale ciclului primar la 8 ani. Între 1877-1878,  s-a înscris în clasa I, la Liceul „Sf. Sava". A absolvit gimnaziul în 1881 cu medii de 9 şi 10. Cu o aplecare impresionantă către muzică și artă, tânăra a terminat Conservatorul, la secţia de canto şi pian, iar la numai 16 ani, Iulia Hasdeu a devenit prima româncă înscrisă la Universitatea Sorbona.

În 1887, pe vremea când Iulia Hasdeu se afla la studii, au apărut primele semne ale tuberculozei, boală ce avea să i-o răpească tatălui său, Bogdan Petriceicu Hasdeu. Astfel, a fost nevoită să întrerupă studiile în aprilie 1888. În zilele de chin, Iulia Hasdeu ajunsese să se împace cu moartea, iar acest gând îl transpunea chiar în versurile pe care le scria:

"Eu nu urăsc viaţa, de moarte nu mi-e teamă, Că ea este lumină puternică şi caldă, Chiar muribundul - care în pacea ei îl cheamă - Sub pleoape obosite privelişti noi îşi scaldă. Dar sufletul se-avântă-n necunoscuta lume Şi-n alte corpuri trece, când poate şti să ierte; Aşa din cupa sacră cu toţii bem, anume, Şi niciodată, nimeni, nu poate s-o deşarte", scria Iulia Hasdeu în poezia "Moartea".

"Te iubesc! Ne vom revedea..."

Hasdeu nu s-a resemnat niciodata după pierderea fiicei sale, acesta apelând la ședințele de spiritism pentru a-și reîntâlni copila, imediat după primul semn primit "de dincolo", de la Iulia.

"Trecuseră şase luni după moartea fiicei mele. Era în martie: iarna plecase, primăvara nu sosise încă. Într-o seara umedă şi posomorâtă şedeam singur în odaie, lângă masa mea de lucru. De-nainte-mi, ca totdeauna, era o testea de hârtie şi mai multe creioane. Cum? Nu ştiu, nu ştiu, nu ştiu, dar fără ca s-o ştiu, mâna mea lua un creion şi-i rezema vârful de luciul hârtiei. Începui a simţi la tâmpla stângă bătăi scurte şi îndesate, întocmai ca şi când ar fi fost băgat într-însă un aparat telegrafic. Deodată, mână mea se puse într-o mişcare fără astâmpăr. Vreo cinci secunde cel mult. Când braţul se opri şi creionul căzu dintre degete, mă simţii deşteptat dintr-un somn, deşi eram sigur că nu adormisem. Aruncai privirea pe hârtie şi cetii acolo foarte limpede: «Je suis heureuse; je t'aime; nous nous reverrons; cela doit te suffire. Julie Hasdeu" (Sunt fericită; te iubesc; ne vom revedea; Asta ar trebui să-ţi fie îndeajuns). Era scris şi iscălit cu slova fiicei mele", scria Hasdeu în cartea „Sic Cogito", potrivit adevarul.ro.

Ședințe de spiritism și un castel bântuit

Hasdeu a construit un templu în amintirea fiicei sale la cimitirul Bellu, acolo unde este și înmormântată. Însă nu a fost de ajuns. În 1893 a luat decizia să ridice pentru fiica sa Castelul de la Câmpina, proiect finalizat în 1896, chiar după planurile pe care Iulia i le-ar fi transmis de pe lumea cealaltă. De aici și până la nenumăratele povești stranii țesute în jurul acestei mari dureri nu a fost decât un singur pas. Se spune că, în unele nopţi, Iulia Hasdeu putea fi auzită cântând la pian, în aplauzele tatălui său, poveste care încă ar mai dăinui. Ba chiar, Iulia ar fi fost văzută de localnici pe terasă cu un buchet de margarete în braţe. Potrivit legendei, a doua zi după apariţie, grădinarul ar fi găsit în curte flori de margarete, deşi nu era sezonul acestor flori. 

Moartea venită din castel

După moartea lui Hasdeu, în Castelul de la Câmpina fi avut loc tot felul de fenomene inexplicabile. Conform unei legende, o întâmplare ciudată s-a petrecut în 1936, când trei tineri plecaţi în drumeţie au venit să viziteze castelul, scrie adevarul.ro. Mircea, fiul unui mare industriaş a vrut să se distreze punând un basc Hristului şi să se fotografieze cu el. După câteva zile, mergând să-şi viziteze tatăl la fabrică, tânărul a tras, din curiozitate, de mânerul unei uşi metalice, fără să ştie că nu avea voie să umble acolo. Acolo era depozitat acid sulfuric pentru spălatul pieselor, care s-a revărsat peste el, murind în chinuri groaznice. Unul dintre prietenii cu care fusese Mircea în excursie, Petre Goţia, după ani de zile l-a visat pe Mircea care plângea şi se căia amarnic pentru greşelile făcute în timpul vieţii şi pentru că batjocorise imaginea Mântuitorului.

O altă întâmplare stranie s-ar fi produs în 1957, după ce castelul a fost transformat în cazarmă militară. Pus de superiori, un soldat a încercat să scoată din clădire statueta Hristului. Deşi acesta pare a fi cel mai uşor exponat din muzeu, n-a putut fi clintit. În cele din urmă, a fost lăsat la locul lui, unde se află şi astăzi.

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri





Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2021 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: publicitate@dcnews.ro


cloudnxt2
YesMy