€ 5.0920
|
$ 4.3641
|
Curs valutar: € 5.0920
|
$ 4.3641
 

EXCLUSIV Tot ce trebuie să știi despre admiterea în SUA: Julia Boca explică pașii către Harvard, Yale sau Stanford

emily-karakis-t-tvt4xscde-unsplash_54520600 Foto: Unsplash
 

Admiterea la universitățile de top din Statele Unite nu înseamnă doar note bune și un dosar impecabil. Elevii care visează la Harvard, MIT, Yale sau Stanford trebuie să treacă printr-un proces complex, unde...

Pentru mulți părinți și elevi români, ideea de a studia la o universitate americană pare un vis îndepărtat, rezervat doar celor cu resurse financiare uriașe sau acces la oportunități speciale. Realitatea este însă mai nuanțată: deși admiterea în Statele Unite implică un proces riguros și o competiție acerbă, elevii români au șanse reale dacă înțeleg pașii necesari și își construiesc din timp un parcurs educațional solid.

Examenele standardizate, activitățile extrașcolare și experiențele internaționale sunt doar câteva dintre elementele care pot face diferența. Julia Boca, tânăra care a înființat în 2023 Julia Boca Academy, după ce a studiat neuroștiințe, psihologie și engleză la Wellesley College, promoția 2022, ghidează mii de elevi spre universități de top. Aceasta a oferit o privire clară asupra a ceea ce presupune admiterea într-o facultate de prestigiu din SUA în exclusivitate pentru DCNEWS.

Diferența dintre BAC și examenele SAT

În România, Bacalaureatul este punctul culminant al studiilor liceale, examenul cu care se încheie ciclul de învățământ și care deschide ușa către universități. În Statele Unite însă, sistemul este diferit. Examenele SAT, des folosite pentru admiterea la facultate, nu se susțin la finalul liceului și nu sunt obligatorii pentru toți elevii, dar pot face diferența în procesul de admitere.

Julia Boca subliniază că SAT-ul nu este echivalentul direct al Bacalaureatului românesc, deși adesea este prezentat așa pentru a fi mai ușor de înțeles.

„Este o diferență destul de mare. Nouă ne place să denumim examenele SAT-ul ca BAC-ul american doar ca să facem copilul să înțeleagă ce reprezintă. Dar BAC-ul la noi se dă la finalul clasei a 12-a și cu el aplici la facultate și așa mai departe. SAT-ul este un examen pe care poți să-l dai oricând, a IX-a, a X-a, a XI-a, sau a XII-a și poți să-l dai de câte ori vrei tu, dacă ai bani, pentru că te costă cam 111-120 de dolari pe examen. Sunt anumite perioade în timpul anului când poți să le dai, spre exemplu, sâmbăta aceasta pe 13 septembrie, a fost una dintre aceste perioade. SAT-ul este măsurat pe o scară până la 1600 și este între reading și writing engleză și matematică. Nu intră în matematica de clasa a XI-a sau a XII-a de la real, cuprinde doar matematica până în clasa a X-a inclusiv și geometria. Examenul are răspunsuri multiple și este digital, te duci într-un centru și dai examenul respectiv. Cel mai greu este că ai mai puțin de un minut pe întrebare, adică timpul este cel mai mare inamic al copiilor în acest examen. Cu scorul respectiv tu aplici la facultățile din America” explică aceasta.

Activitățile extrașcolare, cheia succesului în admiterea la facultate

Dacă SAT-ul reprezintă un criteriu academic important, activitățile extrașcolare sunt esențiale pentru dosarul de admitere. Julia Boca afirmă că, pe lângă note și rezultate, universitățile americane caută elevi implicați, capabili să dovedească pasiune și interes pentru domeniul ales.

„Ai nevoie de foarte multe. Spre exemplu, acum suntem în sezonul de admitere, adică elevii care sunt a XII-a și vor să aplice la facultate în America, vor aplica în luna următoare. Pe lângă SAT, ai nevoie de cel puțin 10 activități extrașcolare, iar din acestea vreo 6-7 trebuie să aibă legătură cu specializarea la care aplici. Adică dacă tu aplici pe biologie, 6-7 activități ar trebui să aibă legătură cu biologia, într-o anumită măsură. 

Eu am încercat să mă implic în cât mai multe activități extrașcolare. În 2016-2017 era mult mai greu, pentru că nu pot să zic că activitățile extrașcolare erau populare, mai ales într-un oraș ca Galațiul, de unde sunt eu. Acum sunt extraordinar de populare. Le văd la toți elevii cu care lucrez și nu numai la cei din București, chiar și la cei din Iași, Chișinău, Cluj-Napoca, Timișoara și așa mai departe. Foarte mulți elevi se implică în tot felul de activități și, nu numai atât, există și mai multe organizații pentru ei unde se implice. Până, să zic, în 2020, când și pandemia a avut un efect foarte mare asupra educației, foarte multe activități trebuia tu să le faci de mână, de la zero, dacă într-adevăr îți doreai ceva anume. Și acest lucru a fost și cazul meu, unde am organizat eu foarte multe activități. M-am implicat în Consiliul Școlar pentru că era valabil la noi în liceu, mă înscriam în diferite concursuri pentru literatură și scris. Pasiunea mea, să fac debate. Îmi plăcea foarte mult engleza, iar în clasa a XII-a am aplicat la facultate în America, undeva în toamnă, și am primit răspunsul pozitiv de la Wellesley College în decembrie 2017, unde am primit și o bursă de 68.000 de dolari ca să merg să studiez în America”, spune tânăra.

Tabere de vară și experiențe internaționale

Un alt element important în dosarul elevilor îl reprezintă experiențele internaționale și participarea la programe de vară. Mulți elevi români și moldoveni aleg tabere organizate la universități de top din SUA.

„Acum au atât de multe oportunități la care eu nu aș fi visat și nu e ca și cum am terminat liceul acum 100 de ani. Am terminat acum câțiva ani și totuși s-au făcut niște schimbări majore de a implica elevii în mod civic și le-au oferit oportunități. În continuare sunt foarte mulți adulți, spre exemplu, care pun stop la elevii care vor să primească experiență și multe organizații nu sunt foarte bine organizate și așa mai departe. Dar pe lângă ce activități, sunt foarte multe tabere de vară în America, spre exemplu. Și foarte mulți elevi în fiecare an din România și Moldova pleacă în aceste tabere de vară la Yale, Stanford, UChicago, Harvard și așa mai departe, plus concursuri internaționale sau competiții de research.

Ce e important este că majoritatea copiilor mei, au nevoie de ajutor financiar. Deci cei care merg la aceste tabere de vară, având în vedere că prețul poate să ajungă până la 6.000, 7.000, chiar și 10.000 de dolari pentru câteva săptămâni, vin cu ajutor financiar. Noi mereu alegem taberele de vară care deja anunță că vor oferi ajutor financiar dacă ești acceptat și aplici pentru ele. Sunt și copii care-și permit și e minunat că au părinți care să-i susțină din punctul ăsta financiar, dar majoritatea copiilor cu care eu lucrez au nevoie de finanțare oriunde se duc, deci se poate”.

Julia Boca Academy - o poveste de succes

În 2023, Julia Boca a înființat Julia Boca Academy, care a devenit rapid un lider în domeniul pregătirii pentru admiterea la universități internaționale.

În mai puțin de un an, academia a obținut rezultate remarcabile: elevii săi au fost acceptați la Harvard, Princeton, MIT, Stanford, Duke, Yale, Columbia, University of Pennsylvania și alte instituții prestigioase, reușind să obțină burse și ajutoare financiare în valoare de peste 20 de milioane de dolari.

Video 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Comentarii

Pentru a vedea sau a publica comentarii, te rugăm să te autentifici în Facebook.
 
 
 
 
 
SONDAJ DE OPINIE
Alegeri primar București 2025: Pe cine votați?
Ciprian Ciucu
Daniel Băluță
Cătălin Drulă
Anca Alexandrescu
Ana Maria Ciceală
Alt candidat
Trimite răspunsul
x close