Consiliul Local Craiova le-a conferit, sâmbătă, componenţilor echipei de fotbal Universitatea Craiova şi antrenorilor titluri de cetăţean de onoare al oraşului, după câştigarea eventului.
"Pentru prima dată în ultimii 35 de ani Universitatea Craiova a realizat EVENTUL şi a transformat oraşul în cetatea bucuriei prin câştigarea titlului de campioana României, dar şi a Cupei României la fotbal", a spus viceprimarul Craiovei, Dan Păloiu, la ceremonie.
Primul care a vorbit în cadrul ceremoniei a fost Pavel Badea, directorul Clubului Sportiv Universitatea Craiova, care a participat şi în urmă cu 35 de ani la meciul care a câştigat cupa şi campionatul, scrie Agerpres.
"Cupa şi campionatul reprezintă o performanţă pe care nu au reuşit-o decât alte două generaţii înainte, este vorba de generaţia Craiova Maxima şi echipa Revoluţiei, când am reuşit să îi batem pe toţi cei care erau în luptă cu noi, e vorba de Steaua, de Dinamo, înainte de a fi Revoluţia. De aceea spun că este generaţia Revoluţiei. Aţi reuşit un lucru fantastic. Bravo, vouă! Totodată, aţi arătat că aveţi caracter, pentru că în momentele grele aţi demonstrat că sunteţi puternici. Şi amintesc doar două momente: momentul Atena şi momentul Cluj", a spus Pavel Badea.
![]()
Potrivit proiectului de hotărâre prin care au fost acordate titlurile de cetăţeni de onoare, rezultatele obţinute de echipa de fotbal Universitatea Craiova în sezonul competiţional 2025 - 2026 reprezintă un capitol de referinţă în istoria recentă a clubului, marcat de performanţe excepţionale atât pe plan intern, cât şi internaţional.
"În competiţia internă - Liga Profesionistă de Fotbal - Superliga României -, echipa a încheiat campionatul pe prima poziţie, obţinând titlul de campioană naţională, după o pauză de 35 de ani. De asemenea, în acelaşi an competiţional, Universitatea Craiova a câştigat şi Cupa României. Astfel, prin acest succes, alături de câştigarea titlului de campioană, Universitatea Craiova a reuşit să realizeze eventul istoric în fotbalul românesc - o performanţă care a pus capăt unei aşteptări de peste trei decenii şi care a transformat oraşul în Cetatea Bucuriei", se menţionează în hotărârea CL Craiova.
Primarul municipiului Craiova, Lia Olguţa Vasilescu, a anunţat cu acest prilej că municipalitatea craioveană, care până acum nu a investit niciun leu în echipa de fotbal, va susţine financiar centrul de copii şi juniori, pentru a se asigura că istoria continuă şi Bănia fotbalistică va avea performanţe şi în viitor.
"Deveniţi cetăţenii unui oraş care depune multă patimă în fotbal şi care cu aceeaşi pasiune cu care acum vă aclamă, dacă nu veţi avea rezultate, vă va sancţiona. Sper să nu uitaţi acest lucru şi să ne aduceţi în continuare foarte multe bucurii pentru că acest oraş merită şi are nevoie să aibă echipă campioană", le-a transmis Lia Olguţa Vasilescu componenţilor echipei de fotbal Universitatea Craiova şi antrenorilor lor.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Anca Murgoci