€ 5.0981
|
$ 4.3940
|
Curs valutar: € 5.0981
|
$ 4.3940
 

Plățile pentru alocații, indemnizații și beneficii sociale vin mai devreme în martie

Plățile pentru alocații, indemnizații și beneficii sociale vin mai devreme în martie Foto Agerpres/ Bani

Beneficiile de asistență socială aferente lunii februarie vor fi plătite mai devreme în luna martie, a anunțat marți Agenția Națională pentru Plăți și Inspecție Socială (ANPIS).

Astfel, vineri, 6 martie, vor fi virate în conturile bancare sumele reprezentând alocația de stat pentru copii, pentru peste 3,5 milioane de beneficiari, indemnizația pentru creșterea copilului, pentru aproximativ 147.000 de părinți sau reprezentanți legali, precum și stimulentul de inserție, pentru peste 73.000 de părinți care au revenit la serviciu înainte de finalizarea concediului de creștere a copilului.

Pentru persoanele care au optat pentru plata prin mandat poștal, distribuirea sumelor va începe în data de 10 martie, prin intermediul oficiilor poștale.

De asemenea, drepturile celor aproximativ 900.000 de persoane cu dizabilități vor fi plătite mai devreme în conturile bancare, începând cu 13 martie.

Celelalte beneficii de asistență socială

Sumele necesare pentru plata celorlalte beneficii de asistență socială, alocația lunară de hrană pentru HIV/SIDA, alocația de plasament, indemnizația lunară de hrană pentru TBC și venitul minim de incluziune, vor fi virate prin agențiile teritoriale începând cu 20 martie.

Conform datelor ANPIS, la nivel național aproximativ 7 milioane de persoane beneficiază de prestații de asistență socială, volumul total al plăților ridicându-se la aproape 2,8 miliarde de lei lunar, conform Agerpres.

CITEȘTE ȘI: Scutiri CASS pentru mame și veterani, indemnizații modificate pentru copiii cu dizabilități. Cum arată Pachetul de Solidaritate al Ministerului Muncii
 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Comentarii

Pentru a vedea sau a publica comentarii, te rugăm să te autentifici în Facebook.
 
 
 
 
 
x close