Războiul declanșat de Rusia se poartă pe toate fronturile: Legătura dintre reintroducerea măștii împotriva Covid și ofensiva lui Putin

Vladimir Putin
Vladimir Putin

Războiul declanșat de Federația Rusă în Ucraina se poartă pe toate fronturile, nu doar pe cel convențional. Conflictul are și o componentă informațională.

O astfel de ipoteză a războiului informațional vizează Austria. Pe internet circulă mai multe teorii, lansate pe rețelele de social media, potrivit cărora, anunțul Austriei cu privire la reintroducerea obligativității purtării măștilor de protecție FFP2 în interior are legătură directă cu războiul declanșat de Vladimir Putin în Ucraina.

Mai exact, teoria spune că Austria, un aliat discret al Moscovei, ar fi reintrodus restricții și obligativitatea purtării măștii pentru a distrage atenția de la criza fără precedent după cel de-al Doilea Război Mondial declanșat de Rusia în Ucraina. Viena ar încerca astfel să readucă în prim plan pericolul pe care nou val al pandemiei îl are asupra turismului și a altor industrii, fiind de fapt o formă de presiune psihologică pusă pe Occident.

Adepții acestei ipoteze parte a războiului informațional amintesc de proiectele comune în companii petroliere dintre cele două state, dar și de companii mixte ruso-austriece.

Totodată, un episod care urmărește și azi Viena s-a petrecut în 2018. Atunci, președintele rus Vladimir Putin și-a făcut apariția la nunta şefei diplomaţiei austriece Karin Kneissl. Putin i-a făcut un cadou o pereche de cercei în valoare de 50.000 de euro. Evenimentul a stârnit un val de critici uriașe la nivel internațional.

Austria, în comparație cu statele din Centrul și Estul Europei, precum Polonia, Slovacia, Cehia sau România, are o retorică mult mai moderată  față de Federația Rusă. În ceea ce privește vaccinarea, procentajul imunizării în Austria e la nivelul statelor din Europa de Est.

Amintim că la data de 24 februarie 2022, la ordinul lui Vladimir Putin, Federația Rusă a declanșat un atac neprovocat de amploare asupra Ucrainei. Criza generată de invadarea Ucrainei e cea mai mare criză de securitate din Europa după finalul celui de-al Doilea Război Mondial. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel