După Messi, Barcelona gata să se despartă de un alt jucător

Foto: Pixabay. Imagine cu rol ilustrativ
Foto: Pixabay. Imagine cu rol ilustrativ

FC Barcelona i-ar putea rezilia unilateral contractul lui Samuel Umtiti.

Clubul de fotbal FC Barcelona i-ar putea rezilia unilateral contractul lui Samuel Umtiti, fiind nemulţumit de atitudinea acestuia, scrie ziarul spaniol Sport. Barcelona şi-a pierdut răbdarea cu Umtiti şi nu exclude să-i rezilieze unilateral contractul fundaşului francez, dacă acesta nu va accepta zilele viitoare una din ofertele pe care le are de la echipe din Ligue 1. Barca a procedat deja astfel cu Matheus Fernandes.

Umtiti, care a fost folosit puţin în sezonul trecut din cauza accidentărilor, a primit minute de joc în primele două amicale ale verii, însă nu a avut evoluţii bune şi clubul l-a anunţat că nu va mai conta pe serviciile sale. Umititi nu vrea însă să plece de la Barca, iar gruparea catalană ar putea fi nevoită să-i rezilieze unilateral contractul. Campion mondial cu naţionala Franţei în 2018, Umtiti a venit în 2016 la Barca, unde în primele două sezoane a fost un jucător important, transmite Agerpres.

"Situaţia clubului este dramatică, datoria este de 1.350 de milioane de euro", spune preşedintele Barcelonei

"Situaţia clubului este dramatică, datoria este de 1.350 de milioane de euro", a declarat luni, într-o conferinţă de presă, preşedintele grupării FC Barcelona, Joan Laporta, citat de EFE.

"Barca are un patrimoniu net negativ de 451 de milioane de euro, acest lucru este foarte delicat. Fondul de rulment este de asemenea negativ, de 551 de milioane", a afirmat Laporta.

El a dezvăluit că pierderile pentru sezonul 2020-2021 se vor ridica la 481 de milioane de euro, cheltuielile vor fi de 1.136 de milioane de euro, iar impactul coronavirusului, de 91 de milioane de euro.

Potrivit lui, "întreaga masă salarială sportivă se ridică la 617 milioane de euro, adică 103% din veniturile totale ale clubului".

Cu toate acestea, Laporta este optimist în ce priveşte redresarea situaţiei clubului: "Avem cinci propuneri pentru a fi sponsorul principal pentru tricou, am obţinut 525 de milioane de euro de la Goldman Sachs cu o dobândă de 1,9%, (...) situaţia se va schimba. Nu există posibilitatea de a deveni o societate cu răspundere limitată, deoarece acest consiliu nu o doreşte."

"Suntem convinşi că deciziile care trebuiau să fie luate au fost luate. E trist ce s-a întâmplat cu Messi, însă era necesar. Fiindcă instituţia este mai presus de toate. am fi pus totul în pericol, situaţia economică este dramatică", a insistat Laporta când a fost întrebat despre plecarea jucătorului argentinian.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel