Cele mai citite

Ilie Bolojan transmite că România nu se poate schimba doar de la Bucureşti, indiferent cine va fi premier. Adrian Câciu îi dă replica. Exemplul Craiova vs Bihor

imagine cu premierul Ilie Bolojan
Ilie Bolojan, premierul României. Sursa foto: Inquam Photos/ Octav Ganea

Premierul interimar Ilie Bolojan a transmis, sâmbătă, la Iaşi, că România nu se poate schimba doar de la Bucureşti, ci prin implicarea oamenilor din toate localităţile ţării. Adrian Câciu i-a dat replica, a lăudat Craiova pentru exemplul pe care îl dă şi a spus cum arată Bihorul, de fapt.

În discursul susţinut la "Gala Iaşului Liberal - Reunim Oameni, Reunim Valori", acesta a vorbit auditoriului venit la Biblioteca Central Universitară despre importanţa oamenilor obişnuiţi în transformarea comunităţilor, menţionând în acest sens impactul implicării civice atât a simplilor cetăţeni, cât şi a profesorilor şi personalităţilor locale care fac "mai mult decât ţine de fişa postului".

"În afară de România Mare, România Naţională, pe care o ştiu, fiind primar, fiind preşedinte de Consiliu Judeţean, cred într-o Românie a comunităţilor. Indiferent cine este premierul României, indiferent ce guvern avem, România nu se poate schimba doar de la Bucureşti. România se schimbă din cele peste 3.200 comunităţi. Sigur, România nu o schimbă nici primarul din localitate, nici preşedintele Consiliului Judeţean. România o schimbă oamenii din comunitate. Omul care merge la lucru şi din greu îşi întreţine familia, omul care îşi mătură în fiecare zi trotuarul şi ţine curat în faţa casei lui, fundaţia unei companii care, prin sumele pe care le adună, face ceva în slujba comunităţii, medicul care, în afară de a trata exact ceea ce ţine de fişa postului, face mult mai mult, profesorul care face la fel, editura care pune numele unei comunităţi pe hartă, o personalitate, două care ies din rând şi fac mai mult", a afirmat Ilie Bolojan.

Premierul interimar a mărturisit că a văzut toată această implicare atunci când era primar, adăugând că dezvoltarea unor oraşe precum Oradea sau Iaşiul este rezultatul implicării directe a locuitorilor şi administraţiilor locale.

"Dacă Oradea se schimbă, dacă Iaşiul s-a schimbat şi se schimbă, la fel şi comunităţile noastre, este pentru că românii din fiecare comunitate fac asta. Şi am încredere mare în acest lucru. Dar întotdeauna şi administraţia va avea un rol important", a declarat Bolojan.

Totodată, acesta a subliniat şi rolul administraţiei în modelarea comportamentului social, afirmând că oamenii reacţionează în funcţie de mediul în care trăiesc.

"Ştim din psihologie, sociologie, că oamenii nu iau decizie în funcţie de caracterul lor, ci iau decizii în funcţie de mediul în care se găsesc. Un caracter rău într-un mediu bun îşi schimbă comportamentul. Dacă e o zonă curată, dacă se menţine curăţenia, cineva se gândeşte foarte bine dacă aruncă o hârtie pe jos sau caută un coş. Poate e o cameră de luat vederi, poate primeşti amendă. Dacă e o zonă murdară, şi omul cel mai organizat va arunca încă o hârtie, pentru că oricum sunt foarte multe", a spus în discursul său Ilie Bolojan.

Adrian Câciu îi răspunde lui Bolojan. Craiova, dată exemplu. Cum arată, de fapt, Bihorul 

Adrian Câciu îi răspunde premierului demis. Acesta laudă Craiova, unde administraţia locală e condusă de Lia Olguţa Vasilescu, şi spune cum arată, de fapt, Bihorul 

"Când ai guvernare locală foarte bună, ai și rezultate:

În condițiile în care producția industrială scade pe plan național, în județul Dolj aceasta este pe plus. Acest lucru se datorează investițiilor realizate în județul Dolj și va fi multiplicat pe măsură ce sunt realizate parcurile industriale, dar și investițiile în lucru.

Acesta este un semnal extraordinar, din punctul meu de vedere.

Pe de altă parte, în condițiile în care, la nivel național, avem deficit comercial, iată că, la nivelul județului Dolj, înregistrăm excedent comercial pe baza exporturilor (evident, exporturile sunt legate de producția industrială). Vedem excedent pe tot anul 2025 și iată și în anul 2026 (și se va menține).

Aș adăuga și faptul că județul Dolj a fost pe locul 1 la absorbția de fonduri europene și este pe locul 1 la proiecte în implementare din fonduri europene! Aș adăuga drumul expres Craiova–Pitești, dat în folosință, aeroportul Craiova, care a devenit cel mai important aeroport după Henri Coandă, spitalul regional de la Craiova, care deja este la jumătate construit. Toți, penelești, useriști își făceau campanie spunând că nu se va realiza nimic.

Când se face ceva, sunt primii la poze, de parcă ar fi făcut ei! Am văzut, recent, la câștigarea campionatului de către Universitatea, cum se trăgeau în poze după ce, jumătate de an, înjuraseră și echipa, și primăria că de ce se fac investiții în stadion. Lucrurile acestea bune pentru doljeni nu s-au petrecut conjunctural! Se întâmplă pentru că există o echipă de oameni care țin la dezvoltarea economică a județului și țin la oamenii din aceste locuri. Totul ține de strategie, planificare și echipă!

Cosmin Vasile, președintele Consiliului Județean, Lia Olguța Vasilescu, primarul municipiului Craiova, toți primarii PSD, consilierii locali, județeni, parlamentarii PSD, toți lucrăm în echipă pentru ca Doljul să devină cel mai important pol economic din România. Deja Doljul este cel mai important pol economic și social din regiune!

Dar hai să vedem cum se prezintă și Bihorul „eroului” de plastilină, aka Bolojan, zis și Ilie Sărăcie:

Producție industrială în scădere, deficit comercial, venituri salariale mai mici decât în Dolj!

Eh, cum ar fi, Bolojane, să zicem și noi cum zici tu, în aroganța care te caracterizează: cei cu deficite, cei care nu produc valoare adăugată, nu mai pot fi susținuți?

Cum ar fi?

Dacă ți se scot perfuziile de la București, rămâi ceea ce ești: un zombie politic și administrativ!”, a scris Adrian Câciu pe Facebook. 

Fiți la curent cu ultimele noutăți.

Urmăriți DCNews și pe Google News

Comentarii (1)

Valter Cojman   •   25 Mai 2026   •   00:25

Cand impozitezi si introduci si alte taxe pensiilor bazate pe contributivitate, pe veniturile mamelor cu nou nascuti si ale veteranilor de razboi(putinii care au mai ramas) dar scutesti de impozite pe profit multinationalele si firmele straine, nu te poti numi decat tradator de neam si tara, adica Ilie Saracie Bolovan.

Adaugă comentariu

0 caractere :: Număr maxim de caractere 1000

* Comentariile care contin limbaj vulgar vor fi suspendate

x close