Ce fel de viitor ne așteaptă în România?
Profesorul Liviu Maior, istoric, diplomat și una dintre cele mai importante personalități ale culturii academice românești, a fost întrebat dacă este optimist cu privire la viitorul României.
Fostul ministru al Educației, astăzi în vârstă de 85 de ani, a zis că este optimist.
„Suntem un popor care reacționează la empatie, iar dacă leadership-ul politic, indiferent de ce culoare este el, nu comunică cu poporul, o să aibă o problemă mare de tot. Știți că toate revoluțiile și răscoalele și manifestațiile au fost din cauza lipsei comunicării între lideri și mulțime. Asta este... Permite tot felul de evaluări, de discuții, de interpretări. Suntem emotivi, ne emoționăm foarte repede, deși trece repede, dar eu cred că nu și-a spus încă nația noastră cuvântul, în această perioadă destul de tulbure, cu confruntări iarăși și cu președinți care se laudă în fiecare zi, fiece bombă, și torpilă, și avion, și rachetă a făcut fiecare și celălalt spune „da, da, a mea e mai bună ca a ta.” Nu e un semn bun și asta, sigur că afectează o țară mai mică cum e România”, a zis profesorul Liviu Maior în podcastul Avangarda cu Ionuț Vulpescu.
Întrebat ce defect are poporul român, Liviu Maior a zis:
„Abandonăm foarte repede, nu ducem până la capăt ceea ce ne propunem de multe ori cu surle și trâmbițe. Abandonul acesta e demobilizator, așa, în general și o lipsă de încredere în rândul oamenilor. Eu nu, nu, nu mai sunt chiar așa la curent cu politichia noastră, pentru că mi-a ajuns și am alte probleme, dar nu îmi fac probleme în legătură cu un viitor sumbru al Românei. Îmi displace teribil să văd la televizor prognoze de genul ăsta. Nu cred în ele, n-am cum să cred. Pentru că le știu istoria. Au trecut prin lucruri mai grele și mai... Să vă mai dau un exemplu. În perioada guvernului Văcăroiu, cât era inflația în România? Vă spun că directorii mei din minister aveau salariul mai mare ca mine. Da?”.
„Trebuie să rămânem optimiști, pentru că ăsta e pământul nostru. Uitați-vă ce s-a întâmplat în Ardeal. Au fost zilele nostalgiei românilor. Au fost zilele nostalgiei morților. Toată lumea a pierdut pe cineva în viață. Bunici, părinți, mă rog, toți se duc spre cimitire să aprindă o lumânare, să pună o floare. E impresionantă starea aceasta. De aceea am văzut că suntem un popor emotiv”, a mai zis profesorul.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News