Festivalul internațional al filmului de la Valladolid 2016. Părinți și copii la cules de spice

Magda Mihăilescu / 01 noi 2016 / 13:18 Salveaza PDF Comentarii
Regizorul Paolo Virzi si interpretele  sale din Pazza gioia, film distins cu Espiga de oro ca si cele doua actrite, Valeria Bruni Tedeschi si Micaela Ramazzotti
Descriere foto: Regizorul Paolo Virzi si interpretele sale din Pazza gioia, film distins cu Espiga de oro ca si cele doua actrite, Valeria Bruni Tedeschi si Micaela Ramazzotti

Valladolidul nu este un festival al starurilor. Asta nu înseamnă că nu calcă pe acolo vedete faimoase, numai că se vine cu treabă, nu pentru a fi văzut (cum se întâmplă la Cannes) sau pentru a ți se admira toaletele. 

Poate și de aceea trecerea unui mare actor devine cu adevărat un eveniment. Anul acesta, el s-a numit Geraldine Chaplin. La 72 de ani, cea mai mare dintre cei opt copii ai lui Charlie Chaplin și Oona O Neill este sprintenă ca un cintezoi, dinamică precum un spiriduș, cu o poftă de viață contagioasă. Nu o interesează că anii i-au lăsat urme adânci pe chip, are grația și farmecul unui mic clovn care a văzut multe în viață și cred că extraordinara ei mobilitate ține mai puțin de trecutul de balerină, cât de moștenirea genialului ei tată.

Aveam să aflu cât de mult detesa Chaplin atât de vehiculatul adjectiv. "Geniul secolului a fost unul singur - spunea el, Picasso". Oona îl socotea "unic", iar în ceea ce o privește pe ea, Geraldine a hotărât să-l numească pur și simplu "inexplicabil". Festivalul de la Valladolid i-a acordat în acest an Espiga de Honor, un Spic de onoare, pentru a fixa în istorie cariera unei actrițe marcate de roluri de neuitat, de la Tonia, soția lui Omar Sharif din Doctor Zivago, la cele gândite pentru ea de prestigiosul cineast spaniol Carlos Saura, a cărui nevastă a fost ani buni (Cria Cuervos; Peppermint Frappe, Anna y los lobos).

Un Spic de onoare pentru cea mai frumoasă mamă din lume

Astăzi, glumește: "De la personajul bietei femei înșelate din Doctor Zivago am trecut la fetele bătrâne și neurastenice al lui Saura". Glumește cu tandrețe și când se adresează direct Spicului de aur pe care îl ține în brațe : "Nu te merit, dar te iau cu mine în Elveția, îți voi arăta lacurile, pădurea, lumea". Și pentru ca umbra istoriei să fie și mai prezentă, trofeul i-a fost înmânat de fiica ei, Oona, altfel spus de nepoata "genialului, unicului, inexplicabilului":"Un Spic de onoare pentru cea mai frumoasă mamă din lume, cea mai inteligentă, de la care am învățat cel mai mult, cea mai surprinzătoare și care ne face să râdem cu cele mai grozave bancuri de pe planetă" a spus Oona Castilla Chaplin, fiica actriței și a directorului de fotografie chilian Patricio Castilla.

Geraldine Chaplin a primit trofeul din mana fiicei sale, Oona

S-a întâmplat ca prezența și onoarea acordată fiicei lui Chaplin să aibă și o valoare de simbol, în ton cu ceea ce, până la urmă s-a dovedit a se coagula drept temă a acestei a 61-a ediții, Părinții și copiii, cu o subtemă care ar putea fi numită cea a Mamei. Un festival generalist nu-și propune, desigur, să- și înalțe construcția în jurul unui subiect prestabilit, dar se pare că viața are grijă să impună ceea ce ne preocupă pe noi toți. Dincolo de continente, rase, religii. Iar Valladolidul este, poate mai mult decât alte festivaluri, un astfel de creuzet internațional. Multe figuri de mame în competiție.

Dacă am vrea să le adunăm pe toate sub același acoperiș, el ar putea fi chiar titlul unui film brazilian multpremiat, Mama este numai una, al căreri autoare a fost distinsă, de altfel, cu Premiul pentru regie, protagonistul, în vârstă de numai 17 ani, Naomi Nero, fiind și el fericitul câștigător al Premiului pentru cel mai bun actor. O femeie și-a părăsit copilul, o alta îl crește, dar fiecare are de înfruntat dificultățile asumării realității: băiatul se împacă greu cu gândul de a nu o avea alături pe cea care i-a dat viață, în timp ce noua familie, tulburată, se străduiește să accedpte ideea că băiatul adoptat este gay.

Mama, un alt chip matern cu participarea României

O luptă crâncenă, de data asta, este cea mamei cu un fiu paraplegic din filmul columbian Cienaga - entre el mar y la tierra, Între cer și pământ, în traducere, întreaga acțiune desfășurându-se într- zonă de locuințe lacustre ale unor oameni nevoiași. Pelicula amintește de Mar adentro, cu Javier Bardem, chiar dacă cei doi autori, Manolo Cruz și Carlo del Castillo nu sunt Amenabar. Devotemantul mamei Rosa impresionează. El merge până la ultima limită, împlinirea dorinței din urmă a celui condamnat, anume aceea de a-l lăsa să moară în valurile mării. Un alt film, la a cărui realizare a participat și România prin Fundația Teatru contemporan (coproducător - Adrian Lustig), La madre (Mama) al spaniolului Alberto Morais, ne face cunoștință cu un alt chip matern, de data aceasta unul al neputinței unei femei nu numai de a-și crește copilul, dar și de a-și vedea de rostul ei. De data aceasta mama este cea care are nevoie să fie sprijinită, acceptată de un fiu timpuriu maturizat.

Karim Bedi, fostul Sandokan

În film apar, în roluri secundare, și doi actori români, Ovidiu Crișan și Alexandru Stanciu. Lista mamelor ar putea continua și în registrul comico-dramatic, cu cele două simpatice nebune din filmul lui Paolo Virzi (Italia), Pazza gioia, care a câștigat, de altfel, și trofeul suprem, Espiga de oro și pe cel destinat celei mai bune actrițe, acordat ex-aequo protagonistelor Valeria Bruni Tedeschi (sora fostei Prime doamne a Franței, Carla Bruni) și Micaela Ramazzotti.

Personajul celei din urmă, Donatella, este și mamă, cu un copil îndepărtat de ea, ajunsă într-o clinică de recuperare unde o cunoaște pe expansiva Beatrice, contesă și milionară închipuită care o antrenează într-o serie de aventuri cum numai italienii le pot imagina, atunci când vor să ne convingă că viața, oricum ar fi ea, merită trăită. Din îndepărtata Japonie ne-au fost înfățișate mame deloc supuse, așa cum ne-am fi așteptat. Mai în vârstă sau mai tinere, soacrele sau nurorile lui Yoji Yamada din Minunata familie din Tokyo au o idee fixă, să divorțeze.

[citeste si]

Bineînțeles că nenorocirea nu se va întâmpla, dar bărbații ies cam șifonați din această agreabilă comedie despre o Japonie modernă. Yamada este unul dintre autorii îndrăgiți la Valladolid,cu multe selecționări, așa cum sunt și Goran Paskaljevic, adevărat recordman, deținător a trei Espiga de oro sau Deepa Mehta (India). De data aceasta, cineastul sârb a surprins cu filmul unei întoarceri nostalgice, într-un ținut din Himalaya, a unui bărbat ajuns la vârsta reconsiderării unor vechi păcate. Film atipic în creația lui Paskaljevic, oarecum deconcertant, dacă nu chiar dezamăgitor.

În schimb, Deepa Mehta, una dintre cele mai energice creatoare din peisajul contemporan, autoarea trilogiei conceptuale Focul, Pământul, Apa, a minunatei ecranizări după Copiii din miez de noapte după Salman Rushdie. a impresionat cu Anatomia violenței, film al cărui titlu acoperă în întregime intenția autoarei de a nu ocoli cauzele, rădăcinile răului, ale agresivității raporturilor femei-bărbați din India contemporană. Sărăcia, lipsa educației sunt printre cele mai acute.

De altfel, pe ecran pot fi citite, atât în pregeneric, cât și în postgeneric, date semnificative despre ascensiunea violenței. India a fost țara onorată și prin prezența unuia dintre marile sale staruri, interpretul vestitului Sandokan, atât de iubit și în țara noastră, idolul copiilor din anii 70, Kabir Bedi. Proaspătul deținător al unui Espiga de oro, de mai mulți ani actor pe scenele londoneze și ambasador al unor misiuni de eradicare a analfabetismului în Asia, a mărturisit cât de mândru este să reprezinte cinematografia țării sale în lume.



Te-ar putea interesa








Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?


Copyright 2018 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate.


dcn.n-nxt.26