Oamenii nu apar întâmplător în vieţile noastre. La început nu ştim de ce, ce sens au ei. Ştim doar că ne fac inima să tresară şi că există un spaţiu magic care ne uneşte, oriunde am fi. Şi intrăm în vieţile lor, nu putem sta aşa, deoparte, o forţă ne atrage spre ei. Nu ştim, nu ştim ce se întâmplă cu noi. Abia la sfârşit înţelegem, când scriem ultima pagină, cu lacrimi în ochi, zâmbind.
Sunt unii oameni care prin simpla lor existenţă te fac să zâmbeşti. Prin simpla lor amintire. Ai nevoie de ei, în drumul tău, sunt lecţii şi clipe pe care trebuie să le trăieşti. Căci structura ta sufletească n-ar mai fi fost la fel acum dacă ei n-ar fi trecut pe acolo. Sunt oameni care îşi lasă amprenta definitiv în tine. Te cutremură, te dărâmă, te târăsc în mizerie, te înalţă, te fac să simţi că trăieşti. Te ridică şi te aruncă în cel mai adânc hău. Să te cunoşti mai bine. Să te vindeci. Şi n-ar putea să facă toate astea dacă nu ar avea forţă asupra ta. Dacă nu i-ai căuta şi găsi în tine. Atât de vii, mereu prezenţi. O parte ascunsă din inima ta.
Sunt oameni care te ajută să te ridici şi să mergi mai departe. Să ieşi la suprafaţă. Să respiri iar. Şi nici măcar nu mai contează dacă ei nu vor mai fi acolo, pe drumul tău, să vadă că poţi să te bucuri din nou. Că nu mai fugi. Că ai învăţat să stai. Că nu mai alergi după clipe, că nu mai vrei să le opreşti în loc. Că doar simţi. Şi trăieşti.
Indiferent că ne rănesc şi ne răscolesc, sunt îngeri care ne predau lecţii importate, care ne învaţă despre lume şi despre noi înşine, ne ajută să evoluăm, să ne înţelegem mai bine abisul interior, să ne desprindem din universul nostru limitat. Dacă noi închidem ochii şi rămânem neclintiţi din loc, atunci când ei ne dau avânt să plecăm mai departe, mai plini în interior, cum putem înţelege ceva din întâlnirea cu ei?
Unele răni sunt mici, apar şi dispar repede, fără urme, ca şi cum n-ar fi existat. Altele nu se mai vindecă niciodată.
Unele iubiri sunt precum nişte stele căzătoare... Strălucesc pentru o clipă, în căderea lor, mai mult decât niciodată, apoi se sting. Le rămâne doar strălucirea, care e doar o iluzie, căci ele nu mai există de mult. Altele veghează o eternitate, ca într-un vis, departe de noi.
Sunt melodii ce te ating şi-ţi amintesc de o poveste, doar de tine ştiută, ascunsă bine, undeva, în adâncurile tale. Sunt momente când îţi vine să plângi, când vrei să plângi şi nu ştii ce se întâmplă. Când ai un hău în suflet şi vrei să fugi din tine.
Unii oameni sunt uşor de citit, transparenţi, iar alţii par să ascundă o mare taină, dincolo de percepţia ta. Unii oameni sunt făcuţi ca să se salveze unii pe alţii de ei înşişi.
Sunt momente pe care nu le vei uita niciodată, simple zile ce-ţi schimbă cursul vieţii, fără să ştii, iar altele, aparent importante, dispar în negura timpului.
Sunt unii oameni care fac totul pe dos, pentru care limitele nu există, care vor să simtă că trăiesc.
Unii oameni vin şi pleacă din viaţa ta, ca nişte pasageri. Uneori ai impresia că dacă dispari, îl va afecta cumva. Dar într-un final el va fi bine. Şi tu nu vei mai fi.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu