15 ani de război cu terorismul, unde suntem, încotro ne îndreptăm

Ramona Mănescu / 12 oct 2016 / 20:26 Salveaza PDF Comentarii

Uniunea Europeană se află într-o criză în comparație cu care perioada 2008-2009 este o joacă. Este o criză pe care europenii au lăsat-o să crească până aproape de pragul la care nu mai poate fi gestionată, iar responsabilitatea actualilor lideri este enormă, scrie europarlamentarul Ramona Mănescu, într-un editorial pentru DCNews. 

Modul în care sunt tratate țările din estul Europei, explică eșecul Uniunii. Nu poți să integrezi milioane de emigranți, cu altă religie și cultură, în vreme ce discriminezi cetățenii europeni din țări ca România, care au aceleași valori și o identitate europeană, consideră Ramona Mănescu. Altă greșeală o reprezintă asumarea unor misiuni în afara continentului ce depășesc capacitatea noastră de intervenție, în vreme ce în interior UE devine tot mai slabă. Astfel, Europa devine principala victimă a terorismului global, nereușind să asigure cetățenilor săi siguranța pe care, de pildă, o oferă Statele Unite.

Iată, integral, analiza politică scrisă pentru DCNews de parlamentarul PPE, Ramona Mănescu:

 

15 ani de război global împotriva terorismului, unde suntem, încotro ne îndreptăm

Cu 15 ani în urmă, întreaga lume vedea imaginile șocante ale celor două avioane lovind turnurile gemene din New York. De departe, a fost cel mai sângeros atac terorist din istorie și în același timp atacul cu cel mai mare impact la nivel global.

Rădăcinile terorismului

Momentul 11 septembrie 2001 poate fi privit ca unul de cotitură și un punct de pornire pentru actualul război global împotriva terorismului. Dar rădăcinile a ceea ce s-a întâmplat în 2001 sunt mult mai adânci și extrem de ramificate, iar ele nu încep în nici un caz odată cu cele două fatwa ale lui Osama bin Laden din 1996 și 1998, prin care acesta chema la Jihad împotriva Statelor Unite și a aliaților lor. Unele rădăcini merg un secol în urmă, către colapsul Imperiului Otoman, altele mai departe, către colonialismul din Africa și Orientul Mijlociu, dar chiar și mai mult, către perioada sângeroasă a cruciadelor până în secolul VII la schisma dintre Sunniți și Șiiți.

Nu există o cauză singulară și nici măcar una principală. Iar dacă analizăm în profunzime și ne uităm la detalii vedem cum lucrurile sunt și mai complicate, depinzând uneori de preferințele și antipatiile personale ale unor indivizi sau de modul în care aliații de azi sunt inamicii de mâine și invers.

Cu toate acestea, putem considera momentul 9/11 ca un punct de plecare pentru o nouă fază a terorismului și a luptei împotriva acestuia. De atunci încoace, terorismul nu mai este o amenințare punctuală ci una globală, iar ea se împletește cu un nou fel de conflicte, caracterizate de asimetrie, în care luptele se dau prin interpuși ori în lumea virtuală sau prin atacuri teroriste la mii de kilometri distanță de cei care le inițiază.

Comemorând cei 15 ani scurși de la 9/11 putem privi spre trecut, încercând să înțelegem cum s-a ajuns aici. Cel puțin la fel de important însă este să privim spre viitor. Imaginea a ceea ce ne așteaptă, așa cum se prefigurează ea din crizele actuale, nu este deloc roz. Iar dintre toate amenințările, cele de securitate, par să fie de departe cele mai îngrijorătoare.

Situația se deteriorează constant 

Uniunea Europeană, structura de care astăzi România depinde în cea mai mare măsură, nu mai este spațiul de stabilitate, securitate și prosperitate care era cu doar câțiva ani în urmă. Același lucru se întâmplă și la nivel global, situația deteriorându-se constant în ultimii 10 ani. Terorismul (dar și instabilitatea politică) este factorul determinant care influențează atât starea de fapt cât și percepția publicului cu privire la nivelul de securitate și stabilitate a unei țări sau a unei regiuni. Cu o creștere de peste 80% a numărului victimelor terorismului în 2015 și cu o dublare a numărului țărilor unde cel puțin 500 de persoane și-au pierdut viața ca urmare a terorismului este evident că indicatorii privind pacea la nivel global continuă să se deterioreze.

Această deteriorare reală este însă exacerbată de percepția publicului, în special în cazul terorismului, care prin însăși definiția sa, asta urmărește – propagarea unei frici iraționale. Procesul este mult facilitat de procesul de globalizare. Ritmul acestuia a înregistrat o creștere exponențială odată cu apariția și introducerea pe scară largă a Internetului. Fenomenul și efectele lui au devenit chiar mai intense și mai vizibile odată cu apariția rețelelor sociale. Printre efecte - ciocnirile frontale dintre culturi, sisteme de valori și moduri de viață total diferite, uneori chiar incompatibile unele cu celelalte.

 Beneficiile globalizării, confiscate

Beneficiile globalizării sunt confiscate de diferitele grupări teroriste și transformate în metode de propagandă sau în instrumente care ajută terorismul. Solidaritatea cu cei aflați în nevoie, libertatea de circulație, accesul la informație, accesul la internet, telefoanele mobile inteligente, aplicațiile de comunicare secretizate, rețelele sociale, până și jocurile online – toate beneficii ale globalizării, sunt confiscate și deturnate către propriile scopuri de exponenții acestui flagel numit terorism.

În acest context vedem cum statele Uniunii Europene, alături de SUA, au devenit principala țintă declarată a terorismului global (deși cifrele arată că cele mai multe victime ale terorismului sunt, de fapt, din rândul conaționalilor celor care practică terorismul). Statele Unite beneficiază de protecția oferită de distanță și de un sistem mult mai bine pus la punct de monitorizare a celor care sunt identificați ca factori de risc. Uniunea Europeană însă este mult mai expusă. Această vulnerabilitate s-a concretizat deja în atacurile teroriste pe care le-am văzut în Franța, Belgia, Marea Britanie, Suedia și atâtea alte țări europene.

Exemplu de compromis politic: Registrul cu Numele Pasagerilor

Vulnerabilitatea teritoriului european vine în primul rând din proximitatea zonelor care sunt dominate de conflicte și s-au transformat în sursă a terorismului. De asemenea, răspunsul instituțional al UE, ca efect al mecanismului intern de luare a deciziei sau al blocajelor politice, este lent și de multe ori indecis. Un exemplu grăitor în acest sens este lunga procedură de adoptare a Registrului cu Numele Pasagerilor (PNR – Passenger Name Record) la nivel european. În timp ce Statele Unite au adoptat legislația aferentă în anul 2004, Uniunii Europene i-au mai trebuit încă 12 ani pentru a face același lucru, validarea sa de către Parlamentul European având loc abia în aprilie 2016. Chiar și acum, PNR-ul european este incomplet, el referindu-se doar la zborurile care intră și ies de pe teritoriul UE, nu și la zborurile interne. Acest compromis politic este însă și un mare compromis de securitate.

Ce a dus la eșecul european

Din păcate, vulnerabilitatea UE vine și din interiorul său. Imigranții atrași de teritoriul european în ultima jumătate de secol nu au fost complet asimilați de țările gazdă, deși mulți sunt azi cetățeni europeni cu acte în regulă, aflați la a doua sau a treia generație. Din contră, au apărut ghetouri și comunități alienate de restul societății, apăsate de o infracționalitate endemică și lipsuri economice cronice. Iar problemele de integrare, în loc să se rezolve, se adâncesc odată cu noul val de refugiați. Neintegrarea celor mai vechi merge mână în mână cu riscurile de securitate, iar situația se complică în condițiile în care printre cei noi veniți s-au infiltrat și un număr neștiut de membri ai unor organizații teroriste.

 Eșecul european în fața amenințării teroriste este evident. UE se află blocată între propriile valori, care ne definesc și la care nu putem renunța, și niște organizații teroriste care folosesc drepturile și libertățile europene ca arme. Protecția datelor cu caracter personal și dreptul la viață privată sunt folosite pentru ca indivizi radicalizați să comită atentate într-o țară și apoi să se ascundă în alta. Libera circulație a persoanelor este folosită de unii pentru a se alătura Daesh iar apoi pentru a se întoarce în Europa, complet neștiuți. Toleranța este folosită nu pentru practicarea propriilor tradiții și religii ci pentru a impune schimbări asupra celor din jur. Solidaritatea și dreptul civililor de a fi protejați în caz de conflict armat sunt folosite de către Daesh pentru a-și introduce luptătorii în UE, ascunși în bărcile cu migranți care traversează Mediterana. Mai mult, caracterul democratic al sistemului de luare a deciziilor în interiorul UE este pervertit și încetinit de forțe care au interes ca Uniunea Europeană să eșueze.

 Forțele de securitate, depășite

Amenințarea celor care au venit din țări și culturi diferite și care nu au reușit să se integreze (sau să fie integrați) este una cât se poate de reală. Cei nouă autori ai atacului terorist din noiembrie 2015 din Paris, în urma căruia au murit 130 de persoane, erau toți cetățeni europeni. Cei cinci autori ai atacului din martie 2016 din Bruxelles, în urma căruia au murit 32 de persoane, erau toți cetățeni europeni. Toți proveneau din suburbii cu probleme economice, toți cu antecedente penale și implicați în activități de crimă organizată. Riscurile sunt accentuate de noul val de migranți, mulți veniți din zone de conflict precum Siria, Irak, Libia sau Yemen. Forțele de securitate, deja depășite ca volum de muncă și instrumente avute la dispoziție, sunt puse să monitorizeze alte mii de persoane, majoritatea fără nici un fel de istoric și, din acest motiv, cu atât mai periculoase.

 Această amenințare este catalizată și accelerată de caracterul globalizat al lumii în care trăim. Aceleași rețele sociale care au fost liantul Primăverii Arabe sunt pervertite în scopuri de propagandă și utilizate ca și canale de radicalizare sau racolare. Fotografia unor polițiști, cerându-i unei femei să își scoată burkini pe una din plajele din Cannes devine în decurs de ore elementul principal al unui film de propagandă jihadistă. Folosind YouTube, Twitter sau Facebook, imaginile oribile filmate de Daesh, celebrând Eid al-Adha prin decapitarea unor prizonieri, însoțite de îndemnul la Jihad global, ajung în câteva minute în fiecare ghetou european și pe orice smartphone legat la internet.

Europa să-și asume limitele 

Privind spre viitor, cred că Europa trebuie să admită aceste eșecuri și să și le asume. Mai mult, Europa trebuie să-și recunoască propriile limite. Există limite în ceea ce poate Europa exporta în termeni de bunăstare și stabilitate. Există de asemenea limite în ceea ce Europa poate accepta în numele libertății, toleranței, diversității și multiculturalismului. Europa s-a format pe un fundament creștin și trebuie să rămână fidelă propriilor valori. 

O negare a realității nu înseamnă decât că „de acum încolo trebuie să ne obișnuim cu atentatele teroriste”. Iar eu nu pot fi de acord cu așa ceva. Iar la fel ca mine gândesc covârșitoarea majoritate a celor 500 de milioane de cetățeni europeni.

Odată cu acceptarea propriilor greșeli și limite, Europa trebuie să privească către interiorul său și să-și rezolve problemele interne.

Europa nu va putea niciodată integra două milioane de refugiați, intrați pe teritoriul UE în ultimii trei ani, în condițiile în care nu a reușit să facă acest lucru cu cei care sunt deja cetățeni europeni de 5, 10 sau 30 de ani.

Falie pe continent 

Iar Europa nici nu va reuși acest proces de integrare atât timp cât nu recunoaște că încă există fracturi între fondatorii UE și cei mai noi veniți. Violențele la care asistăm astăzi în Marea Britanie, împotriva unor polonezi sau români, violențe care nu sunt doar verbale ci au mers până la incendieri și crime, nu sunt endemice Marii Britanii. Procentele partidelor extremiste din țări precum Germania sau Franța demonstrează că fracturile sunt mult mai mari. În anii ’40, italienii emigrau în România unde creau probleme poliției din cauza „comportamentului și ținutei lor nu întotdeauna exemplare, dar și pentru implicarea acestora în activități încă neclare”. Astăzi, mașini cu numere românești sunt incendiate în diferite orașe din Italia în acțiuni care nu mai sunt deloc cazuri izolate ci reflectă un sentiment de respingere împărtășit de mai mulți decât este recunoscut public. Înainte ca Europa să poată fi tolerantă cu cei care vin din culturi, sisteme de valori și societăți mult diferite de cea europeană trebuie să-și accepte propria diversitate. Statele intrate în UE în valurile din 2004 și 2007, Balcanii de Vest, Moldova, Ucraina – toate aparțin culturii și civilizației europene. Este aceasta o realitate asumată și simțită de toți cei 500 de milioane de cetățeni europeni sau doar una declarată pe hârtie?

Discursul Președintelui Comisiei Europene, de la dezbaterea asupra Stării Uniunii din 14 septembrie 2016, reprezintă un moment important în recunoașterea unei noi realități europene: „…următoarele douăsprezece luni sunt decisive dacă dorim să reunim Uniunea noastră. Dacă dorim să depășim îngrijorătoarele fracturi dintre Est și Vest ce au apărut în ultimele luni…” În același timp este o declarație de voință cu privire la depășirea acestor probleme. Avem enorm de pierdut divizați. Avem enorm de câștigat dacă stăm uniți. Nu doar România sau nu doar Marea Britanie. Ci toate cele (încă) 28 de State Membre.

Integrarea, imposibilă

Acesta este punctul de plecare. Cum poate Europa integra un individ care nu vorbește limba țării gazdă, practică altă religie, a fost crescut în alte valori, se îmbracă diferit, arată diferit, mănâncă diferit în condițiile în care aceeași Europă îi spune propriului cetățean, de aceeași religie, valori și cultură: „tu când pleci de aici”? Fără un răspuns și o soluție la aceste probleme nu vom putea merge mai departe iar cartierul Molenbeek din Bruxelles va continua să găzduiască o comunitate alienată și să fie gazdă pentru radicalism.

Dar, pentru că problemele nu sunt simple, nici răspunsul nu este unic. Europa trebuie să stabilească mai clar ce dorește în relație cu lumea de dincolo de granițele sale și, în același timp ce poate. Așa cum remarca Președintele Hollande, în perioada ce a urmat lui 11 septembrie, Statele Unite au demarat un război global împotriva terorismului dar și a fundamentalismului. Lumea care a urmat acestor evenimente este în mod cert mult mai haotică, iar terorismul, în loc să fie eradicat a prosperat.

 „Să-i fierbem și pe ei” 

Este suficient să deschidem calculatorul și vedem cum culturi, civilizații și valori diferite sunt într-o coliziune directă. Un clip este postat pe Facebook, prezentând obiceiurile culinare din Shijiazhuang, capitala provinciei Hebei din nordul Chinei, în care un câine este fiert de viu (conform tradiției locale, carnea trebuie să fie cât mai tare pentru a ajuta la creșterea libidoului, iar acest lucru poate fi obținut doar dacă animalul este încărcat de adrenalină în prealabil), este urmat de mii de comentarii, în care „să-i fierbem și pe ei” predomină. Dar în China, aproximativ 10 milioane de câini sunt serviți la masă anual.

Un alt articol, tot pe aceeași rețea de socializare, vorbește despre un grup de 30 de bărbați care au omorât doi oameni și au violat două femei (dintre care una avea doar 14 ani), în districtul Mewat din provincia Haryana din India, ca pedeapsă pentru că ar fi mâncat carne de vită. Reacția cititorilor este pe măsură.

Acestea sunt doar două exemple ale modului în care globalizarea și internetul, care au ajuns să ne lege pe toți unii de alții, aduc lumi încă atât de diferite într-un contact direct. Există limite la nivelul Națiunilor Unite, care nu au capacitatea de a impune respectarea unor documente fundamentale, precum Charta drepturilor omului, nici măcar statelor care au semnat acest document. Aceleași limite există și la nivelul Uniunii Europene, în special în relație cu zona Orientului Mijlociu și a Nordului Africii, unde își au originea multe din problemele actuale ale continentului.

Limitele Europei 

Europenii nu pot impune propriile valori și stil de viață altor țări. Chiar dacă uneori, obiceiurile pe care le vedem prin ușa larg deschisă de rețelele sociale ne oripilează și dezgustă profund. Uniunea Europeană poate încuraja anumite direcții, premiindu-le prin relații preferențiale și sprijin direct. De asemenea, Uniunea Europeană poate alege să nu ofere aceleași condiții avantajoase, în special în domeniul economic și al regimului vizelor, țărilor de la care așteaptă schimbări în privința respectării drepturilor omului și a altor acorduri internaționale. Dar există o limită în ceea ce Europa poate face dincolo de propriile granițe. În interiorul propriilor granițe este spațiul unde autoritățile au obligația de a aplica legea, iar cei care poartă cetățenia europeană trebuie să respecte aceste legi.

Interzis pentru ”Poliția Sharia” 

În schimb, în interiorul propriilor granițe, Uniunea Europeană trebuie să conștientizeze că are mult mai multă putere și poate impune un cod comun de reguli. Iar cei care ajung aici, atrași de bunăstare, securitate și oportunitățile oferite în domeniul educației, cercetării, artei sau culturii trebuie să știe, încă înainte de a păși pe continent, că aceste reguli nu sunt negociabile. În Europa nu are ce căuta „Poliția Sharia”, „crimele de onoare” sunt doar „crime”, căsătoriile nu sunt legale la vârsta de nouă ani, iar Europa respectă „Charta Drepturilor Omului”. Nu cred că femeile din Köln trebuie să-și schimbe comportamentul, să umble doar în grup și să măsoare distanța în centimetri sau în metri față de „cei pe care nu-i cunosc sau cu care nu au o relație de încredere”. Religia și tradițiile, în orice stat secular și democratic, sunt practicate în intimitate, fără a impune ceva celor din jur și fără a încălca legile țării. Aceste lucruri trebuie asumate și afirmate mult mai clar, fără niciun fel de rabat sau derogare. Este singura cale posibilă pentru a stabili un cadru clar pentru toți, capabil să ofere securitate și stabilitate atât pentru majoritate cât și pentru noii veniți.

 

Cred că Uniunea Europeană se află într-o criză în comparație cu care problemele economice din perioada 2008-2009 sunt o joacă. Este o criză pe care noi am lăsat-o să crească până aproape de pragul la care nu mai poate fi gestionată, iar responsabilitatea actualilor lideri europeni este enormă în acest moment. Am încredere însă în resursele de clarviziune ale Uniunii Europene, iar România poate fi una dintre vocile care să arate calea dreaptă care trebuie urmată.

 

N.red: Titlul de homepage, intertitlurile și lead-ul aparțin redacției, răspunderea pentru titlul de pagină și text revine autorului.







loading...
VOTEAZA ARTICOLUL
   Pozitive: +4    Negative: 0

TOP STIRI CELE MAI...


loading...







Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Vezi versiunea de mobil a siteului

nxt.de2