EXCLUSIV  Andrei Caramitru, desființat de H. D. Hartmann: Prostie după prostie. Îl înconjoară aceeași moarte

Frigul peste Bucureștii de astăzi, ca-n 1940

Nimic nu prevestea că o zi rece de primăvară a anului 2019 va fi stricată de către cuvintele lui Andrei Caramitru din 1940. Cadavrul putrezit al lui Codreanu, cel care urla că evreii și țiganii strică sîngele pur românesc a reapărut, rânjind la fereastra politicianului USR. Frigul peste Bucureștii de astăzi este același ca cel din 1940, mai exact din acel septembrie negru în care dictatura sinistră legionară a devenit politică de stat. După abdicarea lui Carol II și atacarea trenului său de către legionari, la graniță, pentru a o asasina pe "evreica roșcată" Elena Lupescu (Carol o va salva efectiv acoperind-o, în vagonul regal, cu corpul său) asupra României s-a instalat frigul holocaustului și genocidului rasial. Evreii din România au fost primii din lungul șir al crimei rasiale antonesciene. În același timp, o altă victimă a fost comunitatea romilor din România, memoria genocidului rasial ordonat de către statul român la adresa acestora fiind prea puțin substanțiată astăzi, datorită unei masive distrugeri documentare ordonate de către Mihail Antonescu (la începutul lui 1944) și apoi de ura rasială la adresa acestei comunități de care poporul român nu s-a dezbărat niciodată, până astăzi. În acele zile reci de Septembrie 1940, evreii din România s-au trezit ca fiind declarați dușmani. Și au fost uciși de către nebunii declasați ai istoriei românești, copiind Germania nazistă.

Istoria pe care România o neagă și astăzi cu înverșunare

Mihail Sebastian ( pe numele său real Iosif Hechter), scriitor român, va scrie în memoriile sale (publicate după decenii de insistențe la editura Humanitas) cum a fost dat afară și scos de chiar colegii săi români de cultură din celebrul cenaclu Criterion, al numai puțin celebrului filosof extremist Nae Ionescu. Sebastian povestește cum Tony Bulandra i-a spus că, fiind evreu, nu mai poate apărea pe afișele teatrale cu numele său. Traducerile sale din Gide au fost arse de către studenții naționaliști de la Universitatea din București. Sub regimul fascist antonescian, i se retrage dreptul de a fi avocat pledant, fiind dat afară din barou. Scriitorul va fi plătit la jumătate (avea și păcatul de a fi un intelectual cu profunde convingeri de stânga), fiind obligat să scrie numai sub pseudonim. Mama lui, care de altfel va și supraviețui cumplitei lui morți din 1945, este dată afară de la locul de muncă de chiar fosta ei secretară, româncă. După 2000 de ani, cartea care îl va pune în conflict direct cu mentorul său Nae Ionescu (cel care scrie de altfel celebra prefață antisemită, publicată integral de către scriitor), va celebra prezența iudaică pe teritoriul românesc precum și condiția evreului din România. Decerebrații membri ai elitei intelectuale naționaliste vor cere public arderea exemplarelor aflate în bibliotecile publice. Celebra piesă Steaua fără nume, va fi prezentată la Alhambra, în 1944 autorul nefiind identificat pe afiș datorită legilor rasiale care guvernau statul român, (aprobate sub Carol II, în August 1940). În rolul profesorului Miroiu a jucat chiar o stea în devenire a acelor timpuri, Radu Beligan. După multe decenii, la anii senectuții, maestrul Beligan va povesti despre succesul imens al piesei. Actorul rememorează faptul că până la căderea regimului antonescian, nimeni nu a vrut să îi spună numele real al autorului. Bănuind, în baza zvonurilor, că este vorba de Sebastian, Radu Beligan îi transmite acestuia felicitări. Pe ascuns. Pentru că era evreu, piesa de teatru s-a jucat fără ca autorul să fi primit recunoașterea bine meritată. Iată un exemplu, printre zecile și sutele de mii, care descrie o istorie pe care România o neagă și astăzi cu înverșunare.

Andrei Caramitru, prostie după prostie. Furie rece

Citindu-l pe Andrei Caramitru cum debitează prostie după prostie, fiind declarat membru al elitei intelectuale din România de astăzi, nu are cum să nu te apuce o furie rece. Fiul unui actor la mare vogă în perioada comunistă, atunci când filmele lui despre liceeni ne dădeau sentimentul că dragostea nu mai trebuia aprobată la UTC, acest ieșit din normalitate și cules de prin șanțurile unui occident decadent, este expresia pierderii generației lui sub miasmele otrăvitoare ale naționalismul identitar. Caramitru pare a nu exista în afara minciunii pe care o prezintă ca produs politic. Fandaxat de aerul vilei de lux în care locuiește, fiul actorului amintește de minciuna și hoția propagată de către legionarii din 1940. Limbajul, comportamentul, copiatul până și a hainelor din aceea perioadă, la două rânduri, privirea fixată hipnotic spre viitorul plin de sânge, toate aceste elemente aduc aminte de identitatea pur legionară (și vulgarizată) a unui naționalism crunt, ucigaș, dement. Prima lecție pentru tine Andrei Caramitru este că despre holocaust se învață cu respect. Se vorbește numai ascultând durerea, înțelegând și luptând ca așa ceva să nu se mai întâmple nimănui, nicicând. Nu se minimalizează, nu se banalizează. Cuvântul nu se folosește decât pentru reprezentare unui fenomen istoric bine determinat, fixat temporal în parametrii clari stiințifici, morali și axiologici. Acum numai săptămâni scriam despre netotul de la Cotroceni, care a confundat voit Ziua Holocaustului cu înjurătura nemernică, insultând milioanele de evrei uciși de către Germania nazistă. Astăzi trebuie să citesc ura de rasă a acestui pui de actor comunist. De unde ați apărut dintr-odată? Din ce urme de viață unicelulară proveniți, având aroganța de a vă declara ființe cu rațiune? Cum nu am tolerat instabilitatea culturală și filosofică a primului, cu atât mai puțin nu am să permit unui venit din colbul paduchios al legionarismului să vorbească despre România mea și a celor care astăzi, plecați în cele patru zări, o reprezintă. De la bun început trebuie spus că Andrei Caramitru nu reprezintă, sub nici formă sau chip, România. El reprezintă, cheag de sânge părintesc, prin educație, prin privilegiile generaționale acumulate și prin ura dată de frustrări netratate la timpul lor, ideile crimei de rasă. Andrei Caramitru se identifică prin ura vorbelor sale cu regimul legionar.

”Aduce muțenie”

Ca să fim clari: regimul fascist antonescian, început cu dictatura legionară, a ucis. Regimul lui Antonescu a fost un regim genocidar. Venit din confuzia religioasă și spirituală a primei generații de tineri din nou născuta România Mare, ideologia legionară este un produs al celei mai cumplite falsificări culturale și istorice care a avut loc în România. Sub regimul rasist, antisemit și fascist al lui Ion Antonescu 400 000 de evrei au fost uciși în România. Cifra stearpă ucide vocea. Cifra rece aduce muțenie. Alte sute de mii evrei au fost scoși din casele lor, din meseriilor lor, au fost dați afară din școli și facultăți, au fost furați, au fost insultați, au fost bătuți. O întreagă comunitate a fost distrusă. Una dintre cele mai vibrante comunități de evrei din Europa a fost trădată de către chiar statul care și-a luat angajamentul, la formarea lui în 1918, că o va apăra, că o va respecta, că îi va trata egal, ca pe orice cetățean al său, pe membrii săi. România și-a încălcat acest angajament. Iar acest adevăr trebuie știut. Evreii din România au fost subiectul abjectelor legi rasiale ale regimului fascist antonescian. Autointitulat conducător al statului, Ion Antonescu a tranzacționat iluzorii recuperarări teritriale ucigând destinul comunității iudaice din România. Nici până astăzi, poporul român nu a făcut pace cu adevărul acelor ani. Mândria de a trage cu pistolul în templele mozaice din România a făcut istorie și a devenit mizeria morală a preoțimii, a studențimii, a intelectualității, cea cumpărată, ca și Andrei Caramitru, de către decăderea nazistă și hitleristă a Occidentului din acei ani. Aceste adevăruri pe care România nu dorește să le audă trebuie spuse cu glas tare și răspicat. În România a avut loc holocaust. România poartă pe umerii săi amintirea a sute de mii de victime din perioada dictaturii fasciste antonesciene. Iar istoria neagră a legionarismului, întrupat așa de bine astăzi, de Andrei Caramitru, nu poate fi ștearsă din destinul României.

”Scuipă pe victimele Holocaustului”

După ocupantul german de la Cotroceni, acum Andrei Caramitru scuipă pe victimile Holocaustului. După extremismul naționalist al falsei generații culturale criterioniste, avem astăzi, născut din imensa minciună morală a contemporaneității, un Andrei Caramitru. Antisemitismul lui natural, provenit dintr-o cultură cutumiară, sanguinară și nativistă (ce ține de obârșii nu de globalitatea meseriei sale) îl obligă la a manipula noțiunile de holocaust și genocid. După ce primește bine meritata palmă publică la apirția primei insulte, acesta schimbă cuvântul Holocaust cu Genocid. Aceeași crimă lingvistică, aceeași moarte îl înconjoară pe acest individ, obsesiv ca un șarpe al păcatului orginar. Constructor al crimei, pe care o și promite într-un viitor imediat, Caramitru junior trimite victimele la eșafod pentru a doua oară. El consideră acceptabil genocidul, dacă hocolcaust nu poate fi folosit. În subteranul halucinatoriu din mintea lui Caramitru, genocidul este mai puțin important ca holocaustul. Din nefericire, pentru Caramitru si cei care îl urmează, istoria este alta. În paralel cu holocaustul, pe teritoriul românesc a avut loc și genocidul la adresa romilor. Genocidul ordonat de regimul antonescian la adresa romilor a fost minimalizat de către Andrei Caramitru prin înlocuirea cuvântului holocaust. În paralel cu politica oficială de exterminare a evreilor, programul genocidar al autorităților de la București, la adresa romilor a fost identic construit. Adică metodic, organizat și cât mai eficient în uciderea a cât mai mulți romi. Iată de fapt mecanica ascunsă a gândirii lui Andrei Caramitru. Ca să nu fie acuzat de banalizarea răului mai bine folosește cuvântul genocid. Ura rasială este aceeași. Gaura neagră înghite molusca identitară pe care o reprezintă Caramitru.

Propune un nou dușman, care trebuie ucis în masă

Folosind anti-comunismul și lupta anti-corupție ca instrument de incitare extremistă, așa cum Rareș Bogdan o face zilnic (alături de Oreste și cârciumarii legionari ai României, acum adunați la B1), folosind un populism de cea mai joasă speță, Andrei Caramitru propune un nou dușman, care trebuie ucis în masă. Acesta susține, ca și înaintașii săi legionarii, același mecanism genocidar dorind să pună în aplicare aceeași metodologie a crimei premeditate și metodice. Mai mult dorește ca aceste politici să fie sancționate de către viitorul guvern la care el visează că va lua puterea. USR nu face decât să îl accepte, promovând rasismul și antisemitismul acestui neterminat ideologic, distrugerea fizică și moartea socială ca fiind viitorul națiunii române. Băiatul provenit din mahalaua culturală a extremismului naționalist, cea care ascunde crima legionară din România sub faldurile elitelor culturale naționale interbelice, vorbește despre ura pe care o va dezvolta ca program de guvernare. Pentru Andrei Caramitru, crima, focul, distrugerea devin armele necesare. Dușmanul identificat și definit ca urmare a unei ideologii trebuie ucis, distrus, aneantizat. Acesta este mecanismul ideatic care a produs holocaustul. Sau care stă la baza oricărui genocid. În viziunea torsionată de ură a lui Andrei Caramitru, victima nu este cea care este ucisă metodic, programat, statal, prin ordonanțe de urgență (exact cum propune el). Victima de fapt este călăul care promovează genocidul. Toate frustrările călăului au acum o cauză comună, întâlnită în trăsăturile impuse de dictatul ideologic. Prin acest raționament, dușmanul este condamnat apriori și fără drept la apel. Pentru Caramitru, nu este vorba decât de o întârziată și reparatorie justiție. Fiind naționalistă ea devine și populară. Adună voturile celor care nu înțeleg că problemele lor au cauze subiective sau obiective dar niciodată nu sunt de clasă sau de rasă. Doar ideologia le inversează. Mistificarea fiind realizată, crima devine o necesitate. Dacă din cauza hoților neocomuniști au plecat 4 milioane de români din țara lor, aceștia trebuie sa fie pedepsiți. Sub hitlerism, vina problemelor Germaniei de atunci o purtau evreii, liberalii, romii, minoritățile sexuale, alte popoare. Ei erau dușmanul definit de ideologia fascistă. Rase inferioare care distrugeau rasa superioară. Forma necastrată a ideologiei din anii fascismului, se regăsește în mesajul de astăzi al lui Caramitru. Citindu-l, frigul de atunci pare a ne cuprinde pe toți.

  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News