Proiectul legislativ cu privire la drepturile cuvenite victimelor comunismului e blocat în Parlament, în urma unei hotărâri a CCR.
Președintele Asociației foștilor deținuți politici, Octav Bjoza, a solicitat Ministerului Justiției informații despre avizul pe care instituția condusă de Robert Cazanciuc l-a înaintat Comisiei Juridice a Camerei Deputaților, scrie Lumea Justiției.
În răspunsul ministerului se arată că despăgubirile acordate prin Decretul-lege nr. 118/1990 sunt suficiente pentru a repara prejudiciu produs. Despăgubirile suplimentare sunt contrare Constituției și pot aduce atingere valorii de dreptate, fapt ce reiese dintr-o decizie a Curții Constituționale, se mai arată în răspunsul Ministerului Justiției. În decizia citată este precizat că acordarea unor noi tipuri de despăgubiri nu este o obligație a statului și e contrară Constituției, aducând atingere valorii de dreptate. Decizia nr.1358/2010 a fost semnată de Augustin Zegrean, Acsinte Gaspar, Petre Lăzăroiu, Ion Predescu, Valentin Zoltan Puskas, Tudorel Toader și magistrat asistent Ioana Marilena Chiorean.
Ministrul Justiției a mai precizat că acordarea unor noi tipuri de despăgubiri are un impact bugetar și e nevoie de punctul de vedere al Ministerului Finanțelor și Ministerului Muncii.
"Ați lăsat criminalii care ne-au trimis la moarte să moară liniștiți în paturile lor"
Președintele AFDPR, Octav Bjoza, i-a răspuns lui Cazanciuc că este rușinos și revoltător să le vorbească despre "dreptate, echitate, proporționalitate și rezonabilitate, când de 24 de ani ați lăsat criminalii care ne-au trimis la moarte să moară liniștiți în paturile lor, cu pensii de la două la cinci ori mai mari decât ale noastre. (..) În același timp în care nouă ni se vorbește de dreptate și echitate, sub ochii Curții Constituționale și ai Ministerului Justiției se mai derulează o lege 341/2004, aceea a revoluționarilor din Decembrie 1989, care acordă reparații înzecite față de ale noastre, fără ca o parte însemnată dintre ei să fi pierdut măcar ceva. Dacă ne referim doar la aspectul bănesc, indemnizația medie lunară a unui revoluționar aflat în plata este de 1550 lei, multe dintre ele având valori cuprinse între 3.000 și 5.000 lei pe lună, în timp ce a unui deținut politic sau deportat este numai 440 lei”.
Ministerul Muncii a precizat că avizul trimis la Comisia Juridică a Camerei Deputaților este "secret de serviciu", fiind informații clasificate.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu