Românii interesaţi îşi vor putea evalua nivelul consumului de alcool prin aplicarea chestionarului AUDIT

Românii interesaţi îşi vor putea evalua nivelul consumului de alcool, pe 5 iunie, prin aplicarea chestionarului AUDIT în unul din cele aproximativ 200 de centre din ţară, organizate cu ocazia Zilei Naţionale a Testării Consumului Personal de Alcool. 

'Miercuri, 5 iunie 2019, Alianţa pentru Lupta Împotriva Alcoolismului şi Toxicomaniilor (ALIAT), Institutul Naţional de Sănătate Publică (INSP) şi Ministerul Sănătăţii organizează Ziua Naţională a Testării Consumului Personal de Alcool, cel mai amplu proiect de testare şi prevenire a consumului riscant de alcool din ţară. Aşteptăm oamenii din toată ţara în aproximativ 200 de centre din 41 de judeţe şi peste 100 de oraşe, inclusiv Bucureşti, să îşi evalueze, în doar 5 minute, consumul personal de alcool, prin aplicarea chestionarului AUDIT, cu ajutorul celor aproximativ 400 de specialişti şi voluntari', informează site-ul evenimentului.

Potrivit sursei citate, în Bucureşti vor fi disponibile peste 20 de centre de testare, care pot fi găsite pe site-ul www.ziuaaudit.ro Evenimentul este derulat în cadrul campaniei Luna Naţională a Informării despre Efectele Consumului de Alcool, care va fi organizată de Ministerul Sănătăţii şi se va desfăşura pe tot parcursul lunii iunie, sub coordonarea tehnică a INSP. Testul AUDIT este un instrument ştiinţific de evaluare a consumului personal de alcool dezvoltat şi validat de Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS), aplicat deja în peste 190 de ţări, cel mai de încredere instrument pentru diagnosticarea în fază timpurie a unui consum de alcool la risc. În doar cinci minute, cei interesaţi îşi pot evalua singuri consumul de alcool, răspunzând la cele 10 întrebări din chestionar.

Cei care vor afla că au un consum riscant vor putea astfel să evite problemele de sănătate viitoare asociate consumului dăunător de alcool, prin îndrumarea necesară. 'Aplicarea chestionarelor AUDIT se va face în mod confidenţial de către personal instruit în acest scop (medici, asistenţi medicali, psihologi, sociologi, asistenţi medicali comunitari). Datele colectate şi analizate vor ajuta specialiştii ALIAT şi INSP să înţeleagă mai bine la nivel naţional fenomenul consumului problematic de alcool şi să dezvolte pe viitor programe de prevenire eficiente', precizează aceeaşi sursă. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel