€ 5.0961
|
$ 4.3532
|
Curs valutar: € 5.0961
|
$ 4.3532
 

Ungaria lansează un pachet de sprijin pentru restaurante, înaintea alegerilor din aprilie
Autor: Dana Mihai

Orban Sursa Foto: Agerpres

Guvernul Orban anunță un pachet de sprijin pentru restaurante.

Guvernul premierului ungar Viktor Orban a anunţat miercuri un pachet de 100 de miliarde de forinţi (304 milioane de dolari) pentru a sprijini industria restaurantelor, în contextul în care veteranul lider se confruntă cu o luptă dificilă pentru a revigora economia înaintea alegerilor din aprilie, informează Reuters.

Orban, al cărui partid de dreapta Fidesz este în urma formaţiunii de opoziţie Tisza, conform majorităţii sondajelor de opinie recente, a semnalat, de asemenea, o posibilă extindere a subvenţiilor la preţurile energiei pentru a-i ajuta pe cetăţeni să facă faţă creşterii facturilor la încălzire, pe fondul temperaturilor scăzute.

Un sondaj Eurobarometru din toamnă a arătat că creşterea costului vieţii este principala preocupare internă a ungurilor - în ciuda faptului că inflaţia a scăzut de la maxime de peste 25% la începutul anului 2023 la nivelul de toleranţă a Băncii Centrale de 2% până la 4% în noiembrie.

Măsuri fiscale pentru sprijinirea restaurantelor

Guvernul lui Orban va oferi sprijin financiar restaurantelor, va reduce la jumătate o taxă de turism şi va renunţa la o taxă pe cheltuielile de divertisment pentru companii în valoare de până la 1% din cifra lor de afaceri anuală, a relatat site-ul de ştiri financiare portfolio.hu, citându-l pe ministrul economiei, Marton Nagy.

Aproape 10.000 de restaurante vor avea, de asemenea, permisiunea de a trata până la o cincime din veniturile lor drept taxă pentru servicii, reducându-şi astfel factura fiscală. Guvernul speră că măsura va consolida finanţele restaurantelor, un sector puternic expus creşterilor salariului minim, care s-a majorat cu 11% la începutul anului 2026.

Unii analişti au avertizat că, după majorarea puternică a salariilor din ultimii ani, o economie slabă şi costurile energetice în creştere ar putea îngreuna finanţarea de către companii a majorării salariului minim.

Citește și: Trump urmează să viziteze Ungaria: Viktor Orban publică o scrisoare primită din SUA / foto în articol

Orban a anunţat, de asemenea, reduceri de impozite la scară largă pentru familii, creşteri salariale, vouchere alimentare pentru pensionari, o suplimentare a pensiei care va fi plătită în februarie şi un program de credite subvenţionate pentru locuinţe pentru a-şi consolida sprijinul.

Se aşteaptă ca guvernul său să decidă asupra modificărilor subvenţiilor pentru preţurile la energie într-o reuniune care va avea loc miercuri.

Fitch Ratings a redus la sfârşitul anului trecut la negativ perspectiva Ungariei în contextul iniţiativelor de cheltuieli preelectorale ale lui Orban.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Comentarii

Pentru a vedea sau a publica comentarii, te rugăm să te autentifici în Facebook.
 
 
 
 
 
x close