€ 5.0920
|
$ 4.3641
|
Curs valutar: € 5.0920
|
$ 4.3641
 

Criza Lukoil se adâncește: Elena Cristian acuză haosul din Ministerul Energiei
Autor: Dana Mihai

lukoil rusia Lukoil, gigantul petrolier al Rusiei care își vinde acțiunile externe. Foto: Pixabay
 

România se apropie de un moment critic după ce SUA au impus sancțiuni economice gigantului Lukoil.

Autoritățile din România trebuie să decidă rapid soarta celor peste 300 de stații și a rafinăriei operate de companie pe teritoriul țării. 

Guvernul a format deja un grup de lucru care analizează posibilitatea preluării temporare a rafinăriei Lukoil, în încercarea de a evita un blocaj energetic major.

Lipsa legislației și absența unei strategii reale

„Nu există legislație, s-a vorbit despre naționalizare. Domnul Ivan a zis că are situația sub control. Sub controlul cui? Mie mi se pare că, în momentul acesta, nu există nicio strategie în acest sens. Povestea Lukoil este subevaluată în România.

Citește și: România ar putea prelua rafinăria Lukoil. Anunțul ministrului Energiei: Nu voi solicita prelungirea termenului de 21 noiembrie

L-am auzit chiar pe președintele României, am fost șocată, vorbind la începutul acestei săptămâni despre un Lukoil cu 100 de benzinării în România. Nu! Sunt 320 de benzinării și o rafinărie care rafinează 20% din producție. Este clar că vorbim despre un jucător extrem de important și despre o strategie care trebuia elaborată din timp.

Nu poți, în acest moment, să te duci tu, Bogdan Ivan, ministrul Energiei, fost ministru al Digitalizării, unde n-ai demonstrat nimic, să rupi ușa de la rafinărie și să spui că „noi o cucerim”. Să fim serioși! Este același ministru care, în iulie, declara că își donează tot salariul, deși nu exista nicio legislație care să permită donarea vreunui ban și nici n-a demonstrat vreodată că luptă cu această criza făcând alte astfel de chestiuni populiste.

România, fără strategie înainte de termenul limită

Dar nu vorbim acum doar despre Bogdan Ivan. Vorbim despre România, care nu are o strategie cu trei zile înainte de termen, care nu a obținut o prelungire pentru situația Lukoil și care se poate afla într-o situație extrem de dificilă dacă nu găsește o soluție până pe 21 noiembrie. Pentru că, altfel, nu ai ce să faci.

Citește și: Scandal Lukoil. Elena Cristian îl demască pe ministrul Bogdan Ivan: Hai să nu mai fraierim lumea!

Nu poți continua cu rețeaua Lukoil ca și când nimic nu s-a întâmplat. Nu poți continua cu rafinăria pe 22 noiembrie, ca și cum nimic nu s-a întâmplat. Trebuie să existe o strategie în acest sens, iar noi nu avem nici strategie, nici legislație care să permită statului român să se implice la Lukoil. Și vă mai spun ceva: Doamne ferește să se implice statul român la Lukoil! Acolo dezastrul ar fi și mai mare”, a explicat Elena Cristian, la RomâniaTV.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Comentarii

Pentru a vedea sau a publica comentarii, te rugăm să te autentifici în Facebook.
 
 
 
 
 
SONDAJ DE OPINIE
Alegeri primar București 2025: Pe cine votați?
Ciprian Ciucu
Daniel Băluță
Cătălin Drulă
Anca Alexandrescu
Ana Maria Ciceală
Alt candidat
Trimite răspunsul
x close