"Îi dau în judecată!". Trăistariu, factură uriașă la gaze: Vor să ne ducă la faliment

Sursa foto: Facebook Mihai Traistariu
Sursa foto: Facebook Mihai Traistariu

Mihai Trăistariu a primit o factură uriașă la gaze. Artistul a vorbit despre situația în care se află în acest moment.

Mihai Trăistariu a primit o factură de 2.380,97 lei la gaze și, acum, se gândește cu groază la ce va urma.  

“Prima reacție a fost să vorbesc cu profesorii școlii mele. Pentru că am 18 profesori, la mine e o academie întreagă. Cu pictură, cu teatru, cu dans, cu instrumente, am chitară-vioară, canto, de toate. Și am vrut să  îi cert pe ei, că ei consumă! Dar mi-am dat seama că, totuși, uitându-mă la factura de anul trecut, care nu depășea 700 de lei la cel mai mare frig și la cel mai mare ger, mi-am dat seama că cei de la TV au dreptate. Așa, acasă, mi-a venit 200-300 lei la apartamentul meu, unde dădeam 100 de lei, anul trecut. Dar ăla nu m-a îngrozit. Pe când, aici, e totul foarte mult și am început să fac economie.

Le-am zis profesorilor să țină caloriferele închise când pleacă. Dar, când veneau, era foarte frig și tot nu era eficient. Apoi, am zis hai să mergem noaptea să oprim căldura, de la 8 seara până la 8 dimineața. Am oprit căldura, caloriferele se închid, centrala se închide și pornește iar dimineața, gândindu-mă că reduc la jumate. Prima reacție a fost să caut repede soluții să înjumătățesc suma asta. Să nu fie așa de îngrozitoare. Ce să zic? Primul instinct a fost să sun la ei. Apoi, am sunat și au zis că să vedem, să lămurim.

M-au direcționat la tot felul de telefoane. Mi s-a părut mult 400 de metri cubi. Imens! Foarte mult s-a consumat. Anul trecut, nu treceam de 200 și consumul este dublu. Nu mai zic de preț - prețul pe care l-au triplat. Nu știu ce să zic! Am zis că îi dau în judecată, pentru că am văzut și un interviu cu Monica Tatoiu care așa a zis. Și eu simt la fel!

Dacă nu acționăm noi și nu-i dăm in judecată, o să-și bată joc. (...) Dar am apartamentele de la malul mării care se închiriază către turiști. (...), unde dădeam, tot așa, câte 100-200 de lei. Stau și mă gândesc dacă o să fie de 3-4 ori mai mult, pentru că oamenii vor face duș. Nu poți să-i oprești și se va consuma gaz. Nu o să mai pot să-mi duc niciun business din cauza gazului și a curentului, pentru că se falimentează afacerile. Ăștia vor să ne ducă la faliment!”, a mărturisit Mihai Trăistariu pentru ciao.ro.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

DC Media Group Audience
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel