€ 5.0919
|
$ 4.3707
|
Curs valutar: € 5.0919
|
$ 4.3707
 

Bulgaria dă vina pe turiștii români pentru peste 90% din parcările ilegale din zonele protejate

bulgaria-parcari_55994900 Foto: Pixabay
 

Bulgaria susține că turiștii românii sunt campioni la parcări ilegale în zone protejate.

Peste 150 de amenzi au fost aplicate săptămâna trecută pe litoralul nordic al Mării Negre, în cadrul unei acțiuni de control privind parcarea ilegală. Operațiunea, desfășurată pe 6 și 7 august, a fost organizată la solicitarea ministrului bulgar al Mediului și Apelor, Manol Genov, și a implicat colaborarea dintre autoritățile din Bulgaria și România, potrivit agenției BGNES, citată de Novinite.

Scopul campaniei a fost prevenirea comportamentelor care afectează mediul, cu accent pe mașinile și rulotele parcate în zone interzise. Potrivit lui Yavor Dimitrov, directorul Direcției Bazinului Mării Negre din Varna, peste 90% dintre persoanele sancționate au fost turiști români. Oficialul a pus aceste încălcări pe seama lipsei de informare, necunoașterii legislației și barierelor lingvistice. În plus, indicatoarele amplasate pentru avertizarea vizitatorilor sunt adesea îndepărtate, ceea ce reduce eficiența măsurilor de prevenire, transmite Agerpres.

Ce pedepse prevede legea bulgară

 

Legea bulgară prevede pedepse de până la trei ani de închisoare pentru deteriorarea dunelor din zonele protejate, însă până acum sancțiunile au fost doar pecuniare, putând ajunge la 2.500 de leva (aproximativ 1.278 de euro).

În paralel, inspectorii au verificat mai multe unități comerciale de pe plajă, acuzate că extrag apă ilegal și evacuează neautorizat ape uzate în Marea Neagră.

Ministerul Mediului din Bulgaria a anunțat că astfel de controale vor continua pe toată durata verii și, începând de anul viitor, vor deveni acțiuni anuale desfășurate între 1 mai și 30 septembrie, pentru protejarea litoralului nordic al Mării Negre.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Comentarii

Pentru a vedea sau a publica comentarii, te rugăm să te autentifici în Facebook.
 
 
 
 
 
x close